Bollywoodizarea României

in Lecturi la lumina ceaiului

România e demnă de Cartea Recordurilor, încă o dată am intrat în cărţile de istorie. Sîntem, poate, singura ţară democratică în care un cetăţean aflat în arest este reales de către concetăţenii săi cu o majoritate zdrobitoare. În acelaşi timp, aceiaşi cetăţeni îşi declară adeziunea faţă de lupta anticorupţie. Tot aici, ministrul de Interne, care se ocupă de corectitudinea alegerilor, este acuzat de plagiat şi furt intelectual.
De-a lungul istoriei noastre milenare am dat diverse nume acestui fenomen, care permite coexistenţa unor idei contradictorii şi acceptarea, simultan, a unor atitudini incompatibile. I s-a spus „paradoxul român” sau filozofia lui „întru”. Pentru această combinaţie de înălţător şi dezgustător unii au inventat expresia: „Afară e vopsit gardul, înăuntru leopardul!”. Am făcut mereu de-a lungul istoriei acţiuni similare cu cele care au dus la crearea celebrelor sate ale lui Potemkin din Secolul XVIII. Erijîndu-se în apărători ai creştinătăţii, voievozii ţărilor româneşti s-au turcit fără probleme. Mai recent, am construit veseli comunismul în România fără să avem vreo aderenţă la idealurile marxismului şi am mimat fanteziste recolte la hectar. Iar acum, în epoca multimedia şi a comunicării prin reţele de socializare, această abilitate milenară poate fi descrisă ca o formă de bollywoodizare. Bollywoodizarea contemporană are aceeaşi finalitate ca şi în trecut, singura diferenţă este aceea că are loc cu alte mijloace de transmitere. De fapt, ce este bollywoodizarea spaţiului public autohton? Ea presupune coexistenţa paradoxală a un soi de divertisment sordid, a amuzamentului gratuit, şi a grămezilor de mizerie şi sărăcie. Bollywoodizarea înseamnă ascunderea dizgraţioasă a unor cumplite realităţi economice, sociale şi morale sub o pojghiţă subţire de aparenţe spectaculoase. Bollywoodizarea nu are legătură cu relaţia amoroasă dintre o prezentatoare TV de la noi şi o vedetă de cinema din India, ci cu dihotomia indecentă între spectacolul media şi vieţile semenilor noştri. Iar bollywoodizarea accelerată a României este vizibilă mai ales la nivelul evoluţiilor macroeconomice, care indică o pauperizare accelerată a majorităţii, însoţită de o îmbogăţire deşănţată a unei mici pături sociale. De fapt, începînd cu 2013, România a înregistrat constant o creştere a Produsului Intern Brut, între 3,4% (în 2013) şi 2,9 (estimare pentru 2016). În acest sens, aparent, sîntem un fenomen european, un fel de „tigru al Balcanilor”, care înregistrează un spectaculos succes al economiei de piaţă. Aici intervine bollywoodizarea economică. Pentru că, aidoma filmelor făcute la Mumbai, în timp ce bogaţii se bucură de o incredibilă dezvoltare şi o prosperitate fără precedent, săracii nu pot decît să privească năuciţi, să se uite ca proştii la spectacolul greţos al unei existenţe deşănţate. Vieţile spectaculoase ale bogătanilor României sînt cu atît mai ofensatoare cu cît inegalitatea socială este mai mare. O vedem zilnic pe străzile din România, unde circulă bolizi care costă cît veniturile pe o viaţă ale unei familii modeste. Ca la Bollywood, rîdem, plîngem, cîntăm şi dansăm în mijlocul unui dezastru demografic, cultural şi politic. O altă trăsătură a bollywoodizării este scenarita de proastă calitate, cuplată cu conspiraţionita cronică. Acceptăm cele mai mari aberaţii ca şi cînd ar fi nişte adevăruri imuabile. Cel mai recent este scandalul Hexi Pharma. Un individ trăia ca un nabab din Punjab făcînd averi pe mizeria din spitalele româneşti. În timp ce el cînta şi dansa prin diverse locaţii exotice, împreună cu tot felul de alţi „băieţi deştepţi”, mii de oameni mureau de boli contactate în spitale delabrate. Scenarita e praful lucios cu care este acoperită mizeria cotidiană, aidoma sclipiciului din filmele indiene. Recent un fost ofiţer SRI şi senator în Parlamentul României a declarat că accidentul cetăţeanului Condrea a fost o înscenare şi că mortul nu a murit. Spionita a ţinut, zile la rînd, capul de afiş în presa de la noi. De altfel, cu puţin timp înainte de acest episod ce pare scos din filmele de categorie B, emailurile şefei procurorilor DNA au fost piratate de doi agenţi israelieni. Aceşti spioni dandana, după ce au fost arestaţi, au fost vizitaţi de mămicile lor înlăcrimate. Spectacolul lamentabil. Ce e cu toate aceste spectacole de prost gust? Ele nu fac decît să ascundă o realitate tristă: România este cea mai săracă ţară a Uniunii Europene. În fond, care este realitatea românească cruntă, dincolo de artificii, conspiraţii şi intrigi de culise? Privită din afară şi cu obiectivitate, România oferă un spectacol dezolant. Majoritatea indicatorilor noştri sociali şi economici ne poziţionează pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Conform raportului de ţară al Comisiei Europene, cea mai mare parte a
