Ce-o fi aia „celeritate”?

in Alte știri

Motto: „A turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă?”. (Mihai Eminescu)

 

De la un timp, auzim, violîndu-ne auzul, un cuvînt: celeritate. De exemplu, un domn, Coarnă, analist-sindicalist-poliţist, a rostit, în două fraze, de două ori, acest neologism,

într-o emisiune la postul „Antena 3”, în această vară, mai precis de Sfîntul Ilie. Deşi intuiam semantica acestei vorbe dragi atît politicienilor-jurişti, cît şi marilor analişti-comentatori, părerologi, cum vreţi să-i mai numiţi, am luat Dicţionarul de neologisme de Alexandru Emil M., apărut la Editura Unicart, în 2013, să cercetez „docomentul”. Surpriză: nu am găsit nimic, cuvîntul nu exista în opul respectiv. Atunci, m-am hotărît să apelez la bătrînul Dicţionar de neologisme, ed. a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Ştiinţifică, 1966, cumpărat pe vremea cînd eram elev de liceu, şi coordonat de acad. Alexandru Graur, unde am găsit sensurile termenului: s.f. (rar) iuţeală, repeziciune (cf. fr. célérité, it. celerita, lat. celeritas). M-am repezit, apoi, la DEXI – Dicţionar Explicativ Ilustrat al Limbii Române, Editura Gunivas & Arc, coordonator ştiinţific Eugenia Dima, unde am citit: celeritate – s.f. 1. iuţeală, repeziciune; 2. (fiz.) viteza de propagare a undei, a perturbaţiei printr-un fluid aflat în repaus (fr. célérité, lat. celeritas, -atis). De ce le-o fi plăcînd (verb la modul prezumtiv, sînt şi eu prezumţios, fraţilor, doar sînt dascăl de Limba Română) neologismul de care vorbim aici? Sună el din coadă bine, ca să utilizăm o cunoscută sintagmă eminesciană, pentru nişte intelectuali, care vor să pară deştepţi, să se dea ,,culţi la cap”, vorba domnului Vadim Tudor, şi nu reuşesc să fie decît nişte semidocţi, dacă nu chiar sfertodocţi? Poate să le pară un cuvînt mai interesant? De ce insistă ei să ne intoxice cu acest termen? Că şi verbul subliniat de noi îl folosesc ,,destul de foarte des”, avînd corespondentul nominal intoxicare! Aşa s-a întîmplat, mai demult, cu „a reitera/reiterare”, formă care se pare că s-a impus. Mai toţi analiştii noştri – moderatori, politicieni – comit numeroase erori de limbă, în special dezacorduri flagrante, acompaniate de cacofonii cît nu cuprinde massa oamenilor simpli. Am putea publica un serial întreg pe această temă. Însă nu are sens să-i nominalizăm aici. Am specificat că mai toţi. Excepţiile sînt, într-adevăr, rare şi întăresc regula.

Şi-atunci, veţi spune, care-i problema? O întrebare retorică, devenită clişeu în vorbirea celor ce „ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filozofie”. (Mihai Eminescu)

Problema ar fi să fie intelectualii noştri mai modeşti şi mai atenţi la exprimarea ideilor şi să nu se mai dea mari, să grăiască româneşte, cît mai pe înţelesul nostru, al prostimii, al boborului, pe spinarea căruia trăiesc. Nu de alta, dar să nu ne apuce, şi pe noi, un fel de celeritate, aşa, tam-nisam, şi să le dăm, în loc de voturi, cu ceva în capurile lor luminate.

Aşa grăit-a Zarathustra: „Să se coaguleze odată dreapta asta strîmbă!”.

Cu deferenţă şi celeritate mă iscălesc,

GEORGE MILITARU

COMENTARII DE LA CITITORI