Carei – reduta finală (4)

in Alte știri

La 25 octombrie 2015, s-au împlinit 71 de ani de la eliberarea ultimei brazde de pămînt românesc

 

Într-un alt ordin, purtînd data de 9 noiembrie 1944, comandantul Armatei 4 evidenţiază o unitate din cadrul Diviziei mele – Regimentul 34 infanterie – şi pe comandantul acesteia, colonelul Ion Boţea. În ordin se spune: „Printre unităţile oştirii române dezrobitoare, s-a bătut cu deosebită vitejie Regimentul 34 infanterie, din Divizia 9. Prin lupte crîncene, purtate la 5 septembrie, la 1 noiembrie 1944, şi prin multe jertfe, cucereşte cota 495 de pe Dealul Sîngeorgiului, la nord de Mureş, cucereşte, apoi, Dealul Silai, în luptele de la Borşa şi Ghiula. Ocupînd Apahida printr-un atac de noapte, trece Someşul, punînd stăpînire pe înălţimile Tarcea Mică, după care rupe rezistenţele inamicului, în luptele de la Arhid şi Pădurea Biuc, înlesnind întregii divizii reluarea înaintării şi, din succes în succes, îşi poartă vitejia pînă la Tisa. Pentru eroism şi pentru victoriile obţinute în luptele de dezrobire a Transilvaniei, citez, prin Ordin de Zi pe armată, Regimentul 34 infanterie şi pe bravul său comandant, colonelul Ion Boţea.

COMANDANTUL ARMATEI a IV-a

General de C.A. Gh. Avramescu“

Un Ordin de Zi pe care ţin să-l reproduc în continuare a fost dat, în ziua de 25 octombrie 1944, de către comandantul Corpului 6 armată, generalul Emanoil Leoveanu. Iată conţinutul ordinului: ,,Iubiţi ostaşi! După lupte crîncene de două zile şi două nopţi, în care aţi vărsat mult sînge şi am sacrificat multe vieţi, aţi cucerit, astă-noapte, Careii Mari şi frontiera din zona Corpului vostru de armată. Vă mulţumesc tuturor – ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi! Şi rog să ne înclinăm pentru eroii căzuţi dintre noi! Ţara, ca şi mine, este mîndră de voi. Sănătate şi izbîndă deplină, pînă la victoria totală!

COMANDANTUL CORPULUI 6 ARMATĂ

General C.A. Em. Leoveanu”.

În sfîrşit, după încheierea luptelor din zona oraşului Carei, am dat şi eu, în calitatea pe care o aveam, un Ordin de Zi. În el am ţinut să evidenţiez în mod deosebit felul în care s-au comportat militarii din Grupul 132 cercetare. Am arătat, printre altele, că acest Grup, comandat de căpitanul Teodor Dumitrescu, avîndu-i ca subalterni pe locotenantul Gheorghe Postelnicu şi pe sublocotenenţii Virgil Ionescu şi Romeo Duţescu, a întreprins acţiuni ce fac cinste unei subunităţi.

Încheierea luptelor din zona Careilor şi, odată cu aceasta, eliberarea ultimei brazde din glia ţării, a constituit pentru noi, luptătorii, unul din jaloanele importante ale drumului de foc pe frontul antihitlerist, moment de bucurie şi de mîndrie pentru ceea ce realizasem, precum şi de încredere în viitor – sentimente pe care ni le manifestam în cele mai variate forme, de la îmbrăţişările spontane, ce nu ţineau seama întotdeauna de ierarhia militară, pînă la scrisorile trimise acasă, prin care doream să împărtăşim şi celor dragi din bucuria noastră.

Răsfoind scrisorile pe care le mai păstrez din perioada războiului, am dat şi peste aceea adresată soţiei mele, în care mi-am aşternut, într-un fel, gîndurile ce mă stăpîneau atunci. Cu permisiunea cititorului, voi reda mai jos un pasaj din această epistolă:

,,Draga mea,

Nu ţi-am scris de mult, din septembrie, de la Mureş, pentru că am fost foarte prins de luptele pe care le-a dat Divizia. (…) După această primă victorie pentru ţara noastră întreagă, speranţele noastre au crescut, înfrîngerea duşmanului hitlerist se apropie. Se spune că vom merge mai departe, pentru eliberarea Ungariei şi a Cehoslovaciei; este o nouă dovadă de încredere care ni se acordă şi, în acelaşi timp, un prilej de mîndrie pentru noi şi pentru Armata Română. Nu vă faceţi prea multe griji, acum ştim ce ne aşteaptă, iar credinţa noastră în victoria finală este şi mai mare, asta însemnînd că timpul revederii se apropie. Cele bune la toţi. Te îmbrăţişez cu drag, Costin.

Careii Mari, 26 octombrie 1944”.

Sfîrşit

General-colonel (r) COSTIN IONAŞCU

(Text reprodus din volumul ,,Mărturia documentelor”)

COMENTARII DE LA CITITORI