CĂLUGĂRUL VIZIONAR (6)

in Alte știri

 

 

O altă arătare despre cum se chinuiesc femeile ce fac avort

În perioada celor 4 ani şi jumătate, pe care i-am petrecut în podul şurii socrilor mei, a venit, într-o noapte, un tînăr îmbrăcat într-o mantie albă, strălucitoare, şi mi-a zis:

– Vino să vezi ce păţesc femeile care fac chiuretaje.

Am pornit cu el pe poteca de aer presat şi, de data aceasta, ne-am îndreptat spre Munţii Carpaţi. Am trecut peste munţi, urmînd forma de relief. Adică, ne-am urcat pînă în vîrful unei creste, mergînd, în paralel cu panta muntelui, pe partea cealaltă. Am tot coborît, pînă ce în adîncul în care am ajuns era un întuneric deplin. Apoi, ne-am suit, din nou, pînă în vîrful muntelui, pe cealaltă parte, după care am coborît iarăşi panta, pînă în adîncuri, unde era întuneric. Am tot mers aşa, pe potecă, pînă cînd îngerul s-a oprit într-o cîmpie. A lovit de 3 ori cu piciorul în pămînt şi, dedesubt, s-a desprins, ca un capac mare, o bucată din el, cu tot cu iarbă.

M-am uitat înăuntru şi am văzut nişte trepte săpate în pămînt. Am încercat să cobor, dar era întuneric. Îngerul mi-a spus:

– Lasă, să trec eu înainte!

Acum mergeam în spatele îngerului şi vedeam treptele de la lumina pe care el o emana. Acea lumină nu strălucea doar în jurul capului său, ci se răspîndea şi în lateral. Deci, şi corpul lui emana lumină.

Am tot mers aşa, mult timp, am coborît multe trepte – n-am reuşit să le număr, dar cred că au fost cam 300-375 cu totul. Treptele s-au terminat şi, astfel, ne-am trezit în faţa unei porţi imense de aramă oxidată. Poarta nu strălucea, suprafaţa ei era mată. Avea 4 metri lungime şi 4 metri înălţime. Îngerul mi-a spus:

– Voi încerca să fac astfel încît să intrăm, să văd dacă reuşesc să-l păcălesc!

A bătut în poartă. Poarta a scos un sunet lung, grav şi puternic. A bătut a doua oară. Sunetul s-a auzit din nou. Apoi, am aşteptat. De dincolo de poartă am auzit un zgomot, asemănător celui pe care îl face o pisică, sau un animal cu ghiare, care se caţără pe o suprafaţă netedă. Deasupra porţii a apărut o dihanie hidoasă, aşa cum nu am mai văzut pe pămînt. Avea cap ca de pisică şi, din gură îi ieşeau nişte colţi mari, fioroşi; trupul era aidoma unei pantere, iar ghiarele îi erau lungi şi încovoiate. Arătarea s-a aşezat deasupra porţii şi ne privea atent. Apoi, s-a uitat în toate părţile, după care şi-a îndreptat iar privirile spre noi, studiindu-ne un timp îndelungat. Atunci a început să vorbească cu îngerul. L-a întrebat ceva, iar acesta îi răspundea. Dihania continua să pună întrebări şi îngerul îi dădea răspuns. Vorbeau într-o limbă pe care eu nu o înţelegeam; nu semăna cu franceza, nici cu engleza, nici cu germana. Nu părea nici rusa, şi nu aducea nici cu indiana sau japoneza. Era o limbă pe care nu o mai auzisem pe pămînt. În timpul dialogului lor, au tot repetat un cuvînt care mi s-a părut uşor de reţinut şi mi-am zis în gînd: o să memorez măcar cuvîntul ăsta, fiindcă este simplu şi uşor de ţinut minte. Dar, cînd m-am întors, am constatat că-l uitasem. Şi, oricît m-am străduit, n-am reuşit să mi-l amintesc. Apoi, conversaţia dintre ei a încetat, dihania cea hidoasă a coborît şi s-au auzit din nou ghiarele ei alunecînd şi zgîriind suprafaţa porţii. În scurt timp, poarta aceea imensă a început să scîrţîie şi, cu un huruit puternic, s-a înclinat într-o parte, iar noi am intrat. După care, poarta a revenit în poziţia iniţială şi s-a închis în urma noastră. Am descoperit că ne aflam într-o cameră văruită în alb, cu mai multe nişe şi coloane, de asemenea văruite în alb. Într-o parte era o încăpere în care se afla un diavol. Acesta a întrebat ceva, la care îngerul a răspuns scurt, pronunţînd numele meu. Mi-am dat seama că este vorba despre mine. Diavolul a scos un registru gros şi a tot căutat printre filele lui, dar nu mi-a găsit numele în acele însemnări. Cînd şi-a dat seama că a fost păcălit, s-a înfuriat cumplit: a aruncat registrul, izbindu-l de un perete cu atîta putere, încît coperta, făcută dintr-un carton gros, a crăpat. Apoi, diavolul a strigat:

– Nu au voie să vină aici oameni vii! Dacă vor afla adevărul, oamenii de pe pămînt se vor feri de păcat, iar aceia care au păcătuit se vor îngriji de sufletul lor şi, făcînd pocăinţă, îşi vor şterge păcatul. În felul acesta, Iadul ar rămîne gol.

În acea încăpere se aflau mai multe uşi. Din spatele uneia dintre ele se auzea un vacarm neîntrerupt, ca un huiet. ,,Acesta este zgomotul Iadului“, mi-am zis eu. Nu a trecut mult timp că, deodată, s-a deschis o uşă şi, prin ea, a pătruns o femeie tînără, care era însoţită de 2 diavoli.

(va urma)

ILARION ARGATU

COMENTARII DE LA CITITORI