Ce m-a enervat în vara asta…

in Alte știri

 

 

* Bogaţii care vor să treacă drept săraci. Nu ştiu cine i-a învăţat pe ei teatrul ăsta neruşinat, dar ştiu că îl joacă prost şi atrag mînia lui Dumnezeu. Şi cu cît sînt mai aproape de puşcărie, cu atît adoptă un aer de milogi, în faţa cărora îţi vine să bagi mîna în buzunar şi să le dai un pol de pomană. Dacă ţara asta e săracă, e şi din pricina lăcomiei lor animalice. I-aţi auzit cum se vaită? „N-am, io trăiesc din pensie!“ – zicea un satyr bătrîn, care a înhăţat cîteva zeci de mii de hectare de pădure (jumătate din Masivul Ceahlău). Altul, care numai din chirii încasează cîteva milioane de euro pe lună, a prins, din zbor, o scuză: „Eu n-am o mină de aur!“. Aşa e, n-are una, are zeci de mine de aur. Crapă, dă pe-afară de atîta bogăţie. De regulă, astfel de nemernici guiţă că au conturile blocate. Ei se ascund la telefon, făcînd o figură de copii retardaţi. În recenta mea carte, „Pamflete explozive“, există poezia „Poetul şi Baronul“, care mi-a fost inspirată de comportamentul unui astfel de harpagon, fost securist, actual rechin al industriei mobilei. Am să o reproduc integral, ca dovadă că eu văd şi pricep totul, e imposibil să mă păcălească cineva:

„De ce te-ascunzi la telefon,

Neam prost cu ghiul şi strungăreaţă?

Eu sînt poet, tu eşti baron

Din stirpea cea mai hrăpăreaţă.

 

Nu vreau să-ţi cer nimic, fireşte

Doar să ajuţi un om bolnav

Un biet sărman ce pătimeşte

Căci diagnosticul e grav.

 

Nu are bani pentru spital

Şi nimeni nu îl bagă-n seamă

Iar boala muşcă infernal

Din trupul său, ce se destramă.

 

Îl poartă doctorii-n zadar

De la o clinică la alta

Nu mai e om – e un dosar

Mai gros ca Pactul de la Yalta.

 

Clişee, radiografii

Hemoglobină, analize

În avalanşa de hîrtii

El face tot mai dese crize.

 

Ar fi nevoie de-un transplant

Dar totul costă-n ţara asta

Toţi îl privesc ca pe-un mutant

L-a părăsit chiar şi nevasta.

 

Într-un tîrziu, el a venit

Să-mi ceară mie ajutorul

N-am bani nici eu, azi sînt falit

La fel cum e întreg poporul.

 

Dar tu? Pretinzi că eşti creştin

Şi stai pe-un munte de parale

Transplantul costă mai puţin

Decît trabucurile tale.

 

Întîi m-ai ascultat, atent

N-ai refuzat, să-mi faci plăcere

Mi-ai spus că pleci în Occident

Şi-o să rezolvi la-napoiere.

 

Apoi, ai dispărut de tot

Nici dracul n-a mai dat de tine

Puteai să spui cinstit: „Nu pot!“

Dar cei ca tine n-au ruşine.

 

I-am dat speranţe în zadar

Acelui om care se stinge

Tu, blestemat miliardar

Cu igrasie la meninge

 

N-ai inimă, ai euroi

În mari bancnote foşnitoare

Unde-ai să-ngropi acest gunoi

Cînd ai s-ajungi la închisoare?

 

Tu crezi că bunul Dumnezeu

Nu-ţi ştie inima porcească

Şi îţi asumi păcatul greu

Să minţi şi pronia cerească?

 

Cu soarta unei ţări te joci

Eşti prost, deşi te crezi un geniu…

Această lume de escroci

Ne dă-napoi cu un mileniu.

 

Ascundeţi-vă mintenaşi

Pînă ce mîna Legii, lungă

N-o să v-ascundă, ea, ocnaşi

Un sfert de veac, ca să v-ajungă.

 

Aveţi arici în buzunar

N-aţi dat, nicicînd, o portocală

Unui bătrîn pensionar

Unui copil răpus de boală.

