Cele mai bizare mistere ale lumii

in A nu se citi noaptea

Pădurea Rendlesham

Multe zone de pe coasta de Est a Marii Britanii adăpostesc instalaţii militare secrete. Pe una dintre insulele aflate chiar în dreptul localităţii Suffolk, numită Orford Ness, există o astfel de instalaţie. În anii ’40, ’50 şi chiar ’60 ai secolului trecut, pe această insulă au fost efectuate experimente cu arme chimice, biologice, nucleare şi cu radiaţii. Multe dintre acestea nu au fost făcute publice. Obiectivul major al celor care lucrau pe Orford Ness era, se pare, construirea unui far impunător. Alte zone din apropierea coastei au fost concesionate Forţelor Aeriene ale SUA, astfel că acolo au fost construite două baze „gemene“ – RAF Bentwaters şi RAF Woodbridge – două unităţi de luptă a NATO împotriva pericolului comunist. S-a raportat că în zonă exista o bază comună, unde erau depozitate cele mai puternice arme nucleare din afara Uniunii Sovietice. Aceasta era păzită cu străşnicie, fiind ascunsă de ochii curioşilor cu ajutorul unui „inel“ de pădure deasă – pădurea Rendlesham. Aici, în decembrie 1980, au avut loc două evenimente ciudate, relatate chiar de către cadrele militare staţionate în zonă. Cu siguranţă, aceste întîmplări vor rămîne în Istorie ca unele dintre cele mai stranii evenimente în care au fost implicate OZN-uri. Este ciudat că, la mai puţin de 3 ani de la producerea  acelor evenimente, publicului i s-au oferit dovezi oficiale despre ceea ce s-a întîmplat, documente militare, în care martorii oculari au descris în detaliu ceea ce au văzut. Aceştia nu erau oameni simpli, din popor, nu erau somnambuli, sau persoane avide de celebritate, ci erau cadre militare profesioniste, antrenate special, care făceau parte din personalul Forţelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii.

Cel mai cunoscut nume vehiculat în legătură cu aceste întîmplări a fost cel al locotenent- colonelului Charles Halt, care, la acea vreme, era comandant-şef, însărcinat cu securitatea celor două baze. Halt nu numai că a întocmit şi contrasemnat raportul oficial al primului eveniment, dar a fost martor ocular la cel de al doilea incident. Raportul colonelului a fost trimis Ministerului Apărării al Marii Britanii şi dat publicităţii, în 1983, de autorităţile SUA (în virtutea dreptului la libera informare), deoarece începuseră să circule cam multe zvonuri despre lucrurile ciudate care avuseseră loc în pădurea Rendlesham. Ca urmarea a acelor zvonuri, în ziarele de scandal au fost prezentate relatări din ce în ce mai senzaţionale. Dacă autorităţile ar fi continuat să păstreze tăcerea, ar fi însemnat că ar fi confirmat respectivele „născociri“. Ce s-a întîmplat în pădurea Rendlesham, în decembrie 1980? Potrivit raportului colonelului Halt, primul eveniment s-a petrecut în zorii zilei de 27 decembrie 1980. O patrulă formată din 2 militari a observat nişte lumini ciudate în afara perimetrului bazei RAF Woodbridge, mai precis, în apropierea porţii din spate. La început, au crezut că este vorba de un avion prăbuşit, aşa că au cerut comandantului permisiunea de a merge la faţa locului. La ordinul acestuia, pentru a cerceta împrejurimile, s-au deplasat 3 persoane. Militarii au raportat că au văzut un obiect ciudat, strălucitor, care parcă era confecţionat din metal. Avea o formă triunghiulară, o lăţime de 2-3 metri şi aproximativ 3 metri înălţime. Militarii au avut impresia că întreaga pădure era scăldată într-o lumină albă strălucitoare. Obiectul avea în vîrf o luminiţă roşie, era înconjurat de luminiţe albastre şi părea că pluteşte în aer, dar se sprijinea pe nişte suporţi metalici. În momentul în care personalul militar s-a apropiat, ciudatul obiect a ţîşnit spre copaci şi a dispărut. Această mişcare rapidă a stîrnit o mare agitaţie printre animalele fermelor din vecinătate. O oră mai tîrziu, straniul obiect a apărut din nou, însă pentru foarte scurt timp. Potrivit raportului colonelului Halt, a doua zi,  mai mulţi militari au început să cerceteze zona pentru a vedea dacă pot găsi urme ale ciudatului obiect. Au descoperit o adîncitură de aproape 4 centimetri şi largă de 17 centimetri – exact în zona unde a fost observat obiectul. Pe 29 decembrie, personalul bazei a testat nivelul radiaţiei din zonă şi a stabilit că acesta era cu mult mai ridicat decît cel înregistrat în mod normal, în special în centrul adînciturii şi în apropierea copacilor. În noaptea de 29 spre 30 decembrie, a fost observat un obiect care emitea o lumină roşie, strălucitoare. Colonelul Halt a văzut şi el ciudăţenia, iar în raport a menţionat că obiectul „părea că aruncă particule luminoase, după care s-a divizat în 5 corpuri solide mai mici, după care a dispărut“. Acestea au fost văzute străbătînd cu rapiditate cerul nopţii, lăsînd în urmă lumini roşii, verzi şi albastre, care au putut fi observate cam 2-3 ore. În raport, s-a menţionat că „la anumite intervale de timp,  era emisă o rază de lumină care pulsa“. Mulţi piloţi ai Forţelor Aeriene, care au văzut ce s-a întîmplat în acele nopţi, şi-au împărtăşit, după un timp, propriile experienţe şi opinii. Colonelul Halt avea tot timpul asupra lui un minireportofon pentru a-şi înregistra comentariile, în cazul în care ar fi fost martorul unui eveniment straniu. Şi-a întocmit raportul oficial abia pe 13 ianuarie 1981, şi se pare că ar fi existat o neconcordanţă în privinţa datelor în care au avut loc evenimentele. Înregistrările poliţiei locale atestă că Forţele Aeriene ale SUA au raportat că primul eveniment a avut loc în dimineaţa zilei de 26 decembrie 1980. Pe de altă parte, în alte relatări se semnalează faptul că staţia radar a bazei RAF Watton, aflată la 14 km de oraşul East Derham, din Comitatul Norfolk, a înregistrat o ţintă neidentificată ciudată, care a dispărut lîngă pădurea Rendlesham la aproximativ 2 noaptea, pe data de 27 decembrie. În alte documente se afirmă că, în realitate, Halt a semnalat desfăşurarea celui de al doilea eveniment pe data de 28 decembrie, la ora 3,25 noaptea. Este un dezacord total între datele raportate de Halt, respectiv 27 şi 29 decembrie 1980, şi înregistrările altor instituţii, respectiv 26 şi 28 decembrie 1980. Mulţi dintre cei care au investigat cazul au considerat că incidentele nu au fost altceva decît rezultatul unor neînţelegeri şi al unor iluzii optice. Ceea ce iniţial s-a crezut că a fost un obiect zburător neidentificat putea fi, de fapt, un meteorit, care a trecut pe deasupra sudului Angliei înainte de ora 3 noaptea, pe data de 26 decembrie. De asemenea, s-a sugerat că obiectul metalic de formă triunghiulară ar fi  fost, nici mai mult, nici mai puţin, decît un tractor cu farurile de noapte aprinse. În acelaşi timp, despre raza luminoasă din apropierea pădurii s-a afirmat că n-a fost altceva decît lumina farului de pe insula Orford Ness. Totodată, s-a găsit o explicaţie plauzibilă şi pentru adînciturile din sol, care puteau fi rezultatul unor surpări provocate de galeriile săpate de iepuri. În ceea ce priveşte nivelul ridicat al radiaţiilor înregistrat în zonă, unii experţi au afirmat că diferenţa faţă de nivelul maxim acceptat era normală şi absolut neglijabilă. Este de necontestat faptul că mulţi dintre militarii care au asistat la bizarele evenimente au fost marcaţi emoţional, aceştia devenind confuzi şi chiar iraţionali. Cert este că poliţia sosită la faţa locului pentru cercetări nu a găsit nici o urmă a unui OZN. De asemenea, mai trebuie făcută precizarea că, avînd în vedere natura activităţilor desfăşurate în cele două baze, Bentwaters şi Woodbridge, şi faptul că timp de foarte mulţi ani acolo au existat arme extrem de puternice şi periculoase, personalul american era antrenat special şi nu avea de ce să inventeze situaţii ireale. Mai mult decît atît, baza Woodbridge a adăpostit o escadrilă de 67 de avioane de salvare şi recuperare, o unitate specializată în recuperarea şi revenirea la sol a sateliţilor şi a navetelor spaţiale. Acest grup, care dispunea de dotări tehnologice excepţionale, raporta direct Pentagonului, la Washington, aşa că nu se poate afirma că era format din oameni incapabili să facă diferenţa dintre un vehicul spaţial şi un tractor. Tăcerea guvernului britanic, care i-a făcut pe mulţi să creadă că nu se doreşte dezvăluirea evenimentelor din pădurea Rendlesham, nu a mai fost atît de profundă. S-a dat publicităţii un întreg dosar cu documente referitoare la cele două incidente. Ministerul Apărării al Marii Britanii a declarat oficial că nu avea nici un motiv ca să se pronunţe în această problemă, deoarece „nu există nici un argument ca să se considere că cele două pretinse evenimente au vreo importanţă pentru apărarea naţională“. Ultimele informaţii publicate atestă că acelaşi Minister al Apărării a investigat cele două evenimente, dar nu a descoperit nici un motiv de îngrijorare. Concluziile acestui minister nu coincid cu punctele de vedere exprimate de Georgina Bruni, cercetătoare a fenomenului OZN, într-o carte intitulată Nu poţi spune oamenilor. Aceasta a intervievat toţi posibilii martori ai celor două evenimente, ba chiar a reuşit să obţină şi un scurt interviu cu şeful forţelor armate britanice, premierul din acel moment, doamna Margaret Thatcher. Declaraţia pe care aceasta a dat-o lui Bruni este pe cît de interesantă, pe atît de misterioasă: „Chiar dacă cunoşti faptele, nu le poţi spune oamenilor“.

