Cazuri celebre din istoria criminalisticii

in Lecturi la lumina ceaiului

Şi aerul poate ucide… (4)

În sfîrşit, dintre candidaţii-juraţi au fost reţinuţi 12 bărbaţi, aşadar, nu era printre ei nici o singură femeie. Nouă erau catolici şi trei protestanţi. Aspectul îşi avea importanţa sa: cea mai mare parte a catolicilor, cum am menţionat mai înainte, era împotriva gestului făcut de doctorul Sander şi pleda în favoarea condamnării lui.
În această atmosferă tensionată în care a debutat procesul, s-a produs o lovitură de teatru. Avocatul doctorului Sander, maestrul Wyman, şi-a făcut cunoscut strategia de apărare. Nici vorbă nu mai era de euthanasie. Acum, doctorul Sander şi avocatul său susţineau că doamna Borotto era deja moartă în momentul în care medicul îi injectase aer în vene. Pe scurt, pledoaria maestrului Wyman a fost aceasta: „Doctorul nu poate fi condamnat pentru omucidere, pentru simplul motiv că injecţia a fost făcută unui «cadavru»!“.
În sală, stupoare la o parte dintre cei prezenţi, consternare la restul asistenţei. Era evident că această declaraţie neaşteptată nu rezista la o examinare mai atentă. Pentru ce ar fi injectat doctorul Sander un cadavru? Şi pentru ce ar mai fi inventat o asemenea poveste, ce a pus în mişcare atîţia oameni?
Potrivit procedurii americane, acuzatul era interogat ultimul, iar în timpul audierii martorilor, doctorul Sander nu a intervenit sub nici o formă. Colegii săi de la spital au depus, pe rînd, mărturie. Doctorul X… afirmă: „După ce tocmai o consultasem pe doamna Borotto, l-am întîlnit pe doctorul Sander în momentul în care se pregătea să intre în rezerva unde se afla bolnava. I-am împărtăşit cele constatate de mine. Pulsul femeii aproape că nu mai era perceptibil. Ochii erau lipsiţi de reflexe: nu exista nici cel mai mic semn de reacţie a pupilei. I-am spus: «E moartă»”. Apărarea a marcat un punct. A urmat depoziţia doctorului Herpen: „Doamna Borotto era muribundă. Dar nu murise“. De data aceasta, marcase un punct acuzarea.
A venit rîndul doctorului Milles, cel care asistase la efectuarea autopsiei. Afirmaţiile sale au fost formale, doctorul menţinîndu-se în limitele primei declaraţii: „Decesul s-a datorat emboliei, în urma insuflării de aer în vene, şi nicidecum maladiei“. Acuzarea a marcat încă un punct.
Infirmiera angajată de doamna Borotto, Elisabeth Rose, declarase pe parcursul anchetei că, puţin timp mai înainte de efectuarea injecţiei, bolnava scosese un geamăt prelung şi răguşit şi că ea a considerat atunci că femeia îşi dăduse duhul. Din nefericire pentru avocat, Elisabeth Rose şi-a retractat declaraţia anterioară, spunînd: „Nu, nu cred că a fost ultima suflare!”.
În acele momente părea că toate lucrurile se legau şi se îndreptau într-o direcţie care contravenea strategiei de apărare a maestrului Wyman şi care îngreunau şi mai mult atmosfera din sala de judecată.
La rîndul său, domnul Borotto a declarat că îl consideră pe doctorul Sander un om „admirabil”. El a negat că i-ar fi cerut să-i scurteze zilele suferindei. Că, într-adevăr – şi nu ascunde acest lucru -, l-a rugat să o facă să nu mai sufere atît, dar că prin aceasta nu a vrut nicidecum să spună altceva decît să-i administreze un calmant mai puternic.
Pentru ca situaţia să devină şi mai complicată, pînă şi în sînul familiei decedatei au apărut păreri divergente. O soră a doamnei Borotto a declarat că îl aprobă pe doctorul Sander pentru faptul că a decis să facă injecţia mortală cu aer. Alte rude, dimpotrivă, au calificat conduita medicului drept „monstruoasă”, complet lipsită de omenie, şi în contradicţie totală cu profesia de medic.
Cînd a venit rîndul acuzatului să vorbească, acesta a declarat:
– Doamna Borotto, la drept vorbind, era deja moartă. Eram obosit. Am acţionat în urma unui impuls de moment, iresponsabil: mă aflam într-o stare de surescitare, frînt, după o noapte de gardă agitată. Ştiam că nu puteam să-i mai fac vreun rău, pentru că viaţa o părăsise.
Explicaţia era, totuşi, puţin convingătoare pentru cei din sală.
După mai multe săptămîni de derulare a procesului, a sosit şi ultima zi. Procurorul general a declarat: ,,Nu voi recuza pedeapsa cu moartea, dar caritatea nu scuză uciderea. O crimă rămîne crimă. Cer juriului să-l declare pe doctorul Sander vinovat de asasinat!”.

(va urma)
PAUL ŞTEFĂNESCU

COMENTARII DE LA CITITORI