Buba mare la dovleac,/ Mac-mac-mac-mac!

in Alte știri

Un anume domn Crãcea, încã holtei la ditamai 38 de cotolani, şi autointitulat „politician“, transformã Conferinţa de Presã a filialei MP Giurgiu într-o veritabilã acţiune matrimonialã, sub sloganul Caut iubitã! Variantã partinicã a hormonalului Sînt fierbinte, sunã-mã! Strigãt de mascul (?) deznãdãjduit, ce nu-şi gãseşte perechea, amintind de rãţoiul Corinei Chiriac. Care rãţoi, sãracul, voia şi el o raţã. O raţã, sã-i fie soaţã,/Mac-mac-mac-mac. Cãci, fãrã soaţã, Singur tot mereu,/Asta nu e viaţã!. Desigur, chestiunea e mai relativã decît relativitatea lui Einstein; bunãoarã, pentru unul ca Remus Truicã, mai poate fi vorba de viaţã, sau de soaţã, în condiţiile în care fosta consoartã îl face-n foi de viţã?! Dar, mã rog, fiecare cu soaţa şi soarta lui… Ca dovadã, versurile imediat urmãtoare: Balta, care-l cunoştea,/Rãu îl mai compãtimea,/Mac-mac-mac-mac. Apelul domnului Crãcea n-a rãmas fãrã ecou. Preşedintele filialei – bãrbat adevãrat, nu zeamã de ştevie! -, trecut prin multe foste, actuale şi viitoare amante, s-a rãţoit amarnic la rãţoi, ameninţînd cã-l „ejaculeazã“ din partid. Pe de altã parte, însã, anunţul politicianului (?) stîrnind cea mai amplã mişcare popularã din istoria grupãrii bãsesciene, probabil cã sancţiunea va suferi o amînare, dacã nu o anulare. Cinşpe sau şaişpe pretendente anunţîndu-şi aderarea la cauzã, nu vãz cum îşi va permite MP sã dea cu piciorul unui important eşantion electoral. Cã’z doar n-or fi prostovani…

Subiectul fiind rãsucit pe toate feţele, de toate televiziunile, nu-l vom mai dezvolta şi noi. Doar ne vom întreba cum?, cui?, pe ce criterii?, i se acordã calitatea de politician?… Fiindcã, ţinînd-o creanga pe direcţia asta, apare pericolul ca, nu peste multã vreme, sã avem mai mulţi politicieni decît alegãtori! Pe cine va mai vota STRADA, dacã, dupã atîţia politicieni eminenţi, perindaţi în ultimii 26 de ani la cîrma unei ţãri cu imense resurse naturale, scutitã de cutremurele lui Mãrmureanu, fãrã tsunami-uri, fãrã rãzboaie, fãrã-fãrã-fãrã, ne clasãm pe primul loc în Europa la tuberculozã şi analfabetism, dar cam pe ultimul loc la salariul minim?! Acesta-i „scorul“ real, domnilor politicieni ai României post-revoluţionare. Golaveraj nema, dar tupeu cît cuprinde! Traian Bãsescu, zis şi Zeus, criticã Guvernul Ponta cã n-a fost în stare sã construiascã nici mãcar nenorocita de porţiune de autostradã Comarnic-Braşov. Aşa e, n-a fost în stare. Bine cã a fost Guvernul Boc! Dar nu cumva pisoiaşul Ponta i-o fi dat ascultare bãtrînului cotoi, conform cãruia Nu ne trebuie autostrãzi!? Chiar sã fi uitat animalul politic, şi el, şi cei ce-l intervievau, ce-i ieşise pe gaura gurii, cu doar cîţiva ani mai devreme?… Petre Roman, zis şi Smiley, alt mare politician, zîmbeşte senil, scuzaţi, senin, pe toate ecranele, dupã ce, cu alţi cîţiva ani mai nainte, decisese cã N-avem nevoie de industrie şi de CAP-uri! Între aceştia doi, politicianul Adrian Nãstase, zis şi Bombonel, terminase tot ce rãmãsese neterminat! Iar, printre picãturi, politicieni ca Babiuc, Hrebenciuc, Mitrea, Udrea sau Vîlcov au dat şi ei, temeinic, cu aspiratorul!