populaţiei ţării noastre este în continuare la limita sărăciei. Conform datelor CE, 40% dintre concetăţenii noştri trăiesc în pragul sărăciei şi al excluderii sociale, iar 28% dintre aceştia sînt expuşi unor lipsuri materiale severe. România are cea mai mare populaţie rurală din Uniunea Europeană, care trăieşte în condiţii de sub-dezvoltare, în timp ce cîteva mii de bogătani ai patriei deţin mai bine de un sfert din avuţia naţională. Informaţiile furnizate de către Eurostat cu privire la indexul inegalităţii demonstrează că mecanismul bollywoodizării este o realitate socială cotidiană. La distribuţia veniturilor sîntem chiar sub Bulgaria, iar săracii din România au cea mai mică putere de cumpărare de la nivel european. Vedem efectul bollywoodizării în sistemul românesc de sănătate şi în educaţie. Dacă ne uităm la spitalele în care oamenii mor pe capete, deşi peste jumătate din decese puteau fi evitate, vedem cum sume colosale – peste 30 de miliarde de lei (din care 8 miliarde de lei bugetul Ministerului Sănătăţii, restul ai Casei de Asigurări) – sînt direcţionate către îmbogăţirea unor firme private. Bogătanii şi politicienii din România se tratează în străinătate, în timp ce oamenii de rînd trebuie să îşi aducă medicamente de acasă pentru a fi trataţi. Despre sistemul de învăţămînt ce să mai vorbim, avem în continuare cel mai scăzut nivel al finanţării învăţămîntului din Uniunea Europeană (raportat la PIB). Conform informaţiilor oferite de statisticile europene sîntem ţara cu cele mai reduse investiţii în cercetare şi dezvoltare şi avem printre cele mai scăzute nivele de inovare din Uniunea Europeană. Aceasta duce la bollywoodizarea educaţiei, respectiv constituirea unui sistem bazat pe discrepanţe enorme, exprimate prin coexistenţa spectacolului iluzoriu al tinerilor care ajung la mari universităţi europene, dar care obturează realitatea copiilor din zonele rurale, fără acces la condiţii minimale de educaţie. Contradicţia este flagrantă dacă vedem din rapoartele europene cum arată imaginea reală a ţării în care trăim. Deşi în zona rurală trăiesc 45% dintre copiii ţării, acolo există doar 1% din creşele patriei noastre ocrotitoare. Abandonul şcolar este de peste 17%, iar situaţia este şi mai gravă cînd vine vorba despre perspectivele de viitor ale copiiilor din această ţară – pentru cei de pînă la 17 ani gradul de sărăcie atinge cote alarmante, riscul de sărăcie şi excludere socială este în acest grup demografic de 48,5%! Un alt lucru pe care îl ştim, dar pe care trebuie să îl vedem din perspectiva bollywoodizării, este dezastrul infrastructurii. Bollywoodizarea se vede din faptul că, deşi în mod real infrastructura naţională – rutieră şi feroviară – este subdezvoltată, oficialii din ţara noastră continuă să facă spectacole de prost gust, cu tăieri de panglici şi anunţuri halucinante despre proiecte de viitor. Chiar şi celebra noastră viteză de Internet este o poveste de la Bollywood. Pentru că, dacă ne uităm la datele reale, deşi marile oraşe au broadband de mare viteză, doar 58% din locuinţele din România sînt conectate la Internet. Încă o dată, în spatele poveştilor de succes se ascunde o realitate catastrofală. Uitaţi-vă la discursul Gabrielei Firea. Deşi a cîştigat primăria Bucureştilor cu voturile unei minorităţi a concitadinilor săi, se prezintă ca o regină a democraţiei. Deşi oraşul are mari probleme de infrastructură şi în pofida unei realităţi urbane îngrozitoare, Firea cîntă şi dansează pe la televiziuni de parcă administraţia locală ar fi o melodramă indiană. Iar Dragnea şi ceilalţi primari PSD-işti o acompaniază mustăcind fericiţi, de parcă România ar fi un loc idilic dintr-o ilustrată de vacanţă. Yaadoooon Ki Baaaraat!

Doru Pop

COMENTARII DE LA CITITORI