CĂLUGĂRUL VIZIONAR (13)

in Alte știri

Am văzut locul de osîndă a beţivilor (2)

Ţin minte că, într-o zi, a venit la mine să-mi spună că vrea să facă pomană cu un pahar de ţuică primului sosit în crîşma lui. Eu i-am explicat că a oferi băutură la beţivi nu poate fi pomană. Însă Moş Gheorghe nu m-a ascultat, spunînd că nu înţelege ce poate fi rău în a da de băut oamenilor, la crîşma lui. Aşa că, încă de dimineaţă, la uşa crîşmei se făcea coadă. Beţivii se sculau cu noaptea în cap pentru a primi de pomană paharul de ţuică.

După ce diavolul l-a aruncat în butoi pe Moş Gheorghe, l-am auzit pe bietul om ţipînd:

– Vai de mine! Vai, mă ustură! Scoate-mă de aici! Vai…! Ustură….! Scoate-mă…!

La ţipetele repetate ale lui Moş Gheorghe, dracul care l-a aruncat în butoi îi zice:

– De ce ţipi? Ce, nu-ţi mai place?

– Mă ustură! Ia-mă de aici, nu mai suport!

Butoiul în care fusese aruncat bătrînul crîşmar era plin cu ţuică: toată ţuica pe care o dăduse de pomană, dar şi cea pe care el însuşi o consumase cu ocazia numeroaselor beţii pe care le făcuse. La insistenţa lui Moş Gheorghe, diavolul îl ia în furcă şi-l scoate din butoi, spunîndu-i:

– Dacă nu-ţi mai place aici, atunci hai dincoace! Cît ai fost în viaţă ţi-a plăcut, acum nu-ţi mai place? Acum nu-ţi mai place să stai în ceea ce ai adunat?

Acum, diavolul l-a spînzurat pe crîşmar cu capul în jos, deasupra unui cazan în care fierbea ţuică. După un timp, simţind că se sufocă din cauza aburilor care ieşeau din cazan, omul ţipa, cerîndu-i diavolului să-l scoată de acolo, fiindcă nu mai poate suporta. Diavolul îl luă cu furca şi-l aruncă într-un alt butoi cu ţuică.

Tînărul care mă însoţea mi-a zis că aşa se vor chinui beţivii. Apoi, am revenit la locul rugăciunii.

Am văzut locul de osîndă a celor ce trăiesc din cîştig necinstit şi pe nedrept (1)

Era o femeie, pe nume Anica. Aceasta era temătoare de Dumnezeu, la fel cum era şi soţul ei, Vasile. Zi de zi, amîndoi căutau să îndeplinească poruncile lui Dumnezeu. Nu le plăcea să ia nimic străin, dar nu socoteau ca fiind un păcat dacă se întîmpla să cumpere de la cineva vreun lucru de furat, ci ziceau: ,,Treaba lor, eu le-am dat bani, din munca mea cinstită; ei să răspundă, dacă lucrul lor nu este obţinut cinstit”. Aşa procedau, socotindu-se drepţi înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că, la un Paşti, nu se găsea zahăr de cumpărat, dar cei doi ştiau că pot găsi la o rudă de-a lor, care era bucătar la o şcoală. Omul primea alimente pentru hrana copiilor, de la Economatul şcolar, însă considera că se dau cantităţi prea mari de zahăr, untdelemn, orez, cartofi, pîine şi orice altceva, pentru elevi. Ca atare, rupea din raţia acelor copii şi aducea acasă produsele, după care mai şi vindea o parte din ele, făcîndu-şi rost, astfel, de încă vreo 2 salarii pe lună, dacă nu cumva mai mult. Directorul şcolii îl ştia de om cinstit şi nu-i mai făcea nici un control. Iar copiii erau slabi şi vai de ei, din cauza mîncării puţine şi proaste pe care o primeau. De cum venea Paştele, bucătarul obţinea sume frumoase din vînzarea alimentelor pe care le fura. Un preot care îi era rudă, venind la biserica din localitate şi auzind de faptele pe care omul le săvîrşise, insistase pe lîngă cei din familie să nu cumpere de la el şi să-l îndrepte de la această cale greşită.

(va urma)

ILARION ARGATU

COMENTARII DE LA CITITORI