Cele mai vechi reţete culinare din lume

in Lecturi la lumina ceaiului

Cîteva dintre reţetele preparatelor noastre preferate sînt mai vechi decît ne-am aştepta. De fapt, unele intră chiar în rîndul celor mai vechi reţete culinare din lume, datînd dinaintea erei noastre. Arheologia culinară este o ştiinţă dintr-un motiv cît se poate de logic, mîncarea fiind una dintre pietrele de temelie ale oricărei civilizaţii umane, aflată în strînsă legătură cu diviziunea claselor sociale, tehnologie, recolte, religie, ceremonii şi legi morale. O plăcintă cu carne are în spate o întreagă poveste. Publicul fiecărei reţete s-a schimbat mult de-a lungul timpului, astfel că preparatele consumate în trecut doar de nobilii medievali au devenit, astăzi, feluri de mîncare extrem de comune. În rîndul reţetelor medievale nu intră însă doar preparate populare în zilele noastre. Friptura de mistreţ, de pildă, care datează încă din secolele al IV-lea- al V-lea d.Chr., nu este o delicatesă consumată la scară largă. Totuşi, a rămas în istoria artelor culinare graţie vechimii reţetei sale. Iată care sînt cele mai vechi reţete culinare:
Berea, anii 3400-2900 î.Chr.
Cea mai veche reţetă de bere din lume a fost descoperită recent. Nu este însă o reţetă în sensul tradiţional al cuvîntului. Arheologii care explorau un sit arheologic din China au descoperit un echipament folosit la producerea berii, care datează din anii 3400 î.Chr., şi au trimis mostre la laborator pentru aflarea ingredientelor, o combinaţie de malţ de mei, orz, orz chinezesc şi tuberculi. Dovezi că anticii făceau bere au apărut însă în mai multe zone ale lumii, de la Iran la Egipt, dar descoperirea fabricii de pe situl chinezesc a fost recunoscută drept cea mai veche din lume.
Plăcinta cu carne, anii 1700 î.Chr.
Această delicatesă culinară există de mai bine de trei mii de ani. Cea mai veche reţetă de plăcintă cu carne vine din Mesopotamia antică, fiind descoperită pe tăbliţele care se află în prezent la Universitatea Yale. Traduse din asiriana antică de academicianul şi cheful francez Jean Bottero, în 1985, acestea conţin reţete detaliate de fripturi şi, printre ele, reţeta plăcintei cu carne, principalul ingredient fiind pipota de pasăre.
Friptură de mistreţ, secolele IV-V d.Chr.
Această reţetă a fost descoperită într-una dintre cele mai renumite cărţi de bucate din istorie, „De Re Coquinaria“, atribuită lui Caelius Apicus, o colecţie romană de reţete. Printre cele mai exotice preparate se numără friptura de hîrciog şi ficatul de scroafă, însă cartea conţine şi reţetele unor preparate mai puţin pretenţioase, cum ar fi friptura de mistreţ. În carte sînt prezentate două modalităţi de preparare a fripturii şi şapte sosuri cu care poate fi servită aceasta. Regula neschimbată în cazul ambelor reţete este aceasta: „Se curăţă mistreţul, se presară cu sare şi chimen zdrobit şi se lasă. A doua zi, se pune la cuptor, după ce se asezonează cu piper”.
Tocană anti-mahmureală, 900 d. Chr.
Cea mai veche carte de bucate arabă a fost publicată sub numele simplu „The Book Of Dishes“ (n.r. – Carte de bucate) de anticul Baghdad by Ibn Sayyar al-Warraq, care a adunat mai bine de 600 de reţete în colecţia sa. Cea mai renumită este kishkiyya, cunoscută şi ca tocana anti-mahmureală. Despre aceasta se ştie că ar conţine carne, legume verzi tocate şi cantităţi mari de ierburi.
Tarta cu gem sau Linzer torte, 1653
Una dintre cele mai vechi reţete de desert este tarta cu gem sau Linzer torte. Originea sa a stîrnit, în repetate rînduri, interesul istoricilor culinari, care au determinat că reţeta a apărut într-o carte de bucate veroneză, descoperită în Abaţia benedictină Admont, din Austria, în 2005.

Mădălina Bătrînca

COMENTARII DE LA CITITORI