Cartea intereselor personale…

in Lecturi la lumina ceaiului

După cîte aud şi văd, în mai toate zilele noastre de capitalism românesc – nu occidental –, lumea, aici, are ceva aparte. Adică, fiecare om, în felul lui, nu vorbeşte chiar fără noimă, fiind realmente implicat în toate cele ce s-au petrecut, în aceşti 25 de ani de democraţie, în ţara noastră, şi în cîte se vor mai întîmpla de acum înainte. Lucruri bune de care se va vorbi, dar şi lucruri mai puţin bune, de care nu trebuie să ne amintim, ci doar să avem grijă ca ele să nu se mai repete vreodată. Or, toate astea se întîmplă pentru că noi nu vrem să vedem realitatea în care trăim. Şi trăim îmbrăcaţi în haine second-hand, învrăjbiţi de oamenii noştri politici, care pînă mai ieri nu aveau nici Bacalaureatul, iar, peste noapte, au devenit doctoranzi… Ce mă deranjează la societatea în care trăiesc, dar pe care nu eu am ales-o, este că se acordă prea mult credit politicienilor, de parcă alte categorii de oameni nu ar mai exista. De acord, pînă la un punct, cu tot ceea ce se spune despre ei şi cu ceea ce spun ei despre planurile lor pentru edificarea unei vieţi libere. Rezultatele se văd… Am fost martori la cît de murdar s-au comportat propagandiştii partidelor politice în campaniile electorale pentru Preşedinţie. Fără comentarii. Toată lumea a văzut, în turul II al alegerilor, cum grupuri de oameni strigau în gura mare că, pe meleagurile noastre, de îndată ce noul preşedinte se va instala la Cotroceni, vor curge rîuri de lapte şi miere peste tot, în ţară. Chiar şi prin satele în care nu există reţele de apă şi de canalizare, ca să nu mai vorbim de curent electric – acolo sătenii îşi făuresc visele doar la flacăra lumînării. Nimic din toate acestea în programul acelor partide, nici o măsură concretă, capabilă să-i convingă pe alegători. Minciunile curgeau valuri-valuri, cu fel şi fel de promisiuni deşarte, pentru a amăgi lumea asta mereu confuză, pendulînd între normal şi anormal. Asistăm la aceeaşi vrajbă pe bani publici (mulţi), oamenii politici nefiind în stare să facă vreun lucru folositor pentru marea massă a populaţiei; ei ştiu doar să se critice la locul lor de muncă, iar pe tine, contribuabil de bună credinţă, să te ducă de colo-colo, cu fofîrlica… Asta e viaţa noastră. Noi ne-am făcut-o cu mîna noastră, fiindcă ne-am bucurat de o biată sticlă de ulei rînced sau de cine ştie ce altceva. Pe degeaba, bineînţeles… Sau nu? Şi asta, pentru a pune ştampila pe cîte un personaj mai mult sau mai puţin obscur, pentru victoria politică a acestuia şi doar spre binele familiei lui. De fapt, n-am făcut decît să ne păcălim singuri. Şi uite-aşa, de 25 de ani batem pasul pe loc, în mocirla sărăciei, fiindcă oamenii politici îşi ştiu juca bine cartea intereselor personale…

PENTRU TINE, MAICĂ ŢARĂ!

Pentru tine, Maică ţară,

cît am pătimit –

să te ştiu, aici, acasă,

veselă – stăpînă –

 

şi am plîns cu ceru-n palmă

şi-am murit de dorul tău –

că am vrut să fii a noastră

cîntec dulce de român –

 

şi mă uit acum cu jale

cum te duc, pe mări, în larguri,

mercenari şi hoţi de grîne,

înrobind poporul tău –

 

şi-ai rămas, pe ici, pe colo,

cîte-un pic din ce ai fost

sate cu stafii de umbre

şi blestemul celor mulţi

 

pentru tine, Maică ţară,

au trudit străbunii mei –

şi mă uit la harta-ţi tristă:

cum de, totuşi, mai rezişti?!…

ION MACHIDON,

Preşedintele Cenaclului ,,Amurg sentimental“

COMENTARII DE LA CITITORI