Ce a găsit Napoleon în cripta secretă de la Kremlin (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Prin 1929, presa de la acea vreme relata despre începerea săpăturilor în jurul faimosului Palat istoric Kremlin. Autorităţile de la Moscova sperau că grupul de arheologi ruşi desemnat să efectueze aceste lucrări va găsi intrările secrete spre misteriosul oraş subteran, despre care legendele descriau lucruri curioase.

* * *

Inima acestui labirint de trecători, cripte şi celule, care formau pe vremuri un al doilea oraş, se crede că se găseşte sub cetatea Kremlinului, care a fost clădită în anul 1157 şi în jurul căreia s-a înălţat oraşul Moscova.

Ţarul Ivan al III-lea, care a restaurat zidurile de piatră ale Kremlinului în anul 1462, a început construirea oraşului subteran. În acelaş timp în care Moscova se dezvolta într-un oraş mare şi falnic, oraşul subteran a căpătat, la rîndul lui, o largă extindere. Ţarii şi nobilii puternici care s-au succedat de-alungul timpurilor au adăugat mereu alte lucrări de pasaje, camere şi chiar canale cu ape curgătoare, pentru a îndigui şi a separa clădirile unuia de clădirile celuilalt. Legendele vorbesc de incalculabile bogăţii care s-ar găsi ascunse prin aceste subterane. Acolo se presupune că se află vestita bibliotecă a lui Ivan cel Groaznic. O bibliotecă ce cuprinde cîteva sute de manuscrise de-ale clasicilor greci şi romani, legate în aur şi înfăşurate în scoarţe încrustate cu pietre preţioase. Acolo se găsesc, poate, şi tacîmurile de aur şi argint ale aceluiaş monarh, despre care un celebru călător englez, anume Antohny Jenckenson, care l-a vizitat pe Ivan cel Groaznic, spune că ar cîntări cîteva tone. Se mai află acolo şi alte nenumărate tezaure ale unor ţari şi nobili, ascunse în timpul diverselor războaie. În special marele tezaur pe care Napoleon se aştepta să-l găsească în Kremlin, dar pe care incendiul din Moscova, izbucnit pe neaşteptate, nu i-a dat timp să-l caute.

Ceea ce a constituit prilejul începerii acestor lucrări arheologice a fost ridicarea Mausoleului lui Lenin, în Piaţa Roşie, care se găseşte chiar în faţa Palatului Kremlin. După ce s-a construit acest mormînt, s-a procedat şi la dărîmarea celor două turnuri care străjuiau Kremlinul: „Turnul de Alarmă” şi „Turnul Senatului”. Atunci a fost descoperit un drum ce descindea din Turnul Senatului, ducînd înspre nişte cripte misterioase. Profesorul Ignatius Stelleteszky, conducătorul grupului de arheologi ruşi, unul dintre cei mai faimoşi arheologi ai lumii, a declarat, la descoperirea făcută, că poate să fie vorba, într-adevăr, de una dintre intrările spre oraşul subteran. În tot cazul, lopeţile şi tîrnăcoapele au intrat imediat în funcţiune.

Piaţa Roşie nu-şi datorează numele regimului bolşevic, ci îl poartă de secole. Aici a fost locul unde se executau, de regulă, cei condamnaţi de ţari. Din Turnul Senatului, Petru cel Mare a privit cum sînt executate regimentele care s-au revoltat împotriva lui. Pietrele Pieţei Roşii au fost mereu stropite cu sînge, şi numele ei nu mai are nevoe de altă explicaţie.

Nu numai ţarii şi prinţii – scrie profesorul Steleteszky -, dar chiar şi alţi numeroşi membri ai nobilimii şi-au prevăzut casele cu subterane. În încăperile acestor subterane îşi ascundeau, de obicei, bogăţiile. Că existau bogăţii fabuloase – nu mai încape nici o îndoială. Povestirile călătorilor străini, care au vizitat Moscova în acele timpuri, adeveresc aceasta cu prisosinţă. Englezul Anthony Jenckenson, despre care am vorbit mai sus, spune că a asistat la o masă împărătească memorabilă, care l-a uimit prin bogăţiile etalate. Două mii de persoane prăznuiau cu tacîmuri de aur şi argint. Cupele de vin aveau, toate, încrustaţii de pietre preţioase.

Se ştie că Ivan cel Groaznic a fost de o zgîrcenie extremă. El le cerea supuşilor să-i prezinte toate darurile primite de la străini. Tot ce era pe placul său trebuia, neapărat, să se „ofere”. Aici se găseşte explicaţia faptului că nobilii şi bogaţii ruşi din vremea lui aveau obiceiul să-şi zidească depozite subterane pentru adăpostirea bogăţiilor. Ivan cel Groaznic şi-a făcut propriile sale depozite dedesubtul şi împrejurul Kremlinului. Şi, fără îndoială că acesta avea mult mai mult de ascuns decît toţi ceilalţi supuşi ai săi.

Cu ajutorul a mii de moscoviţi, tătari şi chinezi, puternicii ţari şi-au ridicat domeniul subteran. Numărul tunelelor, pasajelor şi al camerelor secrete creştea mereu. Munca era, în general, executată de oameni ignoranţi, plătiţi cu puţini bani, care nu îndrăzneau să divulge nimănui secretele. Cine se încumeta, totuşi, să o facă, era lovit cu cnutul pînă la sînge. Guralivii ştiau dinainte ce-i aşteaptă.

Prin labirinturile Moscovei erau plasate şi diverse sperietori. Există o dovadă despre acest lucru, datînd din vremea dezastruoasei campanii a lui Napoleon Bonaparte, din Rusia. Întîmplarea este autentificată prin mai multe documente aflate la Paris. Marele pictor francez Leyraud a imortalizat-o într-una din celebrele sale pînze. Iată despre ce este vorba.

Napoleon era bine informat de bogăţiile care se găsesc ascunse în Kremlin, iar după ce armatele sale au pus stăpînire pe Moscova, el a intrat în Palatul Kremlinului şi s-a adresat, cu brutalitate, arhiepiscopului care-1 întîmpina, zicîndu-i: „Dă-mi bogăţiile bisericilor voastre!“. Bătrînul prelat a răspuns: „Majestate, toate vă stau la dispoziţie. Mergeţi şi luaţi tot ce puteţi găsi”.

Napoleon dădu îndată ordine ca să fie cercetate toate catedralele şi toate palatele. Nu s-a găsit, însă, nici o urmă a bogăţiilor pe care se aştepta să le descopere. La sfîrşit, într-una dintre criptele Catedralei Uşpenski, soldaţii descoperiră un tunel. Urmînd calea acestui tunel, au observat că e vorba de un drum care cobora mereu, tot mai adînc, în pămînt. Ei se întoarseră şi îi raportară împăratului cele descoperite. Napoleon, exaltat, era încredinţat, de această dată, că, în fine, a dat de urma locului secret, unde au fost ascunse bogăţiile din Kremlin. La instrucţiunile sale, doi specialişti de-ai săi, împreună cu un pluton de grenadieri, au pornit să cerceteze tunelul. După 3 ore, nici unul dintre ei nu a mai dat vreun semn de viaţă. Împăratul a trimis atunci alţi oameni, ca să vadă ce s-a întîmplat. Aceştia au revenit după o oră şi au raportat următoarele: „Sire, am urmat drumul pasajului subteran şi am coborît treptele. Am ajuns în faţa unor porţi grele şi ferecate. A fost cu neputinţă să le deschidem. Despre cei care au plecat înaintea noastră nu avem nici o ştire”.

(va urma)

COMENTARII DE LA CITITORI