„Luminile Pămîntului“

Încă din timpuri străvechi, oamenii au observat că din pămînt ies, uneori, lumini ciudate. ,,Will-o’-the-wisps“ sînt mici flăcări care răzbat din mlaştini şi păduri. Globurile luminoase reprezintă o formă ciudată a unui fenomen meteorologic, cînd presiunea aerului provoacă o sarcină electrică sub forma unui glob. Oameni din întreaga lume au semnalat faptul că au văzut orbite luminoase care păreau să ignore toate legile cunoscute ale fizicii – explicaţiile pentru aceste apariţii neavînd nici o logică. Teoriile actuale susţin că aceste fenomene apar ca urmare a energiei extraordinare degajată de navele extraterestre. Tot ce ştim este că luminile par să iasă direct din pămînt, şi din acest motiv au fost numite Luminile Pămîntului. Cei care au văzut ciudatele apariţii strălucitoare au afirmat că trec prin tot spectrul de culori, de la alb strălucitor, la bleu, roşu şi chiar negru. De asemenea, martorii oculari susţin că sferele luminoase pot fi mici cît o minge de tenis, sau mari cît o maşină, dar, indiferent de dimensiune, sînt perfect rotunde. Cu toate acestea, s-au semnalat şi forme alungite. Cei care au văzut de aproape astfel de lumini au spus că au trecut prin nişte stări destul de ciudate şi că au auzit un zgomot bizar, un fel de răpăit, ca la focurile de artificii. Luminile se pot mişca în direcţii haotice, se pot desface în mai multe sfere care plutesc în formaţie, dar, la rîndul lor, acestea se deplasează pe orbite nedefinite. Luminile par să aibă o legătură destul de puternică cu formele geologice şi geografice, pentru că rămîn mult timp în preajma lacurilor, a munţilor şi a crestelor pleşuve. Una dintre cele mai impresionante întîmplări de acest gen a avut loc la Hessdalen, Norvegia, la începutul anilor ’80 ai secolului trecut. În noiembrie 1981, populaţia din zonă a văzut nişte lumini stranii care ieşeau dintr-o vale. Acestea aveau tot felul de forme, de la aceea a unui glonţ, pînă la triunghiuri, iar în marea lor majoritate erau de culoare albă şi galbenă. Numărul sesizărilor a fost atît de mare, încît, pînă la urmă, guvernul norvegian a trimis 2 ofiţeri ai forţelor aeriene pentru a cerceta fenomenul. La începutul anului 1984, pasionaţii genului SF din Suedia şi Norvegia au demarat Proiectul Hessdalen, un studiu ştiinţific al fenomenelor care se petreceau în acel loc. Studiul urma să se desfăşoare pe o perioadă de o lună de zile. Acest lucru presupunea o documentare prealabilă privind proprietăţile Luminilor Pămîntului şi, de asemenea, înregistrarea acestora pe peliculă sau bandă video. Astfel, au fost revăzute toate teoriile formulate încă din perioada anilor ’60, cînd luminile erau asociate cu cutremurele şi faliile continentale. Dar, din păcate, nu a fost efectuat nici un studiu mai aprofundat, deoarece întotdeauna a predominat interesul faţă

