Cele şapte chemări ale lui Dumnezeu la mîntuire (5)

in Pagină creştină

4. Chemarea prin necazurile morţii
Mulţime de oameni însă nici grjă n-au de cuvintele chemării acesteia, oricît le-ar vedea cu ochii şi ar trece prin ele. Dacă nici după asprimea unor atare chemări – care ustură pielea vieţii – oamenii totuşi nu se întorc spre Dumnezeu, viaţa începe să fie în primejdie: încep necazurile morţii, surlele chemării a patra.
Viaţa o avem de la Dumnezeu; prin El trăim, ne mişcăm şi sîntem. Adică Dumnezeu este izvorul, susţinătorul şi rostul sau destinul vieţii noastre. Dacă mergem aşa, potrivit acestora, avem viaţa asigurată de Dumnezeu, temelia ei; dacă nu urmăm aşa, ci încîlcim viaţa noastră în toate fărădelegile şi spurcăciunile, care îndrăcesc şi sufletul şi trupul, şi o ducem aşa vreme îndelungată, atunci Dumnezeu se desface din viaţa noastră. Totuşi nu se desface îndată după greşeala noastră, ci, răbdînd o vreme rătăcirea omului, a fiului Său mai mic, şi în tot chipul chemîndu-l, pînă în sfîrşit nu deznădăjduieşte de mîntuirea noastră. Iar moartea o avem de la ucigaşul. Deci cînd oamenii se leagă cu totul în voile dracilor, viaţa le este în primejdie şi-i primejduiesc şi pe alţii. Deci, de se leagă ca robii de lumea aceasta şi de voile trupului cele împotriva firii,
atunci mintea li se strîmbă, Dumnezeu se întunecă din mintea, din inima şi din viaţa lor. Atunci nu mai vor să ştie de Dumnezeu, şi aşa vine osînda la moarte, aşa vine prăpădul în vremea fiecărui rînd de oameni.
La început oamenii trăiau mai mult. „Toate zilele lui Matusalem au fost 969 de ani, apoi a murit“ (Facere 5,27). Cu trecerea de vreme, înmulţindu-se oamenii pe pămînt, s-a înmulţit şi stricăciunea desfrînării. Şi a zis Dumnezeu: „Nu va rămîne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sînt numai trup: deci zilele lor (pe pămînt) să mai fie 120 de ani“ (Facere 6,3). Iar după trecere de vreme şi înmulţirea fărădelegii între oameni, David zicea: „Toate zilele vieţii noastre sînt 70 de ani, iar pentru cei mai în putere 80 de ani; iar ce este mai mult decît aceştia nu-i decît osteneală şi durere“ (Psalmul 89,10).
Aşa era în vremurile de demult; astăzi, mulţimea bolilor şi desimea războaielor mult a mai scurtat viaţa oamenilor. Acestea, însă, împlinesc din îngăduinţa lui Dumnezeu pedeapsa cea asupra păcatelor.
Nu mai sîntem sub împărăţia Legii vechi, ci în împărăţia Harului, cîştigat nouă de Mîntuitorul Christos, ca să ne mîntuim; dar dacă nepriceputul de om se ţine împotriva lui Christos, de dragul fărădelegilor, cade din Har sub Lege, şi aşa atîrnă asupra lui pedeapsa cu moarte năprasnică, ce se împlineşte prin războaie şi nenorociri, întocmai cum scrie la Lege:
Ieşire, cap. 21,15. Cel ce bate pe tată sau pe mamă să fie omorît.
17. Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, acela să fie omorît.
Deut. cap. 17,12: Cel ce nu ascultă de preoţi unul ca acela să moară.
Ieşire, cap. 31,14: Cel ce va întina ziua de odihnă va fi omorît,
Ieşire, cap. 22: 18. Pe vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască.
19. Tot cel ce se împreună cu dobitoacele să fie omorît.
Ieşire, cap. 22-24. La nici o văduvă şi la nici un orfan să nu le faceţi rău! iar de le veţi face şi vor striga către Mine, voi auzi plîngerea lor şi se va aprinde mînia Mea şi vă voi ucide cu sabia, şi vor fi femeile voastre văduve şi copiii voştri orfani.
Ieşire, cap.31,16: Tot cel ce va munci în ziua odihnei va fi omorît,
Înţelepciunea lui Isus Sirah, cap. 39:
36. Sabia s-a făcut ca să piardă pe cei necredincioşi.
Matei, cap. 26,32. Cel ce scoate sabia, de sabie va pieri. (Dar peste ucigaşii pruncilor, ce atîrnă?)
Cor. 11,30: Cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie, furînd Sfînta Împărtăşanie; încă se fac vinovaţi de moarte. Despre ei zice Sfîntul Pavel: „Mulţi dintre voi sînt slabi şi bolnavi şi o bună parte mor“.
Primul care a furat Sfînta Împărtăşanie a fost Iuda, fiul pierzării, care s-a spînzurat, a căzut din spînzurătoare de
şi-a spart capul, i-a crăpat burta în două şi i s-au vărsat toate măruntaiele, luînd astfel plata fărădelegii sale (F. Ap. 1;18).
Iată ce fel de lucruri trebuie să scoatem din noi şi dintre noi, că acestea aduc ceasul primejdiei de moarte şi sabia atîrnă nevăzut asupra vieţii. Iar dacă în loc de îndreptare, pentru care ne dă Dumnezeu oarecare vreme de răgaz, noi totuşi ne îndărătnicim cu mintea împotriva voinţei lui Dumnezeu, se întîmplă că, plinind măsura fărădelegilor, cade sabia şi se împlîntă în capul care nu mai are minte.

(va urma)
Preot ARSENIE BOCA

COMENTARII DE LA CITITORI