Cazuri celebre din istoria criminalisticii

in Alte știri

Bijuterii de familie (1)

 

Dosarul pe care îl prezentăm în continuare a avut drept fundal Londra anilor 1935-1939. Rezolvarea cazului s-a datorat, în bună parte, întîmplării, dar şi, într-o măsură egală, spiritului de observaţie mereu treaz al cîtorva oameni modeşti şi anonimi, care nu au lipsit nici o clipă de la datorie. Acestora le revine meritul deschiderii unei noi pagini în criminalistică, într-o perioadă în care, cu excepţia cîtorva savanţi vizionari, nimeni nu bănuia ce surprize aşteaptă omenirea. Dar să nu anticipăm.

Lady Edith Devenpole Simey era o femeie încîntătoare, frumoasă, cum sînt adesea englezoaicele, cu părul blond, radiind în jur o distincţie şi o seducţie rar întîlnite. Fiica lui Sir Devenpole, un mic baron aparţinînd uneia din cele mai vechi şi mai respectabile familii din Sussex, era moştenitoarea unei averi demne de invidiat. Aceasta n-o făcea mai puţin frumoasă şi nu-i răpea din graţia şi eleganţa ei, nici din farmecul ochilor albaştri, întunecaţi, cînd în cînd, de o umbră de tristeţe, mărindu-i astfel puterea de seducţie. Fiind căsătorită cu dr. Frank Simey, ea se stabilise la Londra, unde acesta avea un cabinet frecventat de o numeroasă şi bogată clientelă. Poate că la capacitatea profesională a doctorului şi a modului cu care îşi îngrijea pacienţii, o mare contribuţie o avea şi fizicul, dar mai ales manierele sale, de perfect gentleman.

Pendula sfîrşea tocmai să bată ora 7. Lady Edith intră într-un mic salon, de unde putea să vadă peluza din faţa casei. Un automobil claxonă la intrarea în grădină. Femeia, apropiindu-se de fereastră, văzu că sosise doctorul Simey.

Frank Simey îşi făcu apariţia în cadrul uşii salonului: era înalt, subţire, cu părul des şi negru, uşor încărunţit la tîmple; obrazul, cu trăsături regulate şi severe, era bronzat, asemenea chipului acelor sportivi englezi cărora le place vînătoarea în bătaia vîntului şi sub arşiţa soarelui. Avea o mustaţă mică, cu vîrfurile pomădate, după moda timpului.

Studiile şi le făcuse la Paris, prelungindu-le mai mult decît era necesar. Dar doctorul Simey, deşi norocul nu-l ocolise în privinţa banilor, fusese foarte nefericit în căsnicii: în mai puţin de 4 ani îşi pierduse primele două soţii, a căror moarte l-au tulburat profund. Resemnat, se decisese să nu se recăsătorească, mai ales că de la fiecare îi reveniseră, ca moştenire, valori însemnate, astfel încît, în prezent, el putea fi considerat un om extrem de bogat. Dar pe doctorul Simey nu-1 interesau banii – sau cel puţin asta lăsa să se înţeleagă. Mai mult, împins de prieteni, se hotărî să se recăsătorească pentru a treia oară. Aceasta s-a petrecut în primăvara anului 1939, şi cea de a treia soţie era Lady Edith Devenpole Simey. Doctorul Simey îşi îmbrăţişă afectuos soţia, gesturile sale, ca, de altfel, întreaga sa comportare, dar şi ţinuta, erau frapante, lăsîndu-ţi, însă, o impresie dubioasă.

(va urma)

PAUL ŞTEFĂNESCU

COMENTARII DE LA CITITORI