Cazuri celebre din Istoria criminalisticii: O problemă de conştiinţă… (3)

in Pe meridianele lumii

Era ora 17. Izolată într-o cameră modestă, de lîngă sala de audienţe, Mary aştepta reluarea şedinţei. Se dovedise a fi extrem de precisă în privinţa acuzaţiilor aduse soţului ei. Nu se contrazisese nici măcar o dată. Avea un aer foarte sigur pe ea. Cît priveşte pe mama ei, aceasta, dimpotrivă, a produs o impresie foarte proastă asupra asistenţei. Interogată cu abilitate de Meagher, ea nu a putut nega mai multe detalii privind trecutul său, care nu pleda cîtuşi de puţin în favoarea bunei sale credinţe: furt, prostituţie şi frecventarea unor gangsteri. În plus, părea evident că îşi urăşte enorm ginerele.
Maestrul Meagher, tînăr avocat ambiţios, jubila: avea în mîinile sale afacerea secolului. În realitate, dacă o avea, era pentru un scop rău. Ambiţios, dar prudent, Meagher a decis să-i solicite sfatul lui Crick, patronul său, un vulpoi al baroului, în perspectiva apărării viitoare a clientului:
– Cred că cel mai nimerit, după mine, ar fi să le discreditez pe soţie şi pe soacră în ochii juriului. Am descoperit unele aspecte privind trecutul soacrei, ceea ce, în mod sigur, va avea efect. Ce spuneţi, domnule Crick?
Acesta i-a replicat:
– Ai convingerea intimă că Dean nu e vinovat?
– Aşa cred, cel puţin. De altfel, nu a fost găsit farmacistul care să-i fi vîndut otrava.
– Ascultă, Meagher, în această afacere, în calitate de asociat, port aceeaşi răspundere ca şi tine. Mergi şi vezi-l pe Dean în celula sa şi discută cu el… Ne lansăm în această strategie de apărare ca şi cum el n-ar fi cîtuşi de puţin vinovat. Afacerea a făcut prea multă vîlvă pentru ca noi să nu ne luăm măsuri, să evităm riscurile…
Meagher i-a urmat sfatul maestrului său şi s-a dus să-şi viziteze clientul. Poate, gîndea el, că există un mijloc de a-l face să vorbească, luîndu-l prin surprindere. În orice caz, era singura modalitate de a-şi putea face, totuşi, o părere. Abia intrat în celulă, Meagher, fără să-şi pună jos servieta sau să se aşeze, l-a anunţat rece: „S-a terminat, Dean, poliţia a găsit omul care ţi-a vîndut otrava!”.
Faţa lui George Dean s-a lungit de uimire. S-a aşternut un lung moment de tăcere. Temător, Meagher şi-a privit clientul, forţîndu-se să fie calm. George Dean s-a prăbuşit. A mărturisit totul: nu-şi mai suporta soţia, care în permanenţă îşi bătea joc de el şi nu vroia cu nici un chip să divorţeze… Mai mult, era aproape convins că băiatul nu era al lui! Atunci, cum nu avea o fire violentă, s-a gîndit la otravă, pe care a cumpărat-o şi a strecurat-o într-o sticlă cu sirop. Dar a pus prea multă, şi Mary şi-a dat seama repede. Aceasta a fost mărturia pe care George Dean a făcut-o avocatului său.
Ce va face Meagher? Dacă îi spune asociatului său, adio caz celebru, adio achitarea, atît de aşteptată. În acest timp, maestrul Crick s-a dezlănţuit, zbătîndu-se să adune comisia de anchetă. Şi juriul, sensibilizat de presa favorabilă lui Dean, a declarat public, prin intermediul purtătorului de cuvînt, încălcînd secretul de deliberare: „Noi toţi am fost convinşi de culpabilitatea lui Dean. Doar unul dintre noi a ezitat să-l trimită la eşafod pe un om cu o onestitate şi o reputaţie incontestabile. El s-a raliat la opinia generală abia în momentul în care judecătorul a declarat că o cerere de graţiere avea toate şansele să fie aprobată în favoarea condamnatului”.

(va urma)
PAUL ŞTEFĂNESCU

COMENTARII DE LA CITITORI