Cazuri celebre din istoria criminalisticii

in Alte știri

Bijuterii de familie (2)

– Edith, îi spuse el, în seara aceasta am o surpriză pentru tine: am procurat două bilete la operă. Ştiu că sînt un soţ care nu poate fi dat drept model. Acasă sînt mai mult musafir… tu eşti atît de tînără, şi ai nevoie de distracţii. Îţi promit că am să mă străduiesc să fiu mai mult timp în compania ta. Te rog pregăteşte-te pentru spectacol.

– Îţi mulţumesc, Frank. Dacă ai şti cît de mult am aşteptat clipa aceasta, cît mi-am dorit-o. Sînt nespus de fericită. Iartă-mă, te-am judecat poate, uneori, greşit. Imediat voi fi gata.

Lady Simey se făcu nevăzută pentru ca, în mai puţin de o jumătate de oră, să apară îmbrăcată într-o superbă rochie neagră de catifea, cu un decolteu ce-i scotea în relief frumuseţea umerilor ei sculpturali.

– Îţi plac, Frank?

– Mai întrebi, darling? Draga mea, mai am o mică surpriză pentru tine. Mai bine zis aceasta nu mi se datorează mie, ci mamei mele. Este vorba de un pandantiv de familie, ce se transmite din generaţie în generaţie.

Zicînd acestea, Simey scoase o cutie lunguiaţă şi, apăsînd pe un mic resort, făcu să sară capacul. Pe catifeaua cutiei se odihnea un splendid trandafir, bătut cu safire şi rubine, care împrăştiau în jur o feerie de lumini scînteietoare. Cu gesturi în care nu se ghicea graba, îi prinse de gît superba bijuterie, după care o sărută uşor pe umăr. Soţia îi prinse capul în palmele sale şi-l strînse uşor la piept, trecîndu-i degetele prin păr. Doctorul Simey s-a ţinut de cuvînt: timp de 3 săptămîni nu a fost seară în care să nu iasă împreună. Şi, de fiecare dată, Edith stîrnea admiraţia celor din jur, care nu ştiau ce să aprecieze mai mult: frumuseţea femeii, sau minunata bijuterie?

Exact după 3 săptămîni, doamna Simey s-a simţit rău, avea ameţeli, îi lipsea pofta de mîncare, manifesta o paloare nefirească, dar mai ales o slăbiciune ce o făcea să nu se mai poată ţine pe picioare. Soţul, vădit îngrijorat, a apelat la cei mai bătrîni confraţi, doctorii John Bumbay, Charles Trevelyen şi Robert Narracolt, toţi trecuţi de 65 de ani, cu o solidă reputaţie, deşi de modă veche. Diagnosticul înclina către o anemie acută, boală deosebit de gravă şi cu evoluţie rapidă. În cea de a doua săptămînă de boală, baronul Devenpole, neţinînd seamă de protestele lui Franck, care căuta să-l asigure că nu este nimic grav, şi-a internat fiica la Spitalul West House. Spre surpriza baronului Devenpole, medicii spitalului îi făcură cunoscut adevărul: doamna Simey se afla într-o stare gravă. Diagnosticul era greu de precizat, deocamdată. Simptomele înclinau în favoarea unei otrăviri cu o substanţă toxică, ce acţionează asupra sîngelui.

Acestea au fost motivele care l-au determinat pe baronul Devenpole să se adreseze vechiului său prieten de la Scotland Yard, inspectorul-şef James Pearson. Nu este mai puţin adevărat că o contribuţie importantă a avut-o şi aversiunea pe care baronul o nutrea faţă de ginerele său. De la început s-a opus la căsătoria fiicei sale cu acest bărbat, văduv de două ori. A trebuit să cedeze pînă la urmă, datorită insistenţelor lui Edith şi faptului că legătura lor ajunsese de notorietate publică.

Plouase toată noaptea şi oraşul era acoperit de o ceaţă deasă care se lipea de case, de arbori şi de oameni.

(va urma)

PAUL ŞTEFĂNESCU

COMENTARII DE LA CITITORI