Centenarul roşu al unui viitor tot mai apropiat

in Editorial

Motto: „Minciuna e religia sclavilor”. (Maxim Gorki)

Ne minţim degeaba – o lume a libertăţii, a evoluţiei… În realitate, cea mai importantă bătălie a prezentului se duce pentru manipulare. Marile puteri şi cele mai active centre de influenţă încearcă să scrie realul în interesul lor, iar istoria să o rescrie ca un argument în sensul acestor malversaţiuni ale evenimentelor. Lumea, scria Wittgenstein, „este tot ce se petrece, lumea este totalitatea faptelor”. Individual vorbind, sau la nivel de grup, nu e nimic mai fals, astăzi – lumea este totalitatea faptelor, dar nu cum se petrec, ci aşa cum le află societatea – impropriu zis, le cunoaşte. Există evidenţe care nu pot fi disimulate în ceaţa trecutului; de exemplu, faptul că Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie a schimbat istoria. Cum a făcut-o – în bine? În rău?… Matematica, în reducţionismul său, nu poate fi aplicată – dictatură contra ordine, sacrificii contra renaştere, cultură angajată contra decadenţă… În fine, contrastele sînt fireşti în orice căutare adevărată, dar devin şi arme ale manipulării.

Lumea era totalitatea faptelor, atunci cînd Witgenstein scria al său „Tractatus“, în anii primului război mondial. Şi care erau faptele? Pe plan material, era o lume în colapsul dezechilibrelor sociale, care nu mai putea susţine societatea, pe calea normală, a economiei pentru cetăţeni, dar nu mai putea acoperi nici demenţa puterii şi înavuţirii, a luxului şi excentricităţii; pe plan spiritual, omenirea trecea prin decadenţa absurdă a claselor bogate, dar şi prin bigotismul disperării, al celor săraci.

În plus, războiul! „Marele război”, sintagmă repede răspîndită, descriind ceea ce lumea înţelegea – că s-a ajuns la o confruntare sîngeroasă, mai mare şi mai dementă decît orice povesteau cronicile sau legendele – oamenii creaseră o încleştare în faţa căreia păleau pînă şi epicele bătălii din cărţile sacre. Şi care erau cauzele? Cele de mai sus! Nebunia puterii cerea reîmpărţirea lumii, cei bogaţi doreau să ia coloniile şi sclavii altor bogaţi! Zecile de milioanele de morţi erau planificate, sutele de milioanele de sclavi erau introduse în proiectul de recuperare a investiţiei militare. Da, Puterile Centrale au început Marele Război, dar nici una dintre marile puteri nu îl refuza, ci, dimpotrivă, îl aştepta, cu registrele de venituri şi cheltuieli deschise şi la fel de cinice.

Aceasta era lumea în care a izbucnit Octombrie Roşu! Bolşevicii, odioşii bolşevici! Criminalii care au ucis aristocraţia, care au dărîmat biserici! Ce urît sună… Ciudat este că nu la fel de urît suna pentru cei pe care îi considerăm marii scriitori ai Franţei, ai Statelor Unite, ai fenomenalei Americi Latine. De ce asta? Pentru că ei, vizionarii spiritului, vedeau adevărul – lumea, cu faptele ei, cerea Octombrie Roşu! „Lenin, cu o întreagă echipă de revoluţionari, a fost trimis şi susţinut de Germania”, care dorea să pună la pămînt marea forţă a răsăritului, Imperiul Ţarist. Istoricii şi speculanţii detaliilor nu au decît să continue pe această cale – sînt oameni ai prezentului, cuprinşi în paradigma manipulării! Cauzele reale, pe care le-am expus mai sus, nu ţineau de conspiraţii! Aproape 20 de milioane de morţi în război şi 100 de milioane în urma gripei spaniole din perioada imediată, care a surprins o lume distrusă şi înnebunită de propriile fapte – o realitate care ţine de „minunata” lume în care a izbucnit „sîngeroasa revoluţie bolşevică” – altfel spus de lumea care a născut Octombrie Roşu.

Iar Octombrie Roşu a născut, la rîndu-i, singura spaimă a lumii care îl cauzase; de fapt, spaima provenea din aceea că laitmotivul tuturor poveştilor din lume, victoria săracului asupra bogatului ieşea din cărţi şi devenea realitate. S-a spus imediat că statul comunist a fost o elucubraţie sîngeroasă, o lovitură dată umanităţii – şi se spune şi acum, după ce, chipurile, comunismul a murit, a pierdut bătălia; în realitate, nici o bătălie, nici măcar cele religioase, nu s-au purtat cu intensitatea celei duse de imperio-capitalism împotriva modelului viu al statelor proprietăţii populare.

Da, statul comunist, statul sovietelor a însemnat o naşterea grea, sîngeroasă – cu victime… Sigur, stat dictatorial, Dzerdjinsky şi prigoana contrarevoluţionarilor, comisari cu Naganul la brîu, apoi Gulag… Dar, o întrebare trebuie pusă – nu cumva deportările la Cercul Polar sau în depărtările Siberiei existau şi înainte? Ohrana era o societate caritabilă? Sau serviciile occidentale din colonii? Cine acuza atunci „crimele regimului bolşevic”? Lumea celor care trimiseseră la moarte zeci de milioane, asiguraseră moartea prin pandemie a unei alte sute de milioane – şi aveau să provoace peste puţin timp o criză mondială ce va aduce cel mai sîngeros conflict mondial, la arme de distrugere în massă, astăzi capabile să nimicească însăşi viaţa pe planetă?

Nu ar trebui uitat că Octombrie Roşu va însemna şcolarizarea a 100 de milioane de oameni numai în Rusia, dezvoltarea în timp fantastic de scurt a celei mai mari ţări din lume –, dar mai ales a însemnat, pentru prima dată în perioada contemporană, concentrarea tuturor eforturilor întru dezvoltarea unei naţiuni. Iar în puţin timp, în lumea întreagă, Octombrie Roşu avea să fie semnalul eliberării a zeci de state, cărora istoria scrisă de „lumea liberă” îi marcase cu semnul coloniei, sclaviei pe frunte. În plus, a forţat baronii profitului să accepte condiţii umane pentru proletari. Or, toate astea nu numai că au reprezentat un pericol atunci, în trecut