Canionul Şapte Scãri, din Braşov, s-a desprins acum milioane de ani dintr-o mare şi a fost vizitat de dinozauri

in Lecturi la lumina ceaiului

Se spune cã pe vremuri mocanii din Sãcele îşi duceau iubitele la canion şi dormeau o noapte acolo. Dacã fetele rezistau fãrã sã se plîngã, atunci erau numai bune de mãritat. O altã legendã spune cã zona canionului face minuni pentru psihic şi toţi cei care ajung acolo se liniştesc şi se simt încãrcaţi de energie.

Istoria Canionul Şapte Scãri porneşte cu milioane de ani în urmã. Se spune cã dateazã încã din mezozoic şi cã pe vremuri aici a fost un fund de mare. În plus, specialiştii spun cã este posibil ca aici sã fi trãit chiar şi dinozauri. Cristian Popa, de la Regia Pãdurilor Sãcele, se ocupã de promovarea canionului şi ştie toate secretele lui. A fãcut prima drumeţie la canion pe cînd avea doar 4 ani. De atunci, a venit de peste 1.000 de ori. Priveliştea l-a fascinat atît de tare, încît a fãcut din plãcerea de a veni aici o meserie, şi acum se ocupã de promovarea canionului.

Turiştii trebuie sã afle neapãrat legenda locului

„Se spune cã acest canion era locul de promenadã al mocanilor din satul Baciu (Sãcele). Legendele transmise din generaţie în generaţie spun cã tinerii feciori din sat îşi supuneau iubitele la douã probe. Una era sã le aducã în plimbare pînã la canion, sã vadã dacã sînt puternice şi nu cedeazã fizic. Apoi, dupã ce urcau împreunã cele şapte scãri, stãteau o noapte deasupra canionului. Dacã nu se certau deloc, atunci erau meniţi sã fie împreunã toatã viaţa. Mai sînt cupluri de tineri care aud legenda şi vor sã o testeze“, povesteşte Cristian Popa.

Locul care te relaxeazã

Pe lîngã peisajul spectaculos, canionul este recunoscut pentru minunile pe care le face asupra psihicului. Se spune cã apa din jur şi poziţionarea izvoarelor este o adevãratã hidroterapie. Efectele benefice sînt date şi de aerul extrem de ozonat. „Acest loc are darul de a te linişti. Am simţit-o şi eu, au simţit-o şi turiştii. Dacã stau aici douã-trei ore, îmi încarc bateriile. Aerul ozonat, pentru cã sîntem la 1.050 de metri altitudine, şi zgomotul fãcut de apã sînt o combinaţie extraordinarã pentru psihic. Am vorbit cu un turist din Bucureşti care a venit anul trecut de 7 ori. Mi-a povestit cã o jumãtate de zi aici face cît o sãptãmînã la mare. Recuperarea psihologicã este negreşitã. Am simţit-o şi eu pe pielea mea“, a mai spus Cristian Popa.

canion-7scari

Canionul Şapte Scãri este un defileu sãpat în calcar, situat în Masivul Piatra Mare. Lungimea acestuia este de 160 de metri, cu o diferenţã de nivel de 58 de metri, la o altitudine de 1.050 de metri. Defileul este format din şapte scãri din metal, cu înãlţimi între 2,5 şi 15 metri, care îi dau numele şi care se transformã în cascade cînd volumul de apã al pîrîului Şapte Scãri creşte. „Canionul nu este unic doar în România, ci şi în Europa. Mai existã unul asemãnãtor în Austria, dar distanţa dintre pereţii canionului este mare, astfel cã nu este la fel de spectaculos“, mai spune Cristian Popa. Accesul la Canionul Şapte Scãri se face extrem de simplu, dinspre localitatea Timişul de Sus şi Dîmbul Morii, de pe Drumul Naţional 1 (traseu banda galbenã). Turiştii ajung la canion în aproximativ o orã de mers lejer. Drumul este accesibil chiar şi copiilor. Nu este nevoie de echipament special, dar bocancii de munte sînt recomandaţi, deoarece potecile pot fi alunecoase, mai ales atunci cînd plouã. Canionul este deschis acum doar grupurilor, dar din 15 martie oricine îl poate vizita. Aici se aflã şi cea mai mare tirolianã din ţarã, care are în total 2,1 km şi 23 de trasee, atît pentru adulţi, cît şi pentru copii. Tronsoanele au o înclinaţie între douã şi patru grade, iar cel mai scurt traseu are 47 de metri, iar cel mai lung – 273 de metri. Pentru cei mai mici, în partea de jos a traseului vor fi deschise şi douã trasee cu grad de dificultate scãzut. Tiroliana porneşte de la canion, urmeazã traseul drumului forestier din zonã, trece pe lîngã cabanã şi traverseazã pîrîul Şapte Scãri prin mai multe puncte. „Vrem sã transformãm aceastã zonã în cea mai mare zonã de agrement din ţarã. De la Prãpastia Urşilor se vãd extraordinar atît Poiana Braşov, cît şi Munţii Bucegi“, spune Cristian Popa, care se ocupã de promovarea canionului.

SIMONA SUCIU

COMENTARII DE LA CITITORI