 

Murdari, şi hoţi, şi nesimţiţi

Cu burdihane revărsate

Eu vă blestem să putreziţi

În paturi supra-etajate.

 

Nu-L păcăliţi pe Cel de Sus

El ştie tot şi-o să vă bată

Azi, lumea voastră a apus

E timpul să crăpaţi o dată!

10 aprilie 2014“.

* Mă mai enervează nesfîrşita revărsare de burţi şi de neamuri proaste. Am văzut ce e la Mare doar prin intermediul televizorului. Dar ce se petrece la munte constat în mod direct. Aproape zi de zi am fost cu familia în Piaţa Sfatului, din Braşov. O bijuterie cu cel puţin 200 de ani mai veche decît faimoasa Grand Place, din Bruxelles. Acolo sînt clădiri de pe la 1690. La noi sînt clădiri din 1420 – începînd cu Turnul Sfatului, pe care eu am aşezat inscripţia referitoare la an, să ştie şi străinii că acel edificiu e mai vechi decît descoperirea Americii. Ei, bine, sînt oameni şi oameni, din toate zonele ţării, inclusiv de pe alte meridiane ale lumii. Poate şi din pricina caniculei, unii bărbaţi circulă în maieu, sau la bustul gol, purtînd şi nişte bermude în carouri, care nici ca pijamale de închisoare nu sînt bune. Au trupuri năduşite şi dizgraţioase. Umblă în societate ca pe tarla, sau la ghena de gunoi. Majoritatea sînt mătăhăloşi şi abia aşteaptă să se adape cu bere sau şpriţuri. Spectacolul oferit de aceste neamuri proaste e jenant. În urmă cu vreo 15 ani, am fost în Malta. Acolo e nu numai foarte cald, ci şi foarte umed – evident, e influenţa Mediteranei. Am intrat într-un magazin, să cumpăr ceva pentru copii. La un moment dat, m-a izbit un val de căldură atît de mare, încît bluza de vară pe care o purtam s-a făcut leoarcă de transpiraţie, drept pentru care am scos-o. Imediat m-a abordat un poliţist, aflat în magazin, care m-a rugat să mă îmbrac la loc. Am preferat să ies afară, fiindcă am o piele foarte sensibilă şi îmi displace profund să pun veşminte ude pe ea. Ţin minte acea scenă fiindcă a fost o mică lecţie de viaţă. Malta fusese, atîţia ani, sub dominaţia britanică, iar acea amprentă se păstrează şi e vizibilă la tot pasul. Pe cînd noi? Am fost sub ocupaţie turcească, iar acum sîntem sub ocupaţie ţigănească. Nu cred că ne mai facem bine. În mod sigur, tineretul care îşi ia zborul va învăţa şi cultul muncii, şi cultura străzii, a comportamentului în societate.

* În România, toată lumea vorbeşte la telefon. Cu cine vorbeşte? Cu ea însăşi. Dar numai idioţii vorbesc singuri. Din 10 oameni care merg pe stradă, sau o traversează, ori conduc o maşină – cel puţin 5 vorbesc la telefon. Ei sînt mai numeroşi decît cei care mănîncă din mers, ca semn că nevoia de comunicare e mai mare decît cea de hrană. I-aţi observat? E o nebunie! Unii au urechelniţe spînzurate de sîrme şi nu mai aud nimic în preajmă, trăiesc într-o lume a lor, se ciocnesc unii cu alţii, riscă să fie loviţi de maşini etc. Ce-aveţi, mă, fraţilor, de vorbit non-stop? Sînteţi stătuţi? Ce tot sporovăiţi? Nimicuri. Fleacuri. „Povestea vorbei“ la români e sport naţional. În ultimul an, însă, telefonia mobilă a luat-o razna. Cînd îţi e lumea mai dragă, telefonul se opreşte. Ori se aude prost, cu paraziţi. Mai mult ca sigur că e vorba de amestecul lui Big Brother, care ne monitorizează şi în somn. Dar românii merg, voiniceşte, înainte. Nici o forţă din lume nu le poate opri pofta nebună de pălăvrăgeală. Auzi, dragă… Da, i-am zis-o şi eu… Şi ce-a mai fost? Ei, taci! Nu mă-nebuni! Te sun mai tîrziu! Hai, pa! Îmi imaginez ce momente şi schiţe ar fi ieşit din pana lui Caragiale, dacă marele comediograf ar fi trăit acum. Domnul Goe ar fi turnat chiseaua cu dulceaţă nu în galoşi, ci în telefonul mobil. Miţa mea mi-a spus, cu guriţa ei, cum îşi pune frăţiorul şapca roşie, în cupeu separat, carevasăzică, nu cumva să-l deoache diavoliţele…

