Caricatura caricaturii…

in Lecturi la lumina ceaiului

Auzim deseori spunîndu-se: încurcate şi încîlcite mai sînt căile Domnului! Analizînd în mod superficial zisa aceasta, chiar începi să ai îndoieli cu privire la temeliile acestei lumi. Dar, cu un pic de înţelepciune, începi uşor, uşor să te luminezi şi chiar să înţelegi că lucrurile nu stau tocmai aşa cum sună vorba. Ba, mai mult, îţi dai seama că, în înţelepciunea sa, poporului nu i-a scăpat din vedere nici această problemă, pe care el a ridiculizat-o subtil în aceste vechi şi frumoase cuvinte din bătrîni. Căile încurcate sînt căile lumii şi aşa cum lumea şi le-a încîlcit, aşa le are. Căile Domnului sînt clare şi păzite de legi tari! Dar nimeni nu este obligat să meargă pe ele. Chemarea s-a făcut pentru toată lumea, dar la chemare au răspuns puţini. Iată cum vedem pe aceste cărări alergînd tot soiul de oameni, care mai de care mai grăbiţi şi mai ocupaţi cu propriile lor proiecte. În acest context, am întîlnit şi caricatura caricaturii, care, după ce a obosit sărutînd icoanele prin mînăstiri, s-a întors să se relaxeze pe aceste cărări încurcate şi încîlcite la fel de viclean ca mintea sa. Caricaturii i s-au aprins călcîiele după o domniţă aflată în pragul iernii. Şi dacă… sînt cărările lumii atît de încurcate, ce şi-au zis, de ce să nu se încurce şi ei un pic?! Şi s-au încurcat… că nici PRO TV-ul lui Măruţă nu i-a mai putut descurca. Şi încă nu ar fi mare lucru, dar caricatura caricaturii s-a încurcat pe aceste cărări încurcate, încă înainte de a-şi conduce soţia pe ultimul său drum. Biata femeie ştia apucăturile spurcate ale bestiei cu chip uman, dar şi-a dus crucea în cea mai grea şi decentă tăcere. După moartea ei, caricatura s-a lansat fără control în tot felul de aventuri amoroase, unele terminate cu bătălii ca la Smîrdan şi cu muşcături ca în savana africană. Ce urît! Ce ruşine! Şi ce lipsă de educaţie! La sărbătoarea Sfîntă a Paştelui, mormîntul nefericitei care i-a fost soţie acestei bestii cu chip uman arăta impecabil, dar prin grija fraţilor ei. O lumînare ardea cuminte lîngă cruce, iar roua de pe florile ce-i vegheau mormîntul părea a fi lacrima stelelor de peste noapte. Cu siguranţă, şi-ar fi dorit să audă din gura fostului său soţ: Christos a înviat! Dar el era plecat departe, pe cărările încîlcite ale vieţii, încîlcit şi el într-o nouă poveste de dragoste cu năbădăi şi muşcături feroce, cu cine ştie ce rătăcită aflată în pragul iernii. Un asemenea om, dacă i se poate spune aşa, cu paşii săi spurcă şi cele mai încurcate şi încîlcite cărări din lumea aceasta, dar noi, noi cei care iubim şi oamenii, şi căile Domnului, în vecii vecilor nu dorim să-l mai vedem pe drumurile noastre! Du-te unde vezi cu ochii, om rău şi cu suflet murdar!

Ilarion Boca

COMENTARII DE LA CITITORI