Cele 10 Porunci

in Lecturi la lumina ceaiului

Dumnezeu Şi-a pus voia în cele 10 Porunci pe care le-a scris pe două table de piatră şi le-a încredinţat lui Moise, pe Muntele Sinai, cu porunca să le dea, mai departe, urmaşilor, cu următoarele cuvinte: ,,Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi”. În cele două milenii scurse de atunci, acest adevărat cod moral, piesă de rezistenţă a Sfintei Scripturi, aproape că nu mai este respectat de nimeni în lumea întreagă. Cele 10 Porunci se împart în două grupe: primele 4, care cuprind îndatoririle către Dumnezeu, şi celelalte 6, îndatoriri către aproapele nostru.

Porunca I: ,,Eu sînt Dumnezeul tău, să nu ai alţi Dumnezei în afară de Mine”. Prin aceste cuvinte, Dumnezeu ne porunceşte ca numai Lui să ne închinăm, numai în El să credem, numai pe El să-L iubim şi numai în El să nădăjduim. Pe Dumnezeu Îl putem cinsti în două feluri: lăuntric, îndeplinind către El toate gîndurile, simţirile şi dorinţele noastre; şi prin fapte, mărturisindu-I şi nelepădîndu-ne de El (indiferent de obstacolele care s-ar ridica împotriva noastră) şi participînd la toate slujbele din biserică.

Cine îşi pierde nădejdea în Dumnezeu va fi iertat, căci Dumnezeu este bun. Iar cine Îl huleşte şi Îl nesocoteşte pe Dumnezeu, este îngîmfat şi preţuieşte mai mult banii (mercantil sau arghirofil) şi mîncarea – să nu uite că va fi pedepsit de Dumnezeu.

Porunca a II-a: ,,Să nu-ţi faci chip cioplit, nici asemănarea vreunui lucru ce este în Cer, pe Pămînt, în apă sau sub Pămînt; nici să te închini sau să le serveşti lor”. Această poruncă ne învaţă că nu trebuie să ne închinăm la idoli, adică la lucruri făcute de mîna omenească şi socotite ca Dumnezei. Închinarea la idoli (idolatria) este foarte răspîndită la evrei, şi Dumnezeu i-a dat lui Moise tablele cu cele 10 Porunci. Tot un fel de idolatrie mai înseamnă şi lăcomia de bani, de hrană şi de băutură, egolatria şi egoismul, credinţa în descîntece şi în vrăjitorii, convorbirea cu morţii. În baza acestei porunci, s-au ridicat voci care s-au opus închinării la icoane. Să fie clar: noi nu ne închinăm la sticla şi lemnul icoanelor sau la vopsele, ci la sfinţii pe care îi înfăţişează. Icoanele sînt doar un îndemn să o apucăm pe calea cea bună, iubindu-L pe Dumnezeu şi iubindu-ne unii pe alţii. În afară de aceasta, icoanele sînt adevărate podoabe, care înnobilează nu numai bisericile, ci şi casele, şi ele trebuie să se găsească pretutindeni. De aceea este nevoie să ne închinăm, zi şi noapte, la icoane.

Porunca a III-a: ,,Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert”. Această poruncă ne învaţă că nu trebuie să necinstim numele lui Dumnezeu:

– cînd se rosteşte cu uşurinţă sau în glumă, la mînie sau în lucruri neînsemnate;

– cînd se blesteamă;

– cînd se jură fals;

– cînd se calcă o făgăduială.

