CĂLUGĂRUL VIZIONAR (12)

in Alte știri

 

 

Am văzut locul de osîndă a beţivilor (1)

Mi s-a arătat locul de chin, şi pentru păcatul cel mare al beţiei, apucătură considerată a fi mama multor răutăţi. De acest păcat cu greu se scapă, deoarece diavolul care-l are în stăpînire este puternic şi ajutat de tot Iadul. Ispita băuturii este foarte grea, dar nu mai grea decît poate s-o suporte şi s-o respingă omul, prin voinţă. Este grea, pentru că diavolul băuturii vine nu numai cu îndemnul, ci şi cu stîrnirea poftei, cu momeala gustului şi a mirosului. În timpul ispitei şi a păcatului îi vin în sprijin toţi diavolii care nu au reuşit să te ispitească. Omului i s-a dat de către Dumnezeu raţiune şi voinţă, iar datorită acestora dracii au mult de furcă. Dacă raţiunea omului este curată şi limpede, iar voinţa lui este de oţel, dracii se luptă din greu cu omul pentru a-l ispiti, dar nu au nici o izbîndă. Pentru a-i adormi raţiunea şi, odată cu ea, vigilenţa şi paza celor 5 simţuri, şi, în acelaşi timp, pentru a-i slăbi voinţa, dracii nu ar putea găsi mijloc mai bun ca acela al băuturii. De aceea pe omul beat sar toţi diavolii şi-l călăresc ca pe un cal. Băutura învăluie mintea omului în aburi şi ceaţă, iar raţiunea îşi pierde puterea, astfel încît voinţa devine slabă şi inertă. Omul nu se mai poate opune şi renunţă la luptă. A predat armele cu care ar fi putut lupta împotriva diavolilor. Aceştia profită de slăbiciunea omului şi continuă să îl biciuiască şi să-l mîne, ca pe cal, să facă şi ceea ce el n-a crezut că va fi vreodată în stare să facă. Atunci, intervin şi diavolul răzbunării, şi acela al defăimării, cel al curviei, al crimei, al violenţei ş.a.m.d. Omul beţiv devine o păpuşă cu care se joacă diavolii. Stau diavolii cerc în jurul lui, şi-l aruncă unul în braţele celuilalt. Oricît de cinstit şi drept, oricît de sfînt şi cinstitor de Dumnezeu ar fi fost omul înainte de a consuma băutură, după ce mintea lui se scaldă în alcool, el devine, sub influenţa tăriei, un soi de preş al dracilor şi se comportă ca un porc tăvălit în noroi, ca o maimuţă urîcioasă, ori ca o fiară sălbatică, de rîd şi diavolii de el. Unii beţivi spun că sînt buni la băutură. La ce sînt buni? La ce este bun un om-neom!? La ce mai poate fi bun un om fără raţiune şi voinţă? La nimic!

Am spus rugăciuni pentru ca Dumnezeu să-mi arate cum se chinuiesc în Iad cei cu păcatul băuturii. La vreme de rugăciune, am avut aceeaşi arătare ca mai înainte şi am fost dus în locul cu pricina, în acelaşi fel. Am ajuns la o uşă de aramă şi de fier. La bătaia în uşă a tînărului care mă însoţea, s-au auzit zgomote asurzitoare de zăvoare deschizîndu-se. Uşa s-a dat în lături şi sus, pe ea, stătea călare un diavol foarte fioros la chip, care ţinea în mînă o suliţă cu două coarne. Pe un ton violent, acesta strigă către tînăr:

– De ce l-ai adus pe omul acesta aici, nu ştii că n-au voie să intre oamenii care încă n-au murit?

La care tînărul îi răspunde:

– Creatorul a îngăduit! Omul acesta a cerut să vadă cum se chinuiesc beţivii.

Diavolul cel fioros nu a mai zis nimic, lăsîndu-ne să intrăm. Am pătruns într-o hală mare, întunecată; nu se putea vedea înăuntru decît ceea ce era luminat de focul care ardea sub nişte cazane. Părea un fel de hală industrială, mai precis, o distilerie. Peste tot erau numai cazane de fiert ţuică şi butoaie. La un moment dat, apare un diavol uriaş, cu un om în furcă. Omul ţipa cît îl ţinea gura: Vai…! Vai…! Diavolul îl aruncă într-un butoi mai mare decît statura unui om. Cînd m-am uitat mai bine, am văzut că omul acela era Moş Gheorghe Crîşmarul. Acesta avea o crîşmă în sat şi era lăudat de toţi oamenii, fiindcă era bun la suflet şi cuminte.

(va urma)

ILARION ARGATU

COMENTARII DE LA CITITORI