Cele şapte chemări ale lui Dumnezeu la mîntuire (6)

in Pagină creştină

5. Chemarea prin necazurile mai presus de fire
Dacă oamenii totuşi nu se întorc de la rele nici după asprimea necazurilor, atunci vin peste întunecata lume necazuri mai presus de fire: „Tăriile cerului vor fi zguduite; nu voi cutremura numai pămîntul, ci şi cerul, zice Domnul!“ (II Petru 3,10). Căci: „Moartea şi sîngele, învrăjbirea şi sabia, zdrobirea şi bătaia, asupra celor nelegiuiţi s-au zidit toate acestea şi pentru ei s-a făcut potopul“ (Sirah 40, 10-12).
Sus în Cer, la cîrma nevăzută a lumii, se rînduieşte ce să fie jos pe pămînt, cu toţi şi cu fiecare în parte. Dar cele ce vin să se întîmple pe pămînt, tot de aici – de pe pămînt – îşi iau plecarea, aşa că, în toate, oricînd, şi de noi atîrnă, ce să ne vie de la dreapta judecată a lui Dumnezeu. Că aşa se ţine cumpăna între sus şi jos.
Iar precum că de pe pămînt se suie pricina – păcatele strigătoare la cer – şi că din cer coboară răspunsul, avem mărturia îngerilor trimişi la Lot în Sodoma, în chipul a doi oameni, căci sodomia locuitorilor striga la Cer şi chinuia sufletul dreptului:
Facere, cap. 19:
13. Strigarea lor s-a suit înaintea Domnului şi Domnul ne-a trimis să-i pierdem.
14. Atunci a ieşit Lot şi a grăit cu ginerii săi şi le-a zis: „Sculaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta, că va să piardă Domnul cetatea“. Ginerilor, însă, li s-a părut că Lot glumeşte.
Faptele lor nu-i lăsau să creadă, ci îi făceau să li se pară glumă, şi aşa au pierit făcîndu-se nevrednici de cuvîntul lui Dumnezeu. Dar avem însăşi mărturia lui Dumnezeu, cea dată lui Noe, înainte de potop.
Facere, cap. 6:
13. Sosit-a înaintea feţei Mele sfîrşitul a tot omul că s-a umplut pămîntul de nedreptăţile lor, şi iată, Eu îi vor pierde de pe pămînt.
Şi s-au deschis stăvilarele Cerului şi a fost potopul.
Iar pentru vremuri viitoare avem alte răspunsuri ale cerului, atîrnînd peste faptele pămîntului.
Apocalipsa, cap. 14:
12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.
13. Şi am auzit un glas din cer, zicînd: „Fericiţi cei morţi, cei ce de-acum mor pentru Domnul! Da! grăieşte Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei.“
14. Şi am privit, şi iată un nor alb şi cel ce şedea pe nor era asemenea Fiului Omului, avînd pe capul lui cunună de aur şi în mîna lui seceră ascuţită.
15. Şi alt înger a ieşit din Templu şi a strigat cu glas mare celui ce şedea pe nor: pune secera şi seceră, căci a venit ceasul de secerat, fiindcă s-a copt secerişul pămîntului.
16. Atunci cel ce şedea pe nori a aruncat pe pămînt secera lui şi pămîntul fu secerat.
17. Apoi alt înger a ieşit din Altar, avînd putere asupra focului, şi a strigat cu glas mare celui ce avea cosorul ascuţit, şi a grăit: „Pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pămîntului, căci boabele ei s-au copt“.
19. Atunci Îngerul aruncă pe pămînt cosorul lui şi culese via pămîntului şi ciorchinii îi aruncă în teascul cel mare al mîniei lui Dumnezeu.
20. Şi teascul fu călcat afară din cetate şi a ieşit sînge din teasc pînă la zăbalele cailor pe o depărtare de o mie şase sute de stadii.
E un lucru sigur, despre care nu mai încape nici o îndoială, că fărădelegile duc omenirea într-o istorie cu necazuri din ce în ce mai apocaliptice.

(va urma)
Preot ARSENIE BOCA

COMENTARII DE LA CITITORI