Porunca a IV-a: ,,Adu-ţi aminte de ziua a şaptea, ca s-o sfinţeşti. Şase zile lucrează şi fă-ţi toată treaba ta, iar în ziua a şaptea să nu faci nici un lucru, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta etc., fiindcă este ziua de odihnă a omului”. Această poruncă ne învaţă că trebuie să sărbătorim ziua a şaptea, ca zi de odihnă (,,Sabatul” = ,,odihnă” în ebraică). Aici se cuvine o precizare: evreii ţin Sabatul în amintirea zilei cînd au fost eliberaţi de sub robia egipteană. Creştinii, însă, ţin ziua a şaptea ca zi de odihnă, (la fel ca Însuşi Dumnezeu, care S-a odihnit după ce făcuse lumea în 6 zile) şi ca zi în care Isus Christos a înviat din morţi şi a izbăvit neamul omenesc din robia păcatului. Ţinînd duminica, în locul sîmbetei, noi nu călcăm această poruncă, deoarece, în ultima instanţă, scopul ei este să-L sfinţim pe Domnul într-una din cele 7 zile ale săptămînii, oricare ar fi aceea. Tot ca ziua Domnului ar trebui socotite şi celelalte sărbători bisericeşti afară de duminici (Paştele, Crăciunul, Bunavestire etc.).

Porunca a V-a: ,,Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pămînt”. Toţi fiii şi fiicele au datoria să-şi cinstească şi să-şi iubească părinţii, ca pe făpturile cele mai scumpe lor şi ca pe cei mai binevoitori şi binefăcători ai lor după Dumnezeu. Copiii îşi mai arată respectul faţă de părinţi, ascultînd de cuvîntul lor, vorbind de ei şi cu ei cuviincios, nesupărîndu-i în nici un fel şi ajutîndu-i la nevoie. Trebuie să-i respectăm şi să-i iubim, tot ca pe nişte părinţi, şi pe alţii care, într-un fel, ne poartă de grijă: educatorii şi profesorii, duhovnicul nostru, capul Statului şi al Bisericii, toţi dregătorii publici, care ne vor binele. Dar şi părinţii au datorii către copii. Dacă tot i-au făcut, sînt obligaţi să-i crească, să-i educe, să-i ocrotească, să-i înveţe un meşteşug. La fel, şi autorităţile Statului şi ale Bisericii au obligaţii faţă de supuşii lor (după cum scrie şi în Constituţie).

Porunca a VI-a: ,,Să nu ucizi”. Această poruncă opreşte uciderea şi sinuciderea. Sînt două feluri de ucidere: – uciderea trupească, adică ridicarea vieţii trupeşti a cuiva, rănirea şi lovirea care duc, mai tîrziu, la moarte. La fel şi necumpătarea la mîncare şi băutură, expunerea inconştientă la primejdii; – uciderea sufletească. Aceasta înseamnă pilda rea şi sminteala, adică momirea intenţionată la păcat a aproapelui; orice atentat la convingerile sau credinţa religioasă a cuiva. Nu sînt vinovaţi soldaţii care îşi ucid duşmanii în război, căci ei îşi apără patria, iar răspunderea o poartă conducătorii.

Porunca a VII-a: ,,Să nu fii desfrînat”. Păcatul desfrînării este pus la cale de diavol, care îl ademeneşte pe om cu plăcerile trupeşti. Să ne ferim de păcatul desfrînării, apropiindu-ne, tot mai mult, de Biserică şi citind cu mare grijă Sfintele Scripturi. Desfrînarea este un păcat foarte mare, pentru că ne otrăveşte sufletul, ne răpeşte nevinovăţia, ne strică sănătatea şi ne afundă în mizerie şi în ruşine. Popoarele care s-au dedat la desfrînare au pierit (vezi cazul Cetăţilor Sodoma şi Gomora). Cine se aruncă în braţele desfrînării ajunge să se sinucidă.

Porunca a VIII-a: ,,Să nu furi”. Cartea Sfîntă a reţinut mai multe feluri de a fura:

– luarea pe ascuns a unui lucru (furtişag);

– luarea cu de-a sila (răpire, în zilele noastre);

– luarea prin viclenie – falsificarea de bani sau de acte (înşelătorie);

– practicarea dobînzii şi a cămătăriei;

– mita, şperţul, şpaga (la românii de azi);

– refuzul de a restitui un lucru stăpînului său etc.

