Căţei tăvăliţi în noroiul prezentului

in Editorial

Motto: „Acest popor s-a născut din violul Imperiilor. Nu trebuie să ajungi la Roma ca să vezi că toată Columna lui Traian e o fugăreală“.
Răzvan Ioan Boanchiş – „România de combinaţie“

Ce vremuri frumoase trăim! Susţinerea unirii cu Basarabia te trimite din ciomegele jandarmilor direct în arest, în timp ce premierul compune prohodul alegerilor, iar beizadeaua îmbogăţitului din gunoaie şi bani publici face nuntă de milioane, la care spun prezent toţi politicienii. Ce timpuri, ce moravuri – cred că îl merităm pe Marian Munteanu, această proiecţie actuală a caragialescului Coriolan (Drăgănescu), cel care, vai, este ceea ce este şi va mai fi, un ipocrit – ca mulţi aşa-zişi naţionalişti, de fapt nişte versuri proaste ale unei manele, a unei ţigănii cu terminaţia în „ism“.
Da, naţionalismul de astăzi este doar o bătaie de joc a nobilei idei, a conceptului care ar trebui să unească, nu să dezbine, să găsească şi să adune bunul pentru naţiune din fiecare răsuflare, nu halene „comuniste“, „jidăneşti“, „securiste“, „masonice“… Cazul numitului bărbos e exemplificator, e cel al unei căzături… în propria groapă. „Ismul“ care încearcă să elimine nu ţine cu naţiunea; „ismul“ care îşi uită personalităţile, valorile fondatoare, devine bătaia de joc a prefăcuţilor, impostorilor, scursuri ale cîtor partide?… Nu spun că e ceva rău să treci de la un partid la altul, este o căutare; descoperirea simbiozei ideatice poate veni după multe tentative. Ruşine e să fii o scursură, un ins care, peste tot, ai fost un nimic, un fără-de-caracter care scuipă acolo unde îşi expunea bezelele, ori un scormonitor în lada de gunoi a afacerilor pe bani publici devenit, peste noaptea minţii, exponent antimafia şi mare patriot. Ruşine e să pactizezi cu asemenea inşi.
M-au flatat propunerile pentru candidatură, mai ales că au venit din partea unor oameni sinceri, pe care îi respect. Am refuzat, pentru că îmi ajunge să-i văd pe ei cum sînt folosiţi, exploataţi „în orb“ de multe ori, de acest sistem sinistru numit pluripartitism. A da curs unei propuneri de candidatură înseamnă a rîni în culcuşul monstrului care înghite, de zeci de ani, spiritul naţional, ba chiar şi ţara. Sistemul actual este o garanţie a distrugerii generale, sau, pentru tot mai mulţi români, un motiv de renunţare la cetăţenie.
Sînt un om dedicat ideilor naţionale şi socialiste, marxismului ceauşist. Socialismul, mişcările de stînga, era caracterizat de curaj. Adică exact invers decît felul de-a fi al aşa-zişilor socialişti actuali, puşi la colţ de atîţia ani, dependenţi nu de propriile iniţiative, ci doar de dorinţa păstrării unor funcţii (privilegii), iar mai nou, a libertăţii. Cît de caraghios de aproape este actuala atitudine socialistă de celebra replică a lui Gheorghiu-Dej (dată lui Nikita Hruşciov) – „Eu, cînd am intrat în PCR, aveam doar şansa puşcăriei“. Între temeritatea originalului şi caracterul meschin, de multe ori penal, al demersului epigonic actual există o asemănare semantică, dar înecată în ridicol şi penibil; şi socialistul de azi caută drumul puşcăriei, însă cu adaptarea parcursului prin cămara cu bani a statului. Ca şi cealaltă componentă a guvernării „democratice“, liberalismul. Ideile liberale mă fascinau în adolescenţă, cînd amintirile bunicilor aveau valoare de cunoaştere; imediat după schimbarea din 1989, sau înşelăciunea din 1989, aşa cum o numesc acum, am achiesat cu toată dăruirea tinereţii la ideile construirii economiei de piaţă, pentru a vedea, destul de repede, că legea de bază a acestui sistem este escrocheria, iar doctrina – şarlatania. Mi-am dat seama că acesta este, de fapt, liberalismul, iar experienţa generaţiei mele este susţinută şi de istorie, de cea adevărată, nu de amintirile cu adaos de poveste, fireşti doar pentru adormirea nepoţilor. Concret, liberalismul real se declară susţinătorul economiei private, dar este condus de personaje fără legătură între munca asiduă şi riscurile