Candidaţii la Primăria Capitalei au publicat averile. Cine este cel mai bogat (2)

in Război corupției

Predoiu, doar cu maşină şi obiecte de artă
Cătălin Predoiu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, nu deţine nici terenuri şi nici clădiri pe numele său. Cele trei apartamente din Bucureşti şi casa de vacanţă din Prahova sînt deţinute de soţia sa, toate dobîndite prin moştenire în anul 2013. Liberalul are o maşină Honda Civic, fabricată în 2015. El a declarat bijuterii de 20 de mii de euro, ceasuri de aceeaşi valoare, icoane de două mii de euro, obiecte de artă, tablouri şi cărţi în valoare de 45 de mii de euro. Predoiu nu are datorii.
Nicuşor Dan, fără casă
Candidatul USB la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, deţine un teren în Predeal, achitat parţial printr-un credit ipotecar. El nu are pe numele său apartamente, case de locuit sau de vacanţă şi nici bijuterii sau obiecte de artă. Nicuşor Dan are în conturi 45 de mii de lei şi deţine de asemenea o maşină Citroën BX, din anul 1986. Nicuşor Dan este dator 103.890 de euro la bănci. Acesta are un credit luat în anul 2007, care trebuie plătit pînă în anul 2032, şi o datorie de 27.000 de euro, luată în anul 2012, care trebuie plătită pînă în anul 2018.
Barbu, pasionat de obiectele de artă
Candidatul ALDE la Primăria Capitalei, Daniel Barbu, deţine jumătate dintr-un apartament de 123 mp şi trei sferturi dintr-un apartament de 73 mp, ambele în Bucureşti. De asemenea, acesta deţine spaţii comerciale moştenite în anul 2000, cu o suprafaţă de 30 mp, care i-au adus un venit anual de 12.000 lei. Daniel Barbu mai are o maşină Toyota, fabricată în 2007. Nu are terenuri, însă a declarat obiecte de artă decorativă şi orientală, în valoare de aproximativ zece mii de euro, mobilă europeană din Secolele XVII – XIX, de aproape 40 de mii de euro şi pictură europeană din Secolele XVI-XIX tot în valoare de circa 40 de mii.
Averile candidaţilor pentru primăriile de sectoare: Dan Tudorache, candidat al PSD la Sectorul 1
Potrivit declaraţiei de interese, candidatul PSD pentru Sectorul 1 are trei maşini Toyota, anii de fabricaţie al acestora fiind 2001, 2002 şi 2003. Acesta nu are vreun teren sau vreo casă pe numele său, iar în anul 2015 a avut venituri de 60.126 de lei.
Alexandru Nazare, candidat al PNL la Sectorul 1
Candidatul PNL la Primăria Sectorului 1, deputatul Alexandu Nazare, deţine terenuri de peste 63.000 mp, primiţi mostenire, o casă în Focşani şi are în conturi aproximativ 3.956 de lei si 5.000 de euro, potrivit declaratiei de avere depusă vara trecută la Camera Deputaţilor. De asemenea, Nazare mai are şi o maşină Dacia, fabricată în anul 2005. Deputatul a încasat în 2014 o indemnizaţie de 58.908. Nazare a acordat un împrumut în valoare de 44.000 de lei către Arcade Network şi un împrumut asociat de 34.000 de lei şi 50.000 de euro.
Mihai Toader, candidat al PSD la Sectorul 2
Mihai Toader, candidatul PSD pentru Primăria Sectorului 2, are un apartament de 65 de mp şi deţine, de asemenea, 25% dintr-o casă de vacanţă de 160 mp situată în judeţul Argeş. Toader mai deţine în judeţul Argeş 8 hectare de teren extravilan şi 1,4 hectare intravilan. Singurul autoturism al social-democratului e o Dacie din 1998, însă acesta are tablouri şi bijuterii estimate la peste 10.000 de euro. Toader are şi un împrumut de 30.000 de euro, veniturile sale din 2014 fiind de 46.000 de lei.
Dan Cristian Popescu, candidat al PNL la Sectorul 2
Dan Cristian Popescu, candidatul PNL la Primăria Sectorului 2, are terenuri de peste 28.000 mp, trei apartamente în Bucureşti şi o casă de vacanţă în Florida, cu o suprafaţă de 140 mp. Deputatul PNL mai deţine o cotă parte de 50% dintr-o altă casă de vacanţă din Florida, cu o suprafaţă de 170 mp, două apartamente în Bucureşti şi unul în Ştefăneşti. Popescu deţine şi obiecte de artă şi ceasuri în valoare de aproximativ 100.000 – 200.000 de euro. În conturile sale, Dan Cristian Popescu are aproximativ 124.200 de lei, 463.800 de euro, 30.700 de dolari. Deputatul PNL a acordat şi împrumuturi în valoare de peste 1.550.000 de euro la diverse conoştinţe. Veniturile lui Popescu au fost în 2014 de aproape 104.500 de lei, în jur de 70.000 de lei fiind indemnizaţia de parlamentar, iar aproape 13.300 de lei din cedarea folosirii unor bunuri (imobil), dobînzi de 6.262 de lei şi 1.200 de lei din arendare terenului pe care îl deţine în Frumuşani. Reprezentantul PNL a mai avut şi două burse obţinute de la Academia de Studii Economice, cele două însumînd 14.000 lei.
Robert Negoiţă, candidat al PSD la Sectorul 3
Negoiţă e candidatul cu cea mai impresionantă avere. Are patru case de locuit, 83 de apartamente, un spaţiu de producţie, 42 de locuri de parcare, 17 terenuri arabile, 14 terenuri intravilane în mai multe localităţi şi aproape 18.000 de metri pătraţi pentru parcări. Multe dintre proprietăţi sînt însă executate silit de Fisc în contul datoriei către stat care anul trecut era de aproape 240 milioane lei. Creditele bancare ale lui Negoiţă se ridicau la 17 milioane de euro.
Cristina Pocora, candidat al PNL la Sectorul 3
Deputatul Cristina Pocora, candidatul PNL la Primăria Sectorului 3, deţine pe numele său terenuri de 70 mp şi un apartament de 120 mp. Pocora nu are vreo maşină pe numele său, însă soţul acesteia are un BMW (2011), Duster (2014) şi o Dacie 1310 (1998). Candidatul liberal are bijuterii de aproximativ 5.000 de euro, iar în conturi 1.963 de lei. Pocora a deschis pe numele fiicei sale un cont de 6.293 lei şi unul de 918 euro, potrivit declaratiei de avere. Deputatul a obţinut în 2014 venituri de 59.843 de lei de la Camera Deputaţilor. Aceasta are de plătit un credit de consum de 12.900 euro şi un credit ipotecar de 34.572 de euro, în timp ce soţul are un credit de 60.000 de euro.

(va urma)
Radu Eremia

COMENTARII DE LA CITITORI