BOLNAVI DE CANDIDOZĂ

in Poeme

La ce tot candidaţi, nenică?

De-un sfert de veac tot candidaţi!

E mare funcţia, sau mică

Mereu în treabă vă aflaţi.

 

Nu staţi o clipă-n banca voastră

Loviţi de streche sînteţi toţi

Intraţi pe uşă, pe fereastră

Şi scoateţi limba de doi coţi.

 

Televizorul vă atrage

Ca un magnet devastator

Acolo tot măgarul rage

Şi dă, bezmetic, din picior.

 

Îl vede lumea – care-i treaba?

Familia, vecinii toţi

Înfulecă jăratec gloaba

Pune-i zăbală dacă poţi!

 

Acum, fac coadă impostorii

Pentru Palatul Cotroceni

Un sas greoi ca piatra morii

Ce-i tîlhărea pe sibieni.

 

Dar se mai face de cacao

Şi o Femeie Komisar

Zici că e Văduva lui Mao

Bea pînă muşcă din pahar.

 

Îşi plimbă fundul de vădană

Şi-un grecotei cu cinci soţii

De fudulia ce-o emană

Perversul ăsta va plezni.

 

Hop şi-un spion la încălzire

Microcefal şi clăpăug

Pe care-l plimbă în neştire

Securitatea de belciug.

 

Pe boltă sînt şi paraşute

Ele de ce n-ar candida?

În ţara viselor pierdute

Totu-i posibil, nu-i aşa?

 

Toţi au proiecte minunate!

Toţi ies la tablă şi promit!

Ne dau belşug pe săturate

Şi-un viitor mai fericit.

 

Toţi vor crea locuri de muncă

Ducînd şomajul la gunoi

Dejun cu bere şi cu şuncă

Maşini de lux şi case noi.

 

Rîuri de lapte şi de miere

Aşa cum nu curg nici în Rai

E timpul, Patria vă cere!

Toţi vă îngroapă în parai!

 

Ah, ce imensă nesimţire!

Ce jeg moral pe-aceşti păgîni!

Noi zombi ies din cimitire

Să ceară votul la români!

 

O faună dezgustătoare

Se vrea pe tronul strămoşesc

Urmaşi ai lui Ştefan cel Mare

Şi-ai Pantheonului Regesc.

 

În locul lui Mihai Viteazul

Mîrîie sasul cabotin

Beţiva ce beleşte prazul

E un Vlad Ţepeş feminin.

 

Ce imbecili! Ce farsă proastă!

Ei vor să fie şefi de Stat!

Cînd vom scăpa de-aşa năpastă?

Chiar sîntem un popor damnat?

 

Te rog pe Tine, cu sfială

Al lumii noastre Împărat

Să publici fişa medicală

A fiecărui candidat.

 

Eu ştiu că evidenţa asta

La Tine-i, Doamne, pe Facebook

Hai, fă-i pe toţi de rîs şi basta

Şi dă-le foc la balamuc!

CORNELIU VADIM TUDOR

Noaptea de 2 spre 3 septembrie 2014

 

COMENTARII DE LA CITITORI