Ce înseamnă pentru noi Eminescu, la 166 de ani de la naşterea poetului?

in Lecturi la lumina ceaiului

Pentru cei mai mulţi oameni, Mihai Eminescu înseamnă pur şi simplu poetul clasic al romantismului. Despre Eminescu se ştie, în general, că este cel mai de seamă şi cel mai popular poet român. Aşa cum spunea şi Iosif Vulcan, întemeietorul revistei „Familia”, poezia elevului Eminescu a devenit cunoscută pentru cititori prin publicarea poemului „De-aş avea” în  paginile acesteia: „După cum se ştie, noi l-am introdus pe Eminescu în literatură şi tot la noi s-a reîntors în culmea gloriei sale, cu 7 din cele de pe urmă şi mai admirabile poezii lirice ale sale. Aici i-a fost leagănul şi mormîntul”. Cu ocazia aniversării a 166 de ani de la naşterea genialului poet, ne amintim despre el, aducînd în faţa dvs. părerile unor oameni de cultură, care îl preţuiau în mod deosebit.

* * *

,,Eminescu e un poet de concepţie, şi asta a stînjenit pe critici, care au evitat să analizeze poezia lui, cu subînţelesul discret că ea se va perima. Toată arta lui Eminescu sta în a preface ideile în muzică şi în metafore, de-a dreptul, fără planuri paralele. Eminescu nu filozofează niciodată, propoziţiile lui sînt viziuni”. George Călinescu

* * *

„Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită“.  Nicolae Iorga

 

„… Într-un fel, Eminescu e sfîntul preacurat al ghiersului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un Crucificat. Pentru pietatea noastră depăşită, dimensiunile lui trec peste noi, sus şi peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal. (…) Dacă aş rîvni să agăţ de constelaţia lui Eminescu o lumină, ar fi o neînchipuită îndrăzneală. Constelaţia fuge mereu, se depărtează. Cine ar putea să o ajungă?…”. Tudor Arghezi

* * *

,,E foarte greu să respiri după Eminescu, dar cu clipa în care el ne-a devenit nouă, tuturor, respiraţie, va trebui ca noi înşine, la rîndul nostru, să fim respiraţie nenăscuţilor. Eminescu este pur, genuin, un aer curat. Fără Eminescu, noi, cei care bîlbîim miraculoasa vorbire poetică, am fi fost nişte muţi. (…) În cazul unui poet genial de tipul lui Eminescu, care scrie memorabilul vers «Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată», lectorul inteligent, care receptează o astfel de poezie, cu un ochi rîde şi cu un ochi plînge; pentru ca să ajungi să scrii cel mai frumos vers din literatura română, înseamnă un mare cumul de experienţă tragică în spate. (…) Tendinţa spre sublim a gîndirii, dar mai cu seamă a simţirii româneşti s-a întruchipat în opera poetică a lui Mihai Eminescu, cum stejarul se întruchipează în propria lui sămînţă”. Nichita Stănescu

COMENTARII DE LA CITITORI