Ce legătură este între revoluţia română din 1989 şi războiul civil din Siria?

in Lecturi la lumina ceaiului

Din 2011 şi pînă azi, au fost introduşi în Siria circa 100.000 de mercenari islamişti (recrutaţi, plătiţi şi instruiţi de Arabia Saudită, Qatar, SUA şi Turcia ) cu scopul de a crea mai multe fronturi de luptă, în care să angreneze armata siriană pentru a-l debarca de la putere pe preşedintele Bashar Al-Assad. Reuşita fazei iniţiale a atacurilor în cascadă a „rebelilor” s-a datorat cunoaşterii perfecte a vulnerabilităţilor armatei siriene şi planificării misiunilor de către instructorii militari din forţele speciale ale Turciei (Bordo Bereliler) şi Arabiei Saudite.
De la început, în teritoriile ocupate de rebelii islamişti, a fost săpat un labirint de sute de kilometri de galerii, tuneluri şi buncăre, care a fost imposibil de depistat şi de distrus, de la suprafaţă, de armata siriană. Tunelurile au permis rebelilor islamişti să apară prin surprindere în spatele trupelor siriene, creîndu-le pierderi însemnate. În tuneluri, rebelii şi-au mai creat depozite de alimente, carburant, muniţii şi facilităţi de producţie a muniţiilor. Tot în adăposturi subterane, au fost ascunse şi unele blindate sau piese de artilerie. Combinarea manevrelor executate în subteran cu lupta la suprafaţă a făcut ca, în vara lui 2015, circa 75% din teritoriul Siriei să fie controlat de rebelii islamişti, principalele grupări fiind Statul Islamic şi Frontul Al Nusra (filiala siriană a Al Qaeda).
La începutul războiului civil, militarii armatei siriene erau dotaţi cu puşca automată AK-47 (sau varianta chinezească Type 56) şi căşti de protecţie chinezeşti QGF-02, iar cei din Garda Republicană dispuneau şi de veste antiglonţ TAT-BA-7. În 2015, după sosirea instructorilor ruşi, în armata siriană au apărut vestele de protecţie balistică 6B45, căştile din kevlar 6B7 şi puştile automate AK-74M sau AK-104, dotate cu lunetă cu telemetru laser Alpha 7115 şi prevăzute cu aruncător de grenade GP-30. Fotografii recente ale militarilor din forţele speciale siriene îi arată echipaţi exact ca pe omologii lor occidentali: uniforme de camuflaj ignifug tip MultiCam, căşti de protecţie balistică Ops-Core, cu siteme opto-electronice integrate şi aparatură de vedere pe timp de noapte, puşti cu lunetă britanice Accuracy International AWM (cu amortizor de zgomot).
Odată cu dislocarea în Siria a contingentului militar rusesc, senzorii radar şi multispectrali de pe sateliţii militari şi de pe avioanele de cercetare fără pilot ruseşti au permis descoperirea reţelei de tuneluri şi galerii, neutralizarea lor fiind realizată de bombardierele ruseşti înarmate cu rachetele Kh-25, ghidate pe fascicol laser şi bombele KAB-500, KAB-1500, dirijate prin reţeaua de sateliţi Glonass (GPS-ul rusesc). Neutralizarea reţelei de tuneluri de către aviaţia rusă, combinată cu înzestrarea de către ruşi a armatei siriene cu echipament modern, i-a permis acesteia să declanşeze operaţiuni ofensive împotriva rebelilor. În şase luni armata siriană a reuşit recuperarea a jumătate din teritoriile pierdute în faţa rebelilor islamişti.
Interesant este că utilizarea acestui concept, al reţelelor subterane, care a asigurat timp de cinci ani succesul rebelilor islamişti, în faţa unei armatei siriene, superior înzestrată, este de provenienţă românească. Doctrina Militară a României, de pe vremea lui Ceauşescu, viza ca principal factor de risc invazia ţării cu forţe net superioare, aparţinînd armatei unei mari puteri sau a unei alianţe militare. Situaţie în care Ceauşescu avea în vedere un război al întregului popor. Doctrina Militară a României stabilea măsuri, sarcini şi răspunderi concrete în ceea ce priveşte Planul de pregătire a teritoriului şi economiei naţionale pentru apărare, precum şi organizarea nucleelor de rezistenţă armată. Membrii nucleelor de rezistenţă erau antrenaţi pe timp de pace de Direcţia Informaţii Militare a MApN, în lupta de gherilă urbană, fiind înarmaţi cu sisteme de luptă performante occidentale pentru a acţiona ca partizani, în localităţile ocupate de inamic.
Conform Planului de pregătire a teritoriului şi economiei naţionale pentru apărare, opt mari oraşe din România au fost pregătite, în secret, ca „cetăţi de muncă şi apărare”, reţeaua lor de canale şi tuneluri fiind amenajată pentru a servi nucleelor de rezistenţă armată. În aceste tuneluri existau spaţii concepute pentru stocarea hranei, carburanţilor, grupurilor electrogene, echipamentelor de comunicaţii, mijoacelor de transport, muniţiilor şi armelor. De exemplu, în Bucureşti, reţeaua de tuneluri interbelice a fost preluată şi multiplicată odată cu lucrările la galeriile metroului. Au apărut astfel tunelurile tehnice, săpate sub fiecare staţie de metrou, special create de specialişti de la mina Petrila, pentru a permite deplasarea unor mijloace auto. În momentul declanşării agresiunii asupra României, în amplasamente subterane existau amenajate spaţii, în care urmau să fie mutate utilaje ale industriei de apărare, după un plan secret. Periodic, reţelele subterane erau verificate, reabilitate şi împrospătate stocurile de provizii.
Reţeaua subterană de tuneluri ale „cetăţilor de muncă şi apărare” cuprindea ieşiri secrete, care duceau direct în înteriorul sediilor politico-administrative, obiectivelor industriale, cazărmilor militare şi sediilor Miliţiei şi Securităţii. Întrucît era de la sine înţeles că agresorul extern, odată intrat în aceste oraşe, urma să se instaleze în aceste sedii, utilizînd infrastructura lor pentru a-şi crea propria conducere de ocupaţie. Dovada funcţionării acestui Plan de pregătire a teritoriului şi economiei naţionale pentru apărare este diversiunea cu „teroriştii invizibili”, creată în decembrie 1989, în „cetăţile de luptă şi apărare” Timişoara, Bucureşti, Sibiu, Cluj, prin utilizarea tunelurilor subterane de către membrii nucleelor de rezistenţă.
Din 1990, România s-a orientat către NATO şi Occident, semnînd o serie de parteneriate militare cu SUA. Una dintre condiţiile puse de Washington pentru compatibilizarea Armatei Române cu structurile şi procedurile NATO a fost renunţarea la Doctrina militară a apărării întregului popor, a lui Ceauşescu. Odată cu aceasta, România a fost obligată să distrugă toată infrastructura subterană creată prin Planul de măsuri pentru pregătirea teritoriului şi economiei naţionale pentru apărare. Interesant e că, odată ce au pus mîna pe Doctrina militară a apărării întregului popor şi pe Planul de măsuri pentru pregătirea teritoriului şi economiei naţionale pentru apărare, CIA şi Pentagonul le-au adaptat pentru situaţia din Siria, unde s-au dovedit extrem de eficiente.

COMENTARII DE LA CITITORI