Cele mai groaznice masacre din trecutul românilor (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

Masacrele Revoluţiei din Transilvania
Revoluţia din Transilvania anilor 1848 – 1849 îl are în prim-plan pe Avram Iancu şi este marcată de numeroase evenimente cumplite. Cele mai mari atrocităţi s-au petrecut în timpul asediilor oraşului Abrud şi a satelor din împrejurimile sale, din primăvara anului 1849. Mii de oameni au murit, în confruntările dintre oştile lui Avram Iancu şi armatele maghiarilor. Conflictul din Abrud a pornit în mai 1849, la scurt timp după sosirea trupelor de insurgenţi maghiari conduse de maiorul Hatvani, în oraş. Acesta a decis ruperea armistiţiului şi a ucis un localnic. În 8 mai 1849, trupele lui Avram Iancu sprijinite de localnici au înconjurat Abrudul şi Roşia Montană. În Roşia, 300 de militari maghiari au fost ucişi, iar satul a fost incendiat, în timp ce pierderile suferite de oştile lui Iancu au fost mici, scria liderul moţilor, într-un raport publicat în toamna anului 1849. Cea mai mare parte a trupelor maghiare a rămas în Abrud. „Aici se apărară cu ultimele forţe în biserici, case şi beciuri, pînă cînd au fost biruiţi complet de focul de tun şi cel de puşcă al românilor. Cînd au văzut cadavrele fruntaşilor şi a altor fraţi întinse pe piaţa oraşului, furia lor ajunse la culme. Toţi maghiarii care n-au putut să se salveze au fost măcelăriţi. Mulţi au fost ascunşi de românii din Abrud în casele lor şi astfel au fost salvaţi. Oraşul luase foc din cauza împuşcăturilor. Acum însă glotaşii înfuriaţi dădură foc celor mai multe case ungureşti. Din toate părţile se cerea trădătorul Dragoş – astfel îi zice poporul. El fu găsit într-un beciu, tîrît afară şi rupt în bucăţi. Astfel se termină prima luptă cu Hatvani. Numărul insurgenţilor morţi, inclusiv unguri abrudeni, se poate evalua fără exagerare la 2.000. Pierderile poporului românesc au fost foarte mici”, scria Avram Iancu, în raportul său. O săptămînă mai tîrziu, maiorul Imre Hatvani şi Avram Iancu au fost protagoniştii unei noi confruntări, în Abrud, soldată cu moartea a peste 2.500 de oameni, cei mai mulţi din trupele de insurgenţi maghiari. Un episod la fel de înfiorător din zilele războiului civil a fost relatat de istoricul Gheorghe Bariţ şi arăta uciderea, în toamna anului 1848, a peste 140 de maghiari din Sîngatin. „O catastrofă din cele mai crunte a fost măcelul de la Sîngatin (Kis Enyed), unde maghiarii din localitate şi împrejurimi se strînseseră într-o curte boierească bine întărită pentru a se apăra în contra încercărilor de dezarmare ale românilor. Aceştia, după o parlamentare mai îndelungată, dar fără nici un rezultat, lipsiţi de un comandant mai priceput, năvăliră asupra curţii. Ungurii însă traseră cu puştile în ei omorînd patru ţărani. Ceilalţi, înfuriaţi peste măsură de moartea fraţilor lor, dădură foc dependenţilor curţii boiereşti şi măcelăriră pe toţi ungurii pe care au putut să pună mînă. Numai cîţiva au scăpat prin fugă în întunericul nopţii, 141 de cadavre zăceau neînsufleţite în curte şi în casa prefăcută în ruine”, relata Gheoghe Bariţ.

Sfîrşit
Daniel Guţă

COMENTARII DE LA CITITORI