CĂLUGĂRUL VIZIONAR (5)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Am văzut cum se chinuiesc copiii avortaţi (2)

De dedesubt, dintr-un fel de peşteră, se auzea un vacarm infernal. Parcă zbierau nişte miei – erau glasuri subţiri, ca acelea ale unor copii, ce plîngeau sfîşietor. M-am apropiat să văd ce se întîmplă. Am zărit mai mulţi copii care stăteau acolo, în întuneric. Cît am putut eu vedea prin bezna aceea, pruncii stăteau faţă în faţă, cîte 3, cîte 4, cîte 7, cîte 11… Parcă erau agăţaţi într-o pînză de păianjen, pe mai multe niveluri. Am coborît cu privirea pînă acolo unde am putut pătrunde. Eu nu vedeam toată peştera, dar, după ţipetele copiilor care ajungeau pînă la urechile mele, cred că era imensă.

– Aceştia care stau faţă în faţă sînt fraţi, îmi spune tînărul.

Toţi strigau:

– Doamne, nu-i lăsa pe tata şi pe mama să trăiască liniştiţi. Fiindcă pentru traiul cel bun nu ne-au vrut pe noi. Dă-le boală şi chin, dă-le necazuri şi suferinţe. Dă-le boală şi scurtează-le viaţa, să vină ei, aici, în locul nostru.

Tînărul îmi zice:

– Cînd vor muri, părinţii lor vor veni aici, în întuneric, iar copiii vor fi eliberaţi şi vor ieşi la lumină. Părinţii rămîn în locul acesta, ca să se chinuiască.

Am stat şi m-am uitat înăuntrul peşterii cît am putut străpunge cu privirea şi, pînă în adîncurile ei, am observat că era plină de copii. După ce am văzut toate astea, tînărul a pus bucata de pămînt la loc. Pentru că avea iarbă pe ea, spaţiul acela îngust era aşa de bine astupat, încît nici nu se mai cunoştea locul de unde fusese decupată.

– Acum să ne întoarcem!, a spus tînărul.

Am mers pe poteca de aer presat, înapoi. Cînd am ajuns în pod, se lumina de ziuă. Am privit spre cei care mă supravegheau. Le distingeam bine siluetele, în lumina slabă şi nesigură a dimineţii. Mi-am întors, apoi, privirea în locul în care mă aflam, dar Îngerul dispăruse, iar lumina care inundase podul dispăruse şi ea.

Am văzut cum se chinuiesc femeile

care îşi ucid pruncii în pîntece,

folosind ierburi otrăvitoare, injecţii,

sau ridicînd greutăţi (1)

Tot în aceşti 4 ani şi jumătate, în care am stat ascuns în podul socrilor mei de la Oniceni (Suceava), L-am rugat pe Dumnezeu să-mi arate unde merg femeile care ucid pruncii cu diverse ceaiuri, pastile, injecţii, sau care ridică greutăţi mari ori sar de la înălţime, ca să piardă sarcina.

După 3 săptămîni de rugăciune şi de post negru, pe care le-am ţinut pentru a căpăta răspuns la această întrebare, a venit un tînăr luminos şi mi-a zis:

– Vino să-ţi arăt unde se chinuiesc acele mame.

Am pornit pe poteca de aer presat şi am trecut peste sate, peste ape şi păduri, am trecut Dunărea şi am ajuns în Bulgaria. În faţa noastră, la distanţă, se afla un nor negru, şi drumul nostru se îndrepta către acel nor, ce acoperea o cîmpie. Mă întrebam: oare cum o să trecem de norul acela, pe deasupra, sau pe dedesubt? Dar, în apropierea norului, poteca se înclina uşor, aşa că am coborît pe pămînt. Îngerul s-a îndreptat spre nor, l-a săltat de la pămînt şi l-a ridicat deasupra capului. Apoi, şi-a pus mîinile pe cap, cu palmele aşezate în cruce, una peste cealaltă, şi norul a stat deasupra capului său. Am văzut că acel nor acoperea nişte femei. Toate stăteau într-o apă murdară, tulbure şi mîloasă. Ele erau goale, iar apa le ajungea pînă sub buric. Mîinile le aveau legate la spate. Femeile nu se priveau între ele, ci toate se uitau în aceeaşi direcţie. La început, am crezut că fac plajă. Erau femei de toate vîrstele; unele erau atît de tinere, încît păreau nişte copile. Prin apa aceea mişunau nişte lipitori, ceea ce le făcea pe femei să se mişte, ca să se ferească. Apoi, din cînd în cînd, ţipau şi îşi îndepărtau picioarele. În apă erau nişte vietăţi care arătau ca nişte arici. Acestea veneau spre ele şi le înţepau; de aceea femeile îşi desfăceau picioarele şi se fereau, scoţînd ţipete ascuţite. Unele răcneau de-a dreptul. Acestora, ariciul le rupea carnea şi le mînca din partea de jos a trupului. Pe fiecare din cei doi sîni ai lor stătea cîte un şarpe cu un cap hidos, care le sugea lacom şi zgomotos, ca o pompă care trage cu putere şi aspiră. Corpurile celor 2 şerpi erau încolăcite pe abdomenul femeilor.

După ce am văzut toate acestea, m-am îndepărtat de locul suferinţei, iar îngerul a aşezat la loc norul cel negru peste ele. Aşadar, femeile acelea nefericite stăteau şi sufereau în întuneric, sub norul cel negru.

(va urma)

ILARION ARGATU

COMENTARII DE LA CITITORI