de extratereştri şi OZN-uri. Relaţionarea ştiinţifică dintre lumini şi pămînt a făcut posibilă studierea cu seriozitate a acestui fenomen. Cea mai autorizată persoană în domeniu este cercetătorul Paul Devereux, cel care , practic, a inventat termenul „Luminile Pămîntului“. Devereux a călătorit peste tot în lume ca să studieze acest fenomen sub toate formele de manifestare, pentru a putea face distincţie între luminile autentice şi cele false. Concluzia lui a fost că fenomenul are o bază reală. Devereux, împreună cu mulţi alţi membri ai comunităţii ştiinţifice, consideră că este posibil ca luminile să aibă o strînsă legătură cu energiile acumulate în scoarţa Pămîntului. Prin analogie cu presiunea atmosferică scăzută, care provoacă furtuni şi fulgere, presiunea acumulată sub scoarţa Pămîntului generează reacţii la fel de impresionante. Se pare că în timp ce plăcile tectonice se ridică şi coboară, energiile se eliberează în special în zonele aflate de-a lungul liniei faliei şi în punctele cu maximă concentraţie minerală, sau cu o mare densitate de roci. S-a descoperit că multe dintre evenimentele de acest gen, cum ar fi apariţia unor sfere luminoase, s-au produs în zone unde, recent, s-au evidenţiat margini de falii, sau cu puţin timp înaintea unor cutremure. Mai sînt, de asemenea, teorii care sugerează  că luminile ar putea fi, de fapt, ledurile unor nave extraterestre care aterizează pe Pămînt. Ipoteza porneşte de la constatarea că unele dintre persoanele care au fost victimele răpirilor extratereştrilor au afirmat că, în acele momente, au văzut forme strălucitoare asemănătoare. Alte persoane sînt convinse că au însuşiri paranormale, care le permit să creeze o punte de legătură între lumea noastră şi zone din alte dimensiuni. Unii martori pretind că au auzit voci şi că au avut halucinaţii, după ce au văzut Luminile Pămîntului. În ambele cazuri, este vorba de efectul pe care l-au avut variaţiile magnetice asupra creierului, care s-au dovedit destul de puternice. Majoritatea experţilor consideră că fluctuaţiile magnetice extreme, cauzate de forţele tectonice conflictuale, necesare apariţiei Luminilor Pămîntului, pot produce persoanelor aflate în imediata apropiere leziuni serioase ale creierului, ceea ce ar putea explica apariţia halucinaţiilor. Efectul asupra martorilor, chiar dacă nu este periculos, poate fi considerabil. Una dintre cele mai cunoscute arii de manifestare a fenomenului de apariţie a Luminilor Pămîntului o reprezintă Longendale Valley, din Marea Britanie, mai precis Peak District. Sean Wood este un localnic care a văzut aceste lumini de peste 30 de ori în 16 ani. Pentru a le imortaliza, el s-a apucat de pictură peisagistă. În absolut toate picturile lui, într-un colţ al cîmpului sau într-o parte a văii plutesc cîteva mici sfere strălucitoare. Sean nu-şi poate explica apariţia Luminilor Pămîntului, dar o acceptă ca pe un fenomen natural.

MATT LAMY

COMENTARII DE LA CITITORI