Cele şapte chemări ale lui Dumnezeu la mîntuire (7)

in Pagină creştină

6. Chemarea prin chinuri de la antichrist
El e „acela” care va veni în numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam, care va tiraniza sub ascultarea sa tot pămîntul. Căci „acela” va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor împăraţilor pămîntului (Matei 4, 8-9).
Creştinii – cu numele – din pricina înmulţirii fărădelegilor care sting Duhul, aşa vor slăbi la minte, încît de frică (Apocalipsa 21,8) mulţi se vor lepăda de Christos (II Tesaloniceni 2,3) şi vor primi toată voia rea şi vor gusta toată răutatea răului, „căci credinţa nu este a tuturor” (II Tesaloniceni 3,2). Viaţa lor, slăbănogită de păcat, va da îndrăzneală satanei, care va lucra în „acela” tot felul de puteri şi de semne, de minuni mincinoase şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca să se mîntuiască. De aceea, pentru că iubesc păcatul mai mult decît pe Dumnezeu, Dumnezeu le trimite amăgiri puternice, ca să dea crezămînt minciunii, şi să cadă sub osîndă toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au îndrăgit nedreptatea (II Tesaloniceni 2, 9-12).
Jidovii de odinioară, împinşi dinlăuntru de „acela”, au răstignit pe Domnul, înţepîndu-I călcîiul (Facerea 3,15) şi nu I-au putut face nimic mai mult, dimpotrivă Domnul, pogorîndu-Se prin Cruce la cei din închisoare, a spart veşnicele încuietori, şi mare pradă a făcut nesăţiosului iad. De atunci, umblă acela ca un leu turbat, întărîtîndu-şi uneltele, ca măcar faptele şi învăţătura Mîntuitorului să le întunece în necredinţă. Neputînd nici aceasta, îşi aprinde ciracii şi pe „acela” al lor, care se repetă în fiecare veac de oameni, din zilele Sfinţilor Apostoli (I Ioan 2,18), pînă în zilele celui mai desăvîrşit Antichrist, din vremea de apoi, cînd va propovădui Ilie (Maleahi 3,23), că doară-doară va putea măcar să stingă pe ucenicii lui Isus de pe faţa pămîntului, prigonindu-i, spînzurîndu-i, ucigîndu-i, arzîndu-i, răstignindu-i, ponegrindu-i şi în tot felul omorîndu-i.
Mai mult, cum zice un părinte, acest Antichrist – care nu se mulţumeşte numai cu necredinţa sa, ci vrea necredinţa tuturora – nu va avea astîmpăr, decît în ziua cînd ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L zvîrle din mintea şi inima celui din urmă credincios rămas pe pămînt. Şi nu rîvneşte nebunul la o mîndrie mai mare decît aceea de a termina odată cu Dumnezeu, iar în locul Lui să-şi împlînte în sufletul omului, ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară.
„Acela” nu se mulţumeşte numai să-i înşele pe oameni cu amînarea pocăinţei pe mîine, pe poimîine, la bătrîneţe, ci luptă nebun (prin mulţi din oamenii acestui veac, masonerie în special) cerînd:
* moarte lui Dumnezeu;
* moarte învăţăturii Sale;
* moarte creştinilor, ucenicilor Săi;
* pustiirea Bisericii Sale şi oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi, care este Sfînta Liturghie.
Chinurile cele de pe urmă, cele de la Antichrist, în care va lucra toată puterea satanei, vor întrece toate prigoanele, cîte s-au înteţit asupra creştinilor, de la început pînă în zilele acelea.
Deci, cînd fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare, încît vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu şi Biserică şi Preoţi, încît va fi sălbăticirea şi nebunia urii (Luca 6,1 i) peste tot pămîntul, atunci vine sfîrşitul lumii.

(va urma)
Preot ARSENIE BOCA

COMENTARII DE LA CITITORI