Pe lîngã aceste somnitãţi, mai meritã sã ne rîdem de micuţul şi singuraticul Crãcea? Care, iatã, nu-şi poate trece în declaraţia de avere nici mãcar o soaţã, darãmite j’de mii de euro, de apartamente, de terenuri, de tablouri, de ceasuri scumpe… Dimpotrivã, i-aş da o mînã de ajutor umanitar, propunîndu-i sã-şi încerce norocul la Primãria Bucureşti. Adicã s-o cearã de soaţã pe tipa care organizase şi ea o Conferinţã de Presã, pe tema atracţiei universale… N-ar fi o pereche potrivitã?

Domnul Pieleanu a demonstrat, în direct şi la ore de vîrf, cã este un sociolog de anvergurã naţionalã, cum bine i-a zis-o politologul tot de anvergurã naţionalã Bogdan Chireac… Apropo, sociologii de valoare ai tinereţii mele se numeau Paul Popescu-Neveanu şi Septimiu Chelcea, dar, între timp, s-a progresat mult. La toate capitolele! Cei doi n-aveau (ne)voie sã facã sondaje preelectorale, 97-le % fiind garantat 100%. Ce ziceam?… Aa, cã o fi domnul Pieleanu un sociolog emerit, însã nu e şi un psiholog pe mãsurã. Afirmînd dumnealui cã între Crãcea şi Borcea nu existã nici o diferenţã, îi pronostichez cã nu va avea niciodatã un apartament în Miami, cu vedere la Ocean. Nici mãcar o garsonierã confort 2! Deşi, nu exclud ca, dupã alte cîteva sondaje de plus-minus 30 la sutã… Pardon, de plus-minus 3 la sutã, sã-şi cumpere un bloc întreg! Sigur, am glumit. Cu menţiunea cã, lãsînd la o parte gluma, ca şi numãrul gagicilor îmborţoşate; cu toatã precaritatea culturii lui Borcea; cu irefutabila lui incapacitate în a-şi cenzura apariţiile opulente (hai c-am nimerit cuvintele!); cu obligatoria dozã de ironie-invidie pe care o stîrneşte unul ca el; doar mãsurînd situaţiile cu un cîntar corect… Sociologic vorbind, fãlosul cocoş Borcea va rãmîne, în orice-mprejurare, la munte sau la mare, un învingãtor. Poftim, un şmecher de şmecher, ca sã cobor ştacheta. Pe cînd rãţoiul Crãcea, şi alţii ca el, se vor mulţumi cu o raţã pe varzã. Dacã nu, bunã şi-o conservã de merlucius. Cãci, vorba bucãtarului de anvergurã naţionalã Mircea Dinescu: C’est la vie, parşivã…

Analizîndu-l pe scriitorul de anvergurã naţionalã Mircea Cãrtãrescu, dl. Marius Pieleanu o mai comite o datã. Cã-l socoteşte cel mai bun scriitor român, îl priveşte, gusturile nu se comenteazã. Unora le place jazzul, altora prazzul… Aveam impresia cã M.C. este scriitorul preferat de T.B., dar, mã rog, nici cu lecturile şi dragostele tîrzii nu te poţi pune. Dar, lovind microfonul cu formularea „mai degrabã preferã“, care-l aratã nu tocmai în mãsurã sã ateste valoarea unui scriitor, dl. Pieleanu îl ia de urechi pe cel prea mare pentru Premiul Nobel (citat din dl. Manolescu), pe motiv cã i-ar fi dat repetate limbuţe în sos remulat lui Bãsescu. Oricît nu-l mai suport eu pe matroz (opţiune personalã, nu vã luaţi dupã mine), abia aici n-ai voie sã judeci omul! Este dreptul oricui sã compãtimeascã pe cine… Pardon, cu cine vrea el! E dreptul oricãrui postac,/Mac-mac-mac-mac!