Această poruncă ne învaţă că omul este dator să-şi agonisească traiul zilnic numai prin muncă cinstită, să respecte avutul altuia şi să-şi plătească datoriile.

Porunca a IX-a: ,,Să nu mărturiseşti mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău”. Aici este vorba de mărturia mincinoasă, munciuna, cleveteala, bîrfa şi orice altceva care ar putea răni sufletul aproapelui nostru. De reţinut că minciuna nu este iertată niciodată şi în nici o împrejurare, pentru că este nedemnă de om. Minciuna poate pricinui mult rău, şi e vai de omul care s-a deprins să mintă fără încetare.

Porunca a X-a: ,,Să nu pofteşti femeia aproapelui tău, nici casa lui, nici ţarina lui, nici nimic al lui”. Această poruncă interzice pofta după bunurile altuia, curvia şi preacurvia.

Cum am văzut, în cele 10 Porunci se vorbeşte despre datoriile omului către Dumnezeu (primele 4 porunci) şi către semenii săi (celelalte 6). Dar nu ni se spune nimic despre datoriile omului către sine. E timpul să vedem, mai departe, ce datorii avem şi către noi înşine. Aceste datorii sînt de două feluri: datorii către sufletul nostru, alcătuit din mai multe puteri (mintea, simţirea, conştiinţa, voinţa). Ne naştem cu aceste puteri, dar dacă nu le cultivăm studiind, toată viaţa, ele ajung să se stingă şi să nu ne mai fie de folos nicicum. Celelalte datorii sînt către trup. Prima noastră grijă către trup este să-l păstrăm sănătos, mîncînd şi bînd cu măsură (mîncăm ca să trăim, nu trăim ca să mîncăm), muncind cu folos şi odihnindu-ne cît ne cere corpul. Munca ne apără de multe boli şi ne menţine tineri, pe cînd trîndăveala ne aduce pieirea. Dumnezeu a dat bolile şi moartea ca o pedeapsă pentru păcatele noastre. Dar ne-a dat şi remediul împotriva bolilor: cumpătarea, munca, plantele medicinale şi iubirea faţă de cele sfinte.

* * *

Toată literatura lumii, dar şi filme şi piese de teatru au ca sursă de inspiraţie, sub o formă sau alta, cele 10 Porunci. Dar şi învăţăturile şi pildele folclorice, cu care pornim în viaţă şi, mai departe, ne străduim să ne croim existenţa cît mai bine, îşi au izvorul tot în cele 10 Porunci. Un exemplu, din atîtea altele, este ,,Decalogul şahist”, al lui Mihail Sadoveanu. De asemenea, răsfoind ,,Almanahul vînătorului şi pescarului sportiv” pe anul 1974, am găsit şi un ,,Decalog” pentru uzul pescarilor, care, indiferent că sînt începători sau maeştri ai mulinetei, trebuie să respecte, şi ei, anumite reguli. Iată-le:

1. Să nu pescuiţi fără permis legal.

2. Să nu opriţi mai mult decît prevede legea (3-4 kg.).

3. Să prindeţi doar peşti de dimensiuni legale.

4. Să nu rîvniţi la locul ocupat de alţii. (Şi la pescuit se aplică principiul primului sosit.)

5. Să nu pescuiţi decît în locurile, perioadele şi cu sculele permise de lege.

6. Să nu lăsaţi urme neplăcute (gunoi, jar) pe locul unde aţi pescuit.

7. Să nu vă ajutaţi vecinul să scoată peştele agăţat, dacă nu v-a cerut-o.

8. Dacă pescuiţi în grup, să nu vă lăsaţi aşteptat atît la plecare, cît şi la sosirea de la pescuit.

9. Să nu faceţi altora ceea ce v-ar deranja pe voi.

10. Să nu vă lăudaţi că sînteţi mari perscari, chiar dacă este aşa.

PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI