CĂLUGĂRUL VIZIONAR (4)

in Alte știri

 

Arătare pentru femeile care fac avort (4)

Deodată, nu departe, a văzut o uşă în pămînt, ca intrarea unui zemnic. Însoţitoarea i-a spus:

– Deschide şi priveşte!…

Ea a deschis uşa şi a văzut o femeie care stătea cufundată, pînă la brîu, într-un noroi negru ca smoala şi care răcnea îngrozitor. Aceasta ţinea nişte copii în braţe, iar în jurul umerilor şi al pieptului avea 2 şerpi încolăciţi, ale căror capete îi stăteau înfipte în coaste. Femeia în negru i-a zis celei care privea îngrozită la scena care se desfăşura sub ochii ei:

– Închide şi hai să mergem mai departe!

Mai încolo, au dat de o altă uşă, iar însoţitoarea i-a poruncit:

– Deschide şi priveşte!

Femeia a văzut o scenă asemănătoare şi, înspăimîntată, a ridicat capul.

– De ce te-ai înspăimîntat?, o întrebă cealaltă. Ai şi tu acolo o rudă, pe care o vei vedea imediat.

Mergînd mai departe, a zărit un alt locaş. A deschis uşa şi a zărit-o acolo pe bunica ei după tată. Aceasta era cufundată într-un noroi adînc, şi o mulţime de gîngănii şi de şerpi umblau pe trupul ei. Bătrîna răcnea, îngrozită de spaimă. Femeia o strigă. Bunica îşi ridică, atunci, capul şi o privi în ochi.

– Închide!, îi zise însoţitoarea, după care cele două au pornit pe un alt drum.

Au ajuns la un loc necunoscut, unde femeia în negru a dispărut. Cealaltă îşi veni în fire, dar nu ştia ce să creadă, văzînd atît de multă lume strînsă în jurul ei. Toţi păreau speriaţi, după ce încercaseră – pînă atunci, fără succes – să o trezească din somnul adînc în care fusese cufundată un timp atît de îndelungat.

Am văzut cum se chinuiesc copiii avortaţi (1)

Am ţinut 6 săptămîni post negru şi rugăciuni pentru ca Dumnezeu să-mi arate cum se chinuiesc copiii avortaţi de mamele lor. Într-o noapte întunecoasă, deodată, podul în care mă aflam s-a luminat, de parcă a luat foc. Cînd am văzut lumina, m-am gîndit că urmăritorii mei (cei din Securitate) o vor zări şi ei, după care vor veni în pod şi, astfel, o să fiu descoperit.

Am privit departe, în noapte, să văd dacă urmăritorii au sesizat lumina şi dacă se îndreaptă spre pod. Nu se zăreau decît ţigările pe care aceştia le fumau, în timp ce se mişcau acolo, ca de obicei. Mi-am dat seama că ei nu observaseră lumina. Am încercat, apoi, să aflu dacă visez, sau dacă sînt treaz. Am luat 3 paie din 3 locuri diferite. Eram treaz. Aşadar, ei nu vedeau lumina din pod. Dacă ar fi văzut-o, ar fi venit deja aici.

Deodată, în locul în care mă aflam a apărut un tînăr de 16-18 ani, îmbrăcat într-o mantie albă, strălucitoare, care mi-a zis:

– I-ai cerut Creatorului să vezi unde merg pruncii pe care femeile îi ucid cu avorturile? Vino cu mine şi vei vedea!

Tînărul mă conduce pînă la marginea podului şi, cînd ajung acolo, mă opresc, pentru că podul nu avea scară. Dar el mă îmbrînceşte, ca să pornesc mai departe. Eu mă dezechilibrez, ajung cu picioarele în aer şi, atunci, m-am prins cu mîna de grinda de sus a podului. În clipa următoare, dau drumul la grindă şi rămîn sprijinit pe tălpi. Uitîndu-mă mai atent, am văzut că stăteam suspendat în aer: aerul mă ţinea să nu cad. Am început să merg. Păşeam pe o potecă de aer presat, iar tînărul mergea alături de mine. Numai că mersul lui era lin, părînd că pluteşte pe lîngă mine, în paralel cu acea potecă. În schimb, eu aveam mersul omenesc: înaintam balansîndu-mă stînga-dreapta, mutînd, la fiecare pas, greutatea corpului de pe un picior pe altul.

Am mers aşa peste sate, peste grădini, peste oraşe, peste păduri şi peste cîmpii. Am ajuns la o apă imensă, neagră-verzuie. Eu nu văzusem încă Marea Neagră – m-am gîndit că poate fi ea.

Ne-am continuat drumul, trecînd pe deasupra Mării. Drum lung. Apoi, ne-am trezit într-o vale acoperită de verdeaţă, iar poteca de aer presat a început să coboare spre pămînt, pîncă cînd am ajuns cu tălpile pe iarbă. Am simţit că iarba era umedă de rouă. Întreb:

– Unde ne aflăm?

– Sîntem în Valea lui Iosafat, îmi răspunde tînărul.

Apoi, acesta a bătut cu talpa în pămînt de 3 ori. Bate o dată, şi se aude un ecou din pămînt – Hu-Hu-u-u-u -, timp îndelungat. Bate a doua oară, şi ecoul se repetă, la fel de lung. Bate a treia oară şi, după ce ecoul încetează, se desprinde o bucată de pămînt pătrată, care avea iarbă pe ea. Se desprinsese în aşa fel, încît parcă o mînă nevăzută o decupase; apoi, s-a răsturnat alături, pe iarbă, aşa cum răstorni un capac de pe oală. Îngerul m-a chemat:

– Vino şi priveşte!

(va urma)

ILARION ARGATU

COMENTARII DE LA CITITORI