Sigur cã, amintind despre Cristi Borcea, n-am cum sã nu fiu subiectiv. La fel stau lucrurile şi cu vechii mei prieteni Gigi Neţoiu, Meme Stoica, Jean Pãdureanu sau fraţii Becali, ca sã nu mai pomenesc despre musca-n lapte numitã Gicã Popescu. Singurul fraier de la care s-a recuperat toatã suma reclamatã, cãci de la alţii îndoi-m-aş şi n-am cui! Nu încerc sã-i aşez pe post de Albã ca Zãpada – dacã au greşit, sã plãteascã! Dar cît? În ce fel?… Uitînd de prietenie, deci cu toatã obiectivitatea, întreb cum de aceşti oameni au fãcut, sau încã fac, ani grei de închisoare, pentru nişte sume, la urma-urmei, derizorii, comparativ cu ceea ce se vorbeşte prin rechizitorii despre marii delapidatori ai ţãrii?! Care mega-şmanglitori se lãfãie, bine mersi, în aresturile de catifea ale mega-viloaielor cu piscine şi cu n’şpe camere! Sau ne zîmbesc bretonat-telegenic din sejururile petrecute în staţiunile lor balneo-şpãgaro-climaterice. Ceea ce, deocamdatã, mã face sã cred cã Justiţia noastrã încã nu-i oarbã; e cel mult chioarã, dacã înţelegeţi ce vreau sã spun. La fel gîndesc şi despre alt Popescu, Popescu-Piedone, pe care nu l-am cunoscut personal, şi nici nu-mi este foarte simpatic. Dar, în afarã de faptul cã a semnat ca primarul o hîrtie, chiar nu înţeleg care e vina lui, în cazul „Colectiv“?! Ştia şmecherul de Traian Bãsescu pentru ce nu semna nimic, nimic, nimic…

Copertina Arenei Naţionale… Tot felul de specialişti şi specializde, care de care mai cunoscãtori/cunoscãtoare, îşi dau cu pãrerea, gãsind fel de fel de vinovaţi. Cap de coloanã a fost, din nou, atotştiutorul Cristian Tudor Popescu, tunînd şi fulgerînd împotriva celor ce „au ales un material inflamabil!“. Ca sã reiau o întrebare din popor: a stat dumnealui cu lumînarea aprinsã la fundul materialului respectiv, sã constate cã e inflamabil?! Din cîte ştiu, copertina cu pricina este acceptatã nu numai în Germania, ci şi în Dubai, unde temperaturile sînt ceva mai ridicate decît la noi…

Bineînţeles cã Primãria Bucureştilor a greşit nesolicitînd un nou aviz al ISU, dupã ce a decis sã opteze pentru un alt material al copertinei. Dar la fel de sigur este cã, la acea datã, ISU ar fi avizat fãrã probleme. Fiindcã aşa cãdem noi dintr-o extremã în alta, super-vigilenţa onorabilei instituţii s-a nãscut abia dupã nenorocirea de la „Colectiv“. Atunci au fost închise şi Arena Naţionalã, şi Centrul vechi, şi Teatrul „Nottara“, nu şi Lenuţa, Crinuţa, Videanu, Olteanu… Dar sã nu vã miraţi dacã, la varã, cînd s-o mai îneca vreun nefericit la Costineşti, se va închide Litoralul!

În cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal, am rãspuns, ani de zile, de omologarea stadioanelor. Înaintea fiecãrui campionat, cei care guverneazã buna desfãşurare a meciurilor de fotbal – Administraţia stadionului, Poliţie, Procuraturã, Jandarmerie, Salvare, Societatea de stewarzi, ISU, LPF – semnau un proces verbal de omologare. Neavînd un asemenea document, stadionul ar fi ajuns în situaţia acelui comisar şef din Buzãu: zgubiliticul deţinea o maşinã, dar n-o înscrisese-n circulaţie!… Drept care, vin şi întreb: dacã nu exista avizul ISU, cum s-au disputat atîtea meciuri, şi ale naţionalei, şi ale cluburilor, pe Arena Naţionalã?! Au circulat cu „numerele false“?… A fost nevoie sã moarã oameni, nu numai ca sã cadã Guvernul Ponta, ci şi ca sã nu-şi mai dea avizul ISU?!

Specialiştii/specializdele gãsesc şi fel de fel de „rezolvãri“, care de care mai costisitoare. N-ar fi cel mai… gratis sã trîntim Oul lui Columb pe masã? Adicã, aşa cum s-a expertizat buretele de la „Colectiv“, expertizaţi, domnilor, şi o mostrã de copertinã! Arde? Jos cu ea! Nu arde? Avizaţi-o imediat, la fel ca-n Germania sau Dubai! Dar poate cã-i mai comod sã ardeţi gazul, nu mostra de copertinã. În cazul acesta, gîndindu-mã en passant şi la Casa Radio, ca sã dau un singur exemplu, nu exclud ca pe Arena Naţionalã sã se mai joace prin 2046. Hai, ROMÂNIA!

 

SORIN SATMARI

COMENTARII DE LA CITITORI