Breviarul marelui Hidalgo (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

Atît Roma, Constantinopolul – a doua Romă –, Moscova – a treia Romă –, cît şi neoprotestanţii anglo-americani nu puteau tolera un experiment greco-ortodox, pentru că ar fi fost cu un pas înapoi în misiunea lor sfîntă de refacere a Unităţii Creştine. În plus, o dictatură de dezvoltare capabilă să scoată o ţară ortodoxă din mizerie, aşadar, o a patra Romă în Balcani, ar fi subminat autoritatea Moscovei şi ar fi periclitat legătura sa directă cu fraţii ei, sîrbii şi bulgarii.

Deşi sînt urmaşi ai Romei, începînd de la Marea Schismă, din 1054, aşadar, de aproape 1.000 de ani, ortodocşii români sînt prinşi în lanţurile grele ale duhovniciei şi ale soborniciei moscovite şi constantinopolitane, care, la fel ca panortodoxia şi panslavismul, de dată mai recentă, sînt incompatibile cu aspiraţia românilor la independenţă şi la afirmare pe plan mondial în afara tutelei celei de-a treia Rome – Moscova. În perioada Regimului Ion Iliescu, aşadar între anii 1989 şi 2004, a fost exclusă posibilitatea vizitei Papei Ioan Paul II în România. Pe atunci, Steaua polară (roşie) era Moscova. Singura cale de emancipare naţională şi socială, Unirea cu Roma – proiectul Corifeilor Şcolii Ardelene -, era strict interzisă de Moscova şi neînţeleasă la Bucureşti, fiindcă doar cultura occidentală trecuse Carpaţii, nu şi teologia.

Izolarea de Roma şi poziţionarea ţării noastre în calea tuturor relelor l-au condus pe Emil Cioran la pesimismul caracteristic mai tuturor exilaţilor – începînd cu poetul latin Ovidiu -, iar pe Ioan Talpeş la prudenţă faţă de comportamentul religios al ortodocşilor. Şi cum ar putea fi altfel, dacă trădătorii Mihai Pacepa, Mircea Răceanu, Nicolae Militaru sînt reabilitaţi, iar revoluţionarii din Decembrie 1989, mai ales ţiganii, sînt promovaţi?! Ţiganiada Statului Român este la ordinea zilei, dînd tonul în toate, de la normele de comportament la manelele din difuzoare. În ,,Breviar laic”, Talpeş notează: ,,Dacă nu mi-ar fi fost dat să trăiesc după 1989, n-aş fi înţeles cît de mare a fost Ion Budai-Deleanu. Ce operă fabuloasă este «Ţiganiada» şi ce se poate întîmpla, în timp, cu noi, cei de la Est de Huran Hásza”.

Autorul foloseşte ideea degradării Statului Român şi în contextul în care se referă la ,,meseria” de spion, adică de om inteligent, aflat în misiune pentru neamul său, erou nu numai în filme şi în romane, ci şi în viaţă. În continuare, Talpeş notează: ,,Vreţi să măsuraţi gradul de susţinere a ideii de stat? Priviţi cum sînt tratate şi asumate noţiunile de «spion» şi «spionaj». Cît despre purtătorii acestor atît de onorabile îndeletniciri, numai «în» şi «ai» României să nu fi. Deşi, priviţi-i pe spionii altora, care fac cariere impresionante. Desigur, pentru alţii, în această ţară a nimănui. O ţară din lumea a treia nu putea produce decît cetăţeni de condiţia a treia. Spre asta a şi fost îndreptată şi «ajutată» România, în actualul periplu (sic!) european. Desigur, pînă cînd preşedintele şi patriarhul vor începe dialogul în vederea Unirii cu Roma, şi, astfel, românii vor ieşi din cercul vicios reprezentat de subdezvoltare-dictatură-revoluţie-haos-democraţie”.

În această ţară a nimănui, trădătorii de neam şi ţiganii sînt reabilitaţi şi recompensaţi, li se retrocedează palate şi aur, primesc certificate de revoluţionari, scutiri de impozite, spaţii comerciale, terenuri agricole şi intravilane, sinecuri şi decoraţii. Acest comportament absurd este o formă de neputinţă şi, totodată, de automutilare, a celor care nu mai văd luminiţa de la capătul tunelului. Numai cu ajutorul literaturii absurde mai pot fi înţeleşi ,,Lunatecii” lui Vinea din Bucureşti. Urmuz se sinucide la şosea, iar Eugen Ionescu şi Tristan Tzara fug la Paris. Acest exotism oriental, ŕ la Don Quijote, pune, însă, la îndoială voinţa Ortodoxiei moldo-valahe de a se adapta la raţionalitatea statală din Occident. Cu atît mai mult cu cît vizita Preafericitului Papă Ioan Paul II la Bucureşti, din mai 1999, mîna de ajutor întinsă, generos, de Roma, a rămas fără răspuns.

Sfîrşit

Prof. dr. Viorel Roman,

Consilier academic la Universitatea din Bremen

COMENTARII DE LA CITITORI