Breviarul marelui Hidalgo (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Pentru a înţelege ,,În umbra marelui Hidalgo”, este necesară, dacă nu chiar obligatorie, lectura ,,Breviarului laic”, întrucît acesta ne dezvăluie ,,weltanschuung”-ul filozofic şi literar mai puţin obişnuit al autorului. George Astaloş regăseşte o asemănare între modul lui Ioan Talpeş de abordare a realităţii, în general, şi a celei româneşti, în special, şi ,,inconvenientul de a te fi născut”, al lui Emil Cioran. În ,,Breviar laic”, departe de pesimismul lui Cioran, aflat în exil, Talpeş e autohton chiar şi atunci cînd constată, la contemporanii săi, ,,o incredibilă stare de delăsare şi nedorinţa de asumare a propriei condiţii, actuale şi viitoare”.

Notiţele lui, scrise parcă în fugă şi care rar depăşesc 10 rînduri, sînt rezumate ale unor articole, sau chiar ale unor cărţi. În cel mai rău caz, sînt fotografii spontane, mai uşor, ori mai greu de decriptat. Unele sînt caricaturi, pline de umor negru. Centrul de greutate al meditaţiilor lui Talpeş este reprezentat de soarta ţării, pentru că, după cum bine se ştie, patriotismul este „un defect profesional” al militarilor. Altfel, cum ar putea ei să servească patria, uneori chiar cu preţul vieţii?! În ,,Breviar laic”, cele cca. 1.000 de idei sînt intenţionat nesistematizate, pentru a-l obliga pe cititor să facă o ierarhizare proprie. Bineînţeles că se poate începe cu Dumnezeu şi transcendenţa, cu Vechiul şi Noul Testament, cu popoare imperiale, de limes şi barbare, cu Ortodoxia şi Occidentul.

România – „Occident refuzat şi Orient refulat“, cele două determinări ale unei existenţe în care, ,,negăsindu-ne măsura, vom sfîrşi prin a ne pierde identitatea”. Cum vede autorul situaţia de astăzi a românilor? ,,După 1989, înstrăinarea a ajuns să li se prezinte drept singura lor şansă”, pentru că ,,rădăcinile neamului nostru se văd în alegerile pe care le face”. Şi continuă pe această idee: ,,Astăzi, accesînd modelul european, am ajuns să ne alegem ciocoii, sperînd că vor ajunge să fie obligaţi la condiţia de fanarioţi controlaţi şi judecaţi”.

Bănăţeanul Talpeş se face şi purtător de cuvînt al ortodocşilor din Transilvania, care, terorizaţi de unguri, nu pricep, nici măcar acum, după mai bine de 100 de ani, de ce, pînă în 1863, au primit statutul de ,,toleraţi” şi nu aveau ,,dreptul de a se instala în oraşe, de a construi biserici din piatră şi de a-şi face case din acelaşi material”. Mai mult chiar, în Uniunea Europeană, situaţia de astăzi a greco-ortodocşilor nu numai că este asemănătoare cu aceea din trecut, dar ,,avem, şi noi, dreptul măcar la un răspuns, pe care cine să ni-l dea, dacă ai noştri nu ştiu să întrebe, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, despre soarta noastră?!”.

Bazîndu-se pe succesele dictaturii de dezvoltare, în colaborare cu Vestul, Ceauşescu şi ortodocşii lui s-au folosit, o scurtă perioadă de timp, de o oarecare libertate – generată de destinderea de după ridicarea anatemei dintre ortodocşi şi occidentali, după Conciliul Vatican II -, pentru a realiza, la Bucureşti, o a patra Romă. Un proiect istoric fără nici o şansă de izbaîndă. ,,La ortodocşi, după ce li s-a răpit Constantinopolul, iar cea de-a treia Romă a eşuat în retardări feudale, se continuă rătăciri confesionale, prin negări doctrinare, pendulări între Vest si Est, pînă la poarta Pacificului”. Ideea construirii Casei Poporului şi a Catedralei Mîntuirii Neamului existase încă din vremea Regelui Carol al II-lea, şi era reverenţa făcută Occidentului, iar ideea ,,Byzanţului după Byzanţ”, şi mai veche, analizată exhaustiv de Nicolae Iorga, era o plecăciune făcută Orientului. Asta pentru că, şi la moldo-valahi, ,,între virtute şi toleranţă s-au consumat acuplările, decuplările şi confruntările dintre romani şi helenici, latini şi byzantini, Catolicism şi Ortodoxism”. De aceea nu este deloc surprinzător faptul că proiectele dîmboviţene – demne de ,,El ingenioso hidalgo Don Quijote de la Mancha”, de Miguel de Cervantes -, care numai aparent aparţineau lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu, s-au izbit de nenumărate rezistenţe, chiar şi atunci cînd era vorba doar de mori de vînt propagandistic.

(va urma)

Prof. dr. Viorel Roman,

Consilier academic la Universitatea din Bremen

COMENTARII DE LA CITITORI