BOMBONIZAREA ROMÂNIEI

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Adi Măsliniul vrea să divorţeze,

Lung prilej de bîrfe printre coafeze,

 

De taclale printre fraţii lor, frizeri,

De miştouri groase printre gunoieri.

 

Unii spun că Dana i-ar căta pricină,

Că nu mai suportă mutra lui porcină.

 

Cînd erau mai tineri, n-a băgat de seamă

Că hindusa şatră din adînc îl cheamă,

 

Că, pe zi ce trece, tot mai mult se-afundă

În haznaua stirpei, largă şi imundă,

 

Ca să ia de-acolo chip de slugă hoaţă,

Frunte lilipută, guşă dodoloaţă,

 

Nas de pus în sîrmă, ochi parşivi la pîndă,

Fălci de spurcăciune pururea flămîndă.

 

Cum era, pe-atuncea, de bărbat lăsată,

Cu onoarea-n aer şi nereperată,

 

L-a cules pe Bulă de la o chermeză

– Îi lucea ca focul briantina-n freză –

 

Şi l-a dus, în grabă, la ta-su acasă,

Hotărînd să-i fie mire, ea – mireasă.

 

Şi-apoi, fără veste, ea aşterne patul,

Aşteptînd să sară peste ea bărbatul,

 

S-o frămînte-n braţe, gîfîind din foale,

Să o focuseze pînă-n amigdale.

 

Goală şi lascivă, îl chemă prin semne

Şi porcoase vorbe, ca să îl îndemne.

 

Însă Măsliniul se ţinea deoparte,

Negru ca pămîntul şi speriat de moarte.

 

Ea, crezînd atuncea că timid e, poate,

A dat ea atacul, în genunchi şi-n coate,

 

Îi deschise şliţul şi-i umblă cu mîna

Pe la bărbăţie toată săptămîna.

 

Dar, în loc să afle vînă şi putere,

Ea găsi doar biete fleacuri de muiere,

 

Iar ca semn al tristei farse, pasămite,

Două ouşoare, mici şi stafidite,

 

Şi ca să priceapă că nu-i nici o şagă,

Mai găsi-ntre ele şi o rîmă bleagă.

 

Crunt dezamăgită şi de poftă arsă,

L-ar fi scos afară-n şuturi, ca pe-o gioarsă,

 

Dar cum să-şi anunţe tatăl, aşadară,

Că şi-n cazul ăsta o dăduse-n bară?

 

Îşi făcu, de-aceea, iute socoteala

Cum să-şi scoată, poate, altcumva pîrleala.

 

Şi-l ţinu alături numai de faţadă,

Fericită – lumea dimprejur s-o creadă,

 

Împliniţi să-i simtă pe-amîndoi, vezi bine,

Parveniţii vremii, noua nobilime,

 

Ce-nvăţase-n grabă care este joaca,

Şi-aduna de toate, numai pe de-a moaca:

 

Bani, averi şi ţoale, glorii de duzină,

Învelite toate în hîrtie fină,

 

De Toulouse, de Strasbourg, titluri cumpărate

De Priboi cu misii prin străinătate.

 

Şi-uite-aşa, ajunse bietul ginerică,

Cel cu gura mare şi cu puţa mică,

 

Să se-ntoarcă-n ţară, ca un pom cu roade,

Deşi nici cravata nu ştia s-o-nnoade,

 

Cum, în străvechime, alte triste feţe

Barem nod să-i facă au ştiut să-nveţe.

 

Ca şi ei, stătuse tot prin lupanare,

Dar cu obiceiuri de cadînă-n floare,

 

De demult deprinse, cînd la Drept, cu trudă,

Învăţase – capră să se pună-n budă,

 

Adunînd în juru-i, într-un larg registru,

Pleavă de tot soiul, chiar şi-un drag magistru

 

Care, de pe Sena, tot făcea naveta,

Ca să-i calibreze rromului rozeta.

 

(Cei ce vor să afle despre caz mai multe

N-au decît arhiva vremii s-o consulte,

 

Cînd în faţa Legii s-a trezit băiatul

Şi pe la instanţe, dînd cu subsemnatul).

 

Pus pe carieră, nu ştia licheaua

Cum să-şi facă, singur, dulce acadeaua.

 

Ca un Păturică, cu un dram de carte,

Deschidea portiţe care duc departe.

 

Şi-unde căpăţîna nu făcea vreo laie,

Îşi punea degrabă fundul la bătaie,

 

Pe la facultate, pe la institute,

Într-un du-te-vino, într-un vino-du-te,

 

Aşteptînd fericea clipă să sosească,

Să-l ajute iarăşi bafta lui porcească,

 

Cum îl ajutase, mai demult, cu Dana,

Care-acum cu alţii îşi făcea pomana,

 

Lui lăsîndu-i alte grade de mărime:

Socru pe la Cepex, vilă-n ştăbărime.

