Ce blestem o fi pe poporul acesta, de toţi oamenii de cultură valoroşi se sting în sărăcie?

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

 

Am deschis televizorul şi am văzut breaking news: A MURIT VADIM TUDOR! Am trăit un sentiment ciudat, pe care nu cred că îl pot descrie. De neîncredere, de refuzare a situaţiei, de tristeţe şi confuzie. Tot nu îmi venea să cred. A venit Loredana şi mi-a cerut să îi povestesc o amintire despre el. Nu îmi aminteam nici una. Vid. Şi îmi era necaz că, după 17 ani de stat în PRM şi în apropierea lui, nu sînt în stare să reproduc 3 vorbe. M-am mobilizat şi mi-am adus aminte una. Vadim nu spunea niciodată că merge să doarmă. El se odihnea. Şi nu suporta ca vreun colaborator să doarmă. Dacă te suna la 3 sau la 5 dimineaţa, şi cam ăsta era intervalul orar, pentru că lucra noaptea, şi îndrăzneai să spui că dormi, te alegeai cu o teorie – că ţara are nevoie de politicieni lucizi, care stau de veghe şi se preocupă de soarta ei – că îţi venea să îţi iei cîmpii.

Povestindu-i asta Loredanei, mi-am amintit că am acasă o bibliotecă întreagă de la Vadim. Volumele scrise de el, cu autograf pentru mine, pentru mama, pentru copil, sau care îi plăceau, pur şi simplu. Mergea la librărie, se aproviziona cu zeci de cărţi şi dacă remarca una, în mod expres, se întorcea şi cumpăra cîte 10 exemplare, pe care le făcea cadou parlamentarilor, în special celor care îl scoseseră din sărite şi îşi vărsase nervii pe ei. A doua zi, îi părea rău şi îi chema să le dea cartea, vorbindu-le ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

Cînd am ajuns acasă, azi, am început să caut prin bibliotecă volumele de la el. Pe fundal, îi auzeam la emisiunea lui Ciutacu pe Codrin Ştefănescu şi pe Lucian Bolcaş. Povesteau lucruri pe care nimeni dintre cei care nu i-au stat în preajma nu le-ar înţelege. Că nu era un om rău. Se ambala, jignea, a doua zi îi părea rău, te suna ca şi cum nu se întîmplase nimic şi îţi mai dădea o sarcină. Apoi venea cartea. Sau un semn de carte. Sau o monedă reprezentînd vreun voievod. O muzicuţă. Ceva… În rest, era jovial, îi plăceau glumele şi să povestească despre orice. Nu îl prindeai nepregătit pe vreun subiect. Lucram la doctorat şi mă lăudăm cum îl traduc eu pe Pareto, dînd să explic cine e persoana. Mi-a vorbit despre teoria elitelor atît de aplicat, că am rămas cu gura căscată. „La naiba! L-a citit în altă limbă!“.

În timpul emisiunii, mi-a telefonat şi Ion Mînzînă, fostul lider de grup PRM din Camera Deputaţilor. Avea lacrimi în glas. Ne sunase, recent, Vadim pe amîndoi şi rememoram discuţia. Ne gîndeam ce forţă a avut partidul în 2000 şi ce oameni erau în Parlament din partea PRM. Pe lîngă vedetele Loghin şi Dolănescu, erau intelectuali de marcă: Mihai Ungheanu, Gheorghe Buzatu, Lucian Bolcaş şi aripa tînără, noi, croiţi pe acelaşi calapod: nervoşi, naţionalişti, cu replică la orice. Înainte să plec din partid, Vadim, căruia îi spusesem, mă prezenta lui Nicolae Văcăroiu: „Preşedinta Organizaţiei de Tineret. A vrut să plece din PRM, dar sîngele apă nu se face“. Parţial, a avut dreptate. Sîngele a rămas acelaşi, dar am plecat. Din motive pe care i le-am scris şi le-a înţeles, avînd în vedere că am fost printre puţinii care a scăpat de „botez“ după dezertare.

Gata! Am găsit şi ultima carte pe care mi-a făcut-o cadou înainte să părăsesc PRM: „Isabelle Bricard – Dicţionarul oamenilor celebri în faţa morţii“…

LIA OLGUŢA VASILESCU,

Primar al oraşului Craiova,

Membru fondator PRM

COMENTARII DE LA CITITORI