Cazuri celebre din istoria criminalisticii

in Lecturi la lumina ceaiului

Bijuterii de familie (5)

S-a aflat cã, dupã terminarea facultãţii, tînãrul a fãcut un stagiu la „Institutul de Radiu“, din Paris. Sergentul Garfield a fost nevoit sã-şi continue cercetãrile şi în acest loc. S-a dus direct la prestigioasa instituţie, unde a fost primit de directorul ştiinţific, profesorul Leprince. Contactul cu un poliţist n-a fost deloc pe placul profesorului, mai ales cã era vorba şi de un strãin.
– Domnule profesor, în perioada în care doctorul Simey şi-a fãcut studiile la dvs., aţi constatat lipsa, din inventarul vreunui laborator, a unei cantitãţi, cît de mici, de radiu?
– Nu, domnule Garfield. Niciodatã nu s-a constatat lipsa mãcar a unui miligram dintr-o sare radioactivã, cu atît mai puţin de radiu.
Cu aceste cuvinte, profesorul Leprince se ridicã, subliniind cã întrevederea a luat sfîrşit. Nemaiavînd ce face la Paris, sergentul Garfield luã trenul de Calais, se îmbarcã pe un vapor ce traversa Marea Mînecii şi debarcã la Dover, continuîndu-şi apoi, cu trenul, drumul pînã la Londra.
Epilog
Pus în faţa probelor, doctorul Frank Simey îşi recunoscu vinovãţia. Mai mult, dîndu-şi seama cã o pedeapsã mai mare nu putea primi, iar, pe de altã parte, dintr-un orgoliu specific criminalilor, mîndri de nefasta lor operã, destãinui cã le ucisese şi pe celelalte douã soţii, în acelaşi mod. Mobilul era simplu: pentru a le moşteni averea. Prin acest mod dobîndise o avere importantã. Procesul a produs o vie consternare în opinia publicã londonezã, mai ales cã acuzatul frecventa saloanele marii societãţi mondene. Frank Simey a fost condamnat la muncã silnicã pe viaţã, urmînd sã-şi ispãşeascã pedeapsa într-o colonie britanicã. Edith Devenpole s-a restabilit, rãmînînd, însã, cu o sãnãtate fragilã.
La vremea respectivã, s-a scris despre acest caz în ziarele şi revistele din multe ţãri europene: Crima secolului, Misterul pandantivului, Medicul criminal etc. Alte titluri asemãnãtoare figurau, în decembrie 1939, pe primele pagini ale cotidianelor din Anglia, şi nu se poate spune cã reporterii s-au lãsat furaţi de fantezie; dimpotrivã, orice descriere a faptelor pãrea inferioarã dramaticei realitãţi. Dar, aşa cum am menţionat şi cu alt prilej, datoritã evenimentelor politice care preocupau omenirea, cazul Frank Simey nu a ţinut mult timp afişul.
Din mulţimea cãrţilor şi dosarelor criminale studiate în diverse arhive şi biblioteci, nici o altã afacere criminalã nu mi-a adus în faţã perfecţiunea organizãrii faptelor, cinismul şi îndrãzneala autorului, aşa cum s-a întîmplat în acest caz. Dupã cum arãtam la început, cazul Frank Simey a deschis un nou capitol în toxicologie, acela al utilizãrii substanţelor radioactive în scopuri criminale.

Sfîrşit
PAUL ŞTEFÃNESCU

COMENTARII DE LA CITITORI