iniţiativei particulare, pentru că „marii liberali“ sînt abonaţi la funcţii bine plătite la stat – de la recent răposatul Radu Cîmpeanu, la urmaşul său întru oratorie, Crin Antonescu, de la turnătorul matusalemic Quintus, la turnătorul de pahare Ludovic Orban, nici unul nu a avut treabă decît cu banii publici. Tăriceanu, Olteanu, Vlasov etc., etc. – au acelaşi numitor cu Patriciu, marele tîlhar, „liberalism“ pe averea statului şi pe banul public! Nu am pomenit-o pe Alina Gorghiu, pentru că e subînţeleasă în sintagma prin care definesc liberalismul (de azi) – o ruşine a istoriei. Alina e moţul de pe liberalism!
Premierul Dacian Cioloş nu ia parte la coţăiala căţeilor noroiţi, corciţi şi autohtoni; el e dulăul trimis de stăpînul moşiei; cu coada jos, căţeii se gudură pe lîngă dulăul cu euro-pedigriu, un tablou idilic, pe care iubitorii de asemenea animale se vor grăbi să-l admire şi să-l cumpere/voteze la tîrgul alegerilor. „Platforma România 100“ trebuie citită în această cheie: pe scurt, dl. Cioloş expune teza unei guvernări-parteneriat cu cetăţenii, „altfel, cu onestitate, corectitudine, integritate“, deci în antiteză cu «unele partide», care nu par să fi mers pe această cale“. Autoanaliza, „acest an de guvernare excepţională, independentă politic“, este susţinută şi de mărturisirea „acum am această experienţă“, iar concluzia devine logică: „Cred că schimbarea poate să continue“. Dulăul Cioloş conturează pericolul – „După alegerile din 11 decembrie 2016, România riscă să fie condusă de oameni politici cercetaţi penal, cu condamnări penale, care nu mai pot reprezenta viitorul“. Alternativa este, evident, el. Reacţia preşedintelui Iohannis este în acelaşi sens – „După 11 decembrie, vom avea premier politic, adică premier propus de partide“, dar, atenţie, continuă preşedintele, „domnul Cioloş este independent, fiindcă a fost propus de mine“. Cu alte cuvinte, dacă dl. Cioloş este propus de partide, el îndeplineşte criteriul cerut, de premier politic. Iar Cioloş este propus de PNL şi USR, fără a intra în vreun partid. Cioloş nu va face campanie pentru PNL, PNL, căţeluşa murdară, va face campanie pentru dulăul Cioloş. În acest timp, PSD pare a compune mesajul de acceptare a unei victorii inutile în alegeri, care îi va aduce doritele sinecuri parlamentare, păstrarea unor funcţii bănoase prin ministere, regii şi direcţii, dar nu şi guvernul. Premierul, indiferent de rezultat, va fi Dacian Cioloş, iar schimbarea, vorba premierului, „poate continua“. Alegerile din 2016 sînt un lux al democraţiei, ceea ce dl. Cioloş şi susţinătorii săi declară, aproape textual, prin „Platforma România 100“.
În acest context, cum poate fi analizat fenomenul care, iată, a înviorat străzile Capitalei – unionismul basarabean? În primul rînd, orice ONG care activează de atîţia este suţinută financiar de un centru de putere interesat. Al doilea aspect este că incidentele de la Bucureşti, arestarea şi bătaia basarabenilor de către jandarmii români, vor mai adăuga cîteva puncte la zestrea candidatului pro-rus, a cărui victorie la preşedinţia Moldovei era oricum anticipată de toate sondajele. În schimb, cristalizarea ideii că ruşii sînt stăpîni în Basarabia este, deocamdată, în avantajul NATO, care, transformînd această prezumpţie într-un pericol fundamental, vor obţine, fără nici un fel de obiecţie, orice vor dori în România. Manifestaţia pro-Basarabia era un eveniment cu repetiţie, previzibil, controlabil informativ şi organizatoric -, cum îşi imaginează cineva că o atare situaţie a scăpat de sub control aşa, doar pentru că au luat-o razna doi-trei gură cască şi cîţiva militari? Dar, să ne bucurăm, fiul lui Prigoană, miliardarul îmbogăţit din gunoaie şi bani publici, pe care îl ocolesc anchetele celebrei noastre Justiţii, s-a însurat, fast mare, sume colosale adunate ca dar, semnături pentru naşa Elena Udrea… Hai, vă rog, cine vrea să candideze? E o ţară veselă, are nevoie de cît mai mulţi caraghioşi!

DRAGOŞ DUMITRIU

COMENTARII DE LA CITITORI