* M-a enervat în vara asta colonia de ploşniţe care s-a făcut stăpînă pe teritoriul românesc. Ştiu că la Mare, de pildă, hoteluri excelente, din anii ’60-’70, au încăput pe mîna unor ţigani şi arabi, care n-au băgat nici un ban în renovarea sau în dotarea lor, exploatîndu-le la sînge şi profitînd de sărăcia fetelor de români pentru a le batjocori. Poliţia e mînă în mînă cu ei, fiindcă de-aici îşi trage un venit mai mare ca leafa. Bucătării mizerabile, în care fojgăie şobolanii, cearceafuri murdare, lifturi ale groazei, grupuri sanitare ca la internat. Se mai ocupă, cineva, de turismul românesc? Mai există vreo autoritate la nivel naţional? Nu cred. Sau, dacă există, e ca şi moartă. Iată de ce tot mai mulţi români au ales să-şi petreacă vacanţele în Bulgaria, în Turcia, ba chiar şi în Grecia, aflată în criză şi incertitudine. Avem frumuseţi naturale extraordinare, dar cu ce-i încălzeşte pe români treaba asta? De ce le place să fie călăriţi de toate liftele spurcate? Pe cine tot mînjeşte mafiotul arab Mohammad Murad încît s-a făcut stăpîn pe nu mai puţin de 9 hoteluri pe Litoral? Ce diferenţă este între ăsta şi alţi bandiţi arabi, ca Omar Hayssam şi Hassan Awdi?

* M-a mai enervat comportarea josnică a unui fost consilier de-al meu, în Parlamentul European, pe nume Silviu Molnar. E originar din Buzău. A făcut Facultatea de Istorie la Constanţa, unde Puiu Haşotti l-a lăsat repetent. Un alt Puiu – Paşcu – l-a introdus în lumea politicii. Nu e prost de felul lui, dar şi-a ales greşit calea în viaţă. Dacă pînă acum aveam doar bănuieli că e ofiţer SIE (vizite lungi, şi inexplicabile, în Australia, în Noua Zeelendă, în Canada), la „colegi“ – azi am certitudinea că specimenul e spion. De ce? Imediat cum eu n-am mai intrat în Parlamentul European, el a primit ordin de la superiorii lui să-şi schimbe telefonul şi să se angajeze la o firmă, chipurile, din Luxemburg. Aşa, din senin! Mai mult ca sigur că a primit alte misiuni. Cred că e şef de reţea. El a fost trimis de SIE la Frankfurt, împreună cu soţia, după ce, ani de zile, „lucrase“ pe lîngă Răzvan Theodorescu şi Ilie Sîrbu. Mai mult ca sigur că Frankfurt e un fel de „centrală“ a spionajului românesc. Deocamdată, nu vreau să spun mai multe. Dar dacă M.R. Ungureanu şi Silviu Predoiu cred că astfel de oameni vulnerabili şi fără caracter pot reprezenta Serviciul de Informaţii Externe, ei sînt nişte copii de ţîţă. Asemenea „cocoşi de vînt“ (giruete) trădează la primul colţ de stradă.

* În sfîrşit, în vara asta m-a mai călcat pe nervi şi Traian Băsescu. De fapt, asta e tot ce-a ştiut acest gunoi uman să facă în viaţă: să irite lumea, să o provoace, să o isterizeze. Aproape că nu e zi în care oamenii să nu mă întrebe: „Cînd va intra Chiorul la puşcărie?“. Răspunsul e unul singur: în curînd.

CORNELIU VADIM TUDOR

Duminică, 16 august 2015, Bran

COMENTARII DE LA CITITORI