Bunica „premierului“ Bogdan Olteanu a fost Ghizela Vass

in Război corupției

Comuniştii lovesc din nou în România. După ce fiul lui Valter Roman, Petre, a fost uns prim-ministru, acum numele nepotului Ghizelei Vass, Bogdan Olteanu, este vehiculat pentru funcţia de premier. Bogdan Olteanu a fost preşedintele Camerei Deputaţilor în guvernarea Tăriceanu şi cînd nu i-a mai plăcut a plecat la BNR pe un salariu confidenţial de aproximativ 10.000 de euro lunar. Bunica lui Olteanu a fost ilegalista PCR-istă Ghizela Vass, fostă croitoreasă, născută în Basarabia, în 1912. Vladimir Tismăneanu o descrie ca pe o „ilegalistă din categoria dură, una dintre confidentele Elenei Ceauşescu încă din anii ’50 care a participat la numeroase anchete politice şi a controlat ani de zile toate relaţiile internaţionale ale PCR. De profesie croitoreasă, provenind din mediile paupere ale micilor tîrguri de provincie, lipsită de altă cultură decît aceea a vulgatei staliniste, tînăra Ghizela (născută Gitta) a activat la Chişinău, a fost arestată şi a fost închisă la Mislea şi la Dumbrăveni. A făcut parte din comitetul de partid, funcţie pe care a avut-o şi în timpul războiului, cînd a fost deportată în lagărul de deţinuţi politici evrei de la Vapniarka. Făcea parte din elita sectei comuniste din lagăr, alături de Petre Lupu, Simion Bughici, Lazăr Grünberg, Bernath Andrei, Barbu Zaharescu, Ştefan Voicu, Emanuel Vinea. Ca şi la Tîrgu-Jiu şi Caransebeş, la Vapniarka domnea o ierarhie rigidă şi strictă în rîndul deţinuţilor, conducerea de partid, în primul rînd Lazăr Grünberg şi Bernath Andrei, se bucură de privilegii de nimeni contestate (în memoriile sale, Elli Pappas, văduva lui Nikos Beloyannis, executat în 1952, a confirmat că acelaşi model funcţiona şi în lagărele de deţinuţi politici din Grecia din anii ’50). Am cunoscut personal foşti deţinuţi de la Vapniarka, mi-au povestit cum trebuiau să cedeze mîncarea din pachetele primite de-acasă «tovarăşilor din conducere», timp în care ei erau hrăniţi cu mazăre furajeră. Cu alte cuvinte, nomenklatura nu s-a născut în momentul luării puterii, ci exista de-acum, încă din ilegalitate. Era, în condiţii de opresiune şi teroare, o «democraţie populară» in statu nascendi. Ghizela era căsătorită cu ilegalistul transilvănean Ladislau Vass. Sora acestuia, Olga, era una din amicele Elenei Ceauşescu încă din anii clandestinităţii. Soţul ei, Jack Podoleanu (Mendelovici), a fost director al Editurii PCR şi a deţinut numeroase alte funcţii de partid şi de stat. Ladislau Vass a fost ministru adjunct de finanţe şi membru al Comisiei de Revizie a CC. Ghizela şi Ladislau au locuit vreme de decenii într-o vilă pe strada Muzeul Zambaccian, cu faţa spre Bulevardul Aviatorilor (între 1950 şi 1962, Bulevardul Generalissim I.V. Stalin). Au avut trei copii: Ecaterina (Kati), a terminat Liceul «Petru Groza», a făcut Politehnica, secţia de automatică, mama lui Bogdan Olteanu, unul dintre liderii PNL în perioada Tăriceanu şi preşedinte al Camerei Deputaţilor (din surse credibile aflu că este o persoană onestă, la ora actuală este pensionară, se ocupă de copiii fiului ei); Gheorghe (a urmat acelaşi liceu, a murit tînăr); şi Zoia, născută în 1953, elevă la «Petru Groza», a studiat dreptul (colegă de an cu Valeriu Stoica), după care a emigrat în Statele Unite în anii ’80, împreună cu soţul ei din acea perioadă, doctorul Eugen Zeligson. Din cîte am auzit, în Statele Unite, Zoia şi-a schimbat prenumele în Lea şi a refuzat contactele cu mama sa. Poate că această decizie era legată de felul în care Ghizela îşi negase de-a lungul originea etnică, de modul în care acţionase, asemeni atîtor altor stalinişti de origine evreiască, pentru combaterea sionismului şi eradicarea a ceea ce considerau a fi «naţionalismul burghez evreiesc». Un detaliu anecdotic amuzant: era prin 1968, Ghizela a plecat ca membră a delegaţiei PCR la congresul comuniştilor francezi. Fiul ei, Ghiţă, născut în 1950 şi numit astfel probabil în onoarea «tovarăşului Gheorghiu», i-a cerut să-i aducă un disc cu Georges Brassens. Cum marea activistă nu vorbea franceza, a intrat într-un magazin, a văzut multe discuri ale celebrului poet-cîntăreţ, a ales unul cu un titlu mai lung, «Chansons pas pour toutes les oreilles» (exista şi «Chansons pour toutes les oreilles»). Discul a circulat printre prieteni şi colegi care fredonau, graţie tovarăşei Ghizela, «Je suis le pornographe du phonographe», «Chez l’epicier, pas d’argent pas d’epice», «Ah, ah, ah, putain de toi/Ah, ah, ah pauvre de moi/Ah, c’est pas poli/Ah, une fesse qui dit/Merde a l’autre»…, mai scrie Tismăneanu. „Înzestrată cu o colosală memorie, dar şi cu o diabolică perfidie, Ghizela Vass îi seconda în acele interogatorii nocturne, desfăşurate în sediul Comisiei Controlului de Partid de pe Aleea Alexandru, pe inchizitorii şefi Iosif Ranghet şi Gheorghe Pintilie, zis Pantiusa”. Această nenorocită care nu a răspuns pentru faptele sale din perioada comunistă ni l-a lăsat plocon pe nepo-su, care acum vrea prim-ministru. După ce a fost amantul Alinei Gorghiu, care a încercat să-l despartă de nevastă-sa Cristina cu care avea doi copii şi nu a reuşit, acum se pare că PNL ar vrea să-l propună la funcţia de prim-ministru. Oare o şantajează pe Alina sau ce s-o fi declanşat în căpşorul co-preşedintei PNL? Menţionăm că Alina n-a reuşit să-l divorţeze pe Olteanu, dar a reuşit cu Lucian Isar, rămînînd gravidă în acelaşi timp cu soţia acestuia. Ei, acum Olteanu s-a plictisit la BNR, unde a fost şi în incompatibilitate, după cum am arătat în 2013, dar nimeni nu s-a sesizat, Horia Georgescu fiind ocupat să-şi numere şpăgile. Crescut de o bunică bolşevică în Primăverii, Olteanu este ca şi Petre Roman un favorizat al puterii, fără a se remarca intelectual vreodată, ba chiar a fost dat afară de la doctoratul la care se înscrisese la Babeş Bolyai. Dacă nu s-a dus la generalul Oprea…

Dorina Lascăr

COMENTARII DE LA CITITORI