 

Şi veni şi ziua mare pentru Bulă,

Cînd mulţimea ţării, de-alde el sătulă,

 

Îngropă-ntr-o clipă lumea lor tălîmbă.

Dar crescu, în locu-i, alta şi mai strîmbă!

 

Căci, pîndind din umbră, inşi de-aceeaşi teapă

Dat-au României cea mai dură ţeapă.

 

Adunaţi în cete de bandiţi, eterne,

Ei şi-au zis, de sanchi, cum c-ar fi guverne.

 

Înţeleşi să prade totul, în neştire,

Pe averea ţării pus-au stăpînire.

 

Între ei, şi gay-ul, cu orbite crunte,

Să-ndesă cu rîvnă, ca păduchii-n frunte,

 

Ajutat de Ilici – pretenar cu socru’

Şi la fel de ţoapă şi de mediocru.

 

Şi-uite-aşa, ajunse, Adi Măsliniul

Nu să stăpînească – beizadea! – Sibiul,

 

Ci pe la Externe – ştab de lume nouă,

Ca să fure cloşca ţării de pe ouă.

 

Apoi, Parlamentul îi deschise drumul,

Şi simţi în nara-i de cioroi parfumul

 

Care te-ameţeşte şi îţi ia vederea,

Cînd ţi se oferă – tam-nisam: Puterea:

 

Mai întîi, cu pompă, la partid prim-vice,

Expert în gargară, brice şi carice,

 

Iar cînd Ilici-tul, pentru-a treia oară,

Şi-a proptit, hoţeşte, talpa peste ţară,

 

Tuciuriul nostru cu popou fierbinte

La partid ajunse unic preşedinte.

 

Faptu-n sine, poate, n-ar părea sinistru,

Dar fu uns, parşivul, şi ca prim-ministru,

 

Gangster peste gangsteri, şef peste Mafia

Ce sufocă astăzi toată România!

 

Zice-vor frizerii: „Care-i supărarea,

Pentru soaţa care-i netezi cărarea?

 

Dimpotrivă, numai şpăgi şi avantaje,

Case, ferme, blocuri, noi şi noi etaje“.

 

Zice-va Tănţica, scurge-i-s-ar fardul:

„Cît ai zice peşte, hop şi miliardul!

 

Dar nu lei de-ai noştri, de ţi-e şi ruşine,

Ci valută forte, strînsă-n bănci străine“.

 

Coafeza Tanţa nu gîndeşte-aiurea,

Doar că nu prea vede, de copaci, pădurea,

 

Căci din alte pricini Dana-i supărată

Ea de ambidextru s-a simţit trădată.

 

Şi averea-i place, şi puterea-i place,

Peste tot palate, peste tot conace,

 

Unul pe la Cornu, altul prin Sardinii.

Şi-apoi, avionul, pîn’ la cap de linii,

 

Cu covoare roşii puse la picioare,

Şi cu muzici, steaguri, gardă de onoare,

 

Încît e convinsă, parcă, dintr-o dată,

Că onoarea-i veche fuse reperată,

 

Că n-a fost zadarnic chinul ei de-o viaţă

Să trăiască-alături de aşa paiaţă,

 

Să-i suporte hoitul, nasul ca o priză,

Duhoarea de şatră, vocea ca de criză.

 

Ca să nu mai spunem de-amănuntul care

L-a făcut să pară… sora ei mai mare.

 

Dana preţuieşte şi ţinuta-i sobră,

Vorba lui muiată în venin de cobră,

 

Care nu ucide chiar pe fiecare,

Dar produce teamă, bani şi ascultare.

 

Vorba asta, scoasă parcă din cavouri,

Îi aduce-n conturi noi şi noi zerouri,

 

Căci baronii ţării, nedeprinşi cu lenea

La furat, adună bani şi pentru Nenea,

 

Aşezat de dînşii, prosternaţi în vale,

Colo sus, de unde el le dă semnale,

 

Ca să nu se prindă cine ştie cine,

Ei dau lovitura, el de şase ţine.

 

Şi-n timp ce, de foame, geme greu poporul,

El prosteşte lumea cu televizorul,

 

Schimbă avioane, taie panglici, rage

Urcă în sondaje ca pe papainoage,

 

Şi cu cît mai tare plînge-n scutec ţîncu’,

Cu atît îl umflă şi Alin, şi Dîncu,

 

Slugi de trei parale, parteneri de şuşă,

Cum fu, pînă astăzi, cheliosul Guşă,

 

Cel ţinut o vreme pe un tron de paie,

Şi scăpat din braţe, ca rahatu-n ploaie.

 

Bombonel cu gura lui ca o pipoaşcă

Din Guvernul ţării a făcut o gaşcă,

 

Şi, pentru ca nimeni să nu-i rupă clanţa,

Guvernează ţara doar cu Ordonanţa.

 

Dan Ioan Popescu vrea ceva în cleşte?

Scoate-o Ordonanţă, cît ai zice peşte.

 

Mitrea Manivelă roade, dar nu poate?

Înc-o Ordonanţă din joben el scoate.

 

Vrea madam Puwaka să trimită-acasă

Peştele cel mare, nimerit în plasă?

 

Nu-i nici o problemă! Cît se face plata,

Legea-i încălcată, Ordonanţa-i gata.

 

Şcoala românească nu mai are viaţă,

Sănătatea ţine doar de-un fir de aţă,

 

Fost-au fabrici multe – dar pustiu-i rege,

De agricultură praful se alege,

 

La tot pasul, legea este încălcată,

Doar cu bani îţi cumperi „dreapta judecată“.

 

Flota e-nghiţită parcă de balaur,

Iar acum, vînd munţii ţării, plini de aur.

 

Tunuri de proporţii, jaf la drumul mare,

Sub cuvînt că hoţii fac privatizare.

 

Din Sătmar la Giurgiu şi din Iaşi la Motru,

Peste tot ajunge mîna lui de lotru

 

Pîrjolind pămîntul în întreaga ţară,

Înhăitat cu alte nume de ocară:

 

Oprişan din Vrancea, de la Gorj – Mischie,

Din Arad – Medinţu, din Bacău – o mie,

 

Harpagoni prea lacomi, totdeauna gata

Pe la bănci, să-ntoarcă banii cu lopata,

 

Fără să le pese de poporul care

Jefuit, metodic, moare pe picioare

 

Ci slăvind pe hoţul hoţilor, Borfaşul,

Căruia-n Mafie i se spune Naşul.

 

Sigur că acestea o-ncîntau pe soaţă,

Ce conta că are sexu-n poponeaţă?

 

Ea era nevasta unui fel de rege,

Pe oricare-n locu-i îl putea alege,

 

După înzestrare, dar şi după fapte,

Să-i presteze-n taină grele munci de noapte.

 

Teatrului kabuki îi rînjeşte-o mască:

Ea găsi pe unul să i-o potrivească,

 

Unul sadic, Ponta, neam de hoţi şi tîrfe,

Bun să bată poarca şi să stea la bîrfe,

 

Dar pe care Adi îl ţinea pe-alături,

La guvern să vadă de găleţi şi mături.

 

Ea crezu că astfel dase lovitura,

Neştiind că sluga, tontul, secătura,

 

După ce la dînsa arăta ce poate,

Chiar pe prim-ministru îl lucra prin spate

 

Şi, la o adică, şi prin alte borte.

Toate astea, Dana, cum să le suporte?

 

Ei, şi-atunci scandalul se iscă în pripă:

Se privesc, se-nfruntă, se-mbrîncesc şi ţipă,

 

Şi ajunge astfel cearta, dandanaua,

De-o discută astăzi toată mahalaua.

 

Şi-apoi plebei, dacă i se pune pata,

Ştiţi cum e: Adio! Şi divorţu-i gata.

 

Cică-i zise Dana soţului, în faţă:

„Nu-ţi ajunge Mitrea – spărgător de gheaţă,

 

Nici Ilie Sîrbu, Agathon şi-atîţia,

Ce-au tot scos din tine, pe din dos, tărîţa?

 

De cînd eşti cu mine, singură-mi duc crucea –

Tu mai ai o mie, eu îl vreau pe Mucea!“

 

Şi-i mai zise Dana: „Avortoni ca tine

N-au nici o credinţă, n-au nici o ruşine.

 

Vrei să pari, de-o vreme, vulturul pe stîncă,

Dar, în fond, eşti sluga lui Octav Cozmâncă.

 

C-un căprar din ăsta, făr’ un pic de minte,

Vrei să te aleagă ţara preşedinte?

 

Lasă-mi-l pe Mucea, că-i mongol de-al meu,

Altfel, ca şi mă-ta, te-avortez şi eu!“

 

Cum sfîrşi-vor toate, încă nu se ştie,

Dar ce află Tanţa, de la frizerie,

 

Cînd s-a dus să-şi tragă o tunsoare sport?

Că madam Năstase nu mai face-avort!

9 aprilie 2004

CORNELIU VADIM TUDOR

COMENTARII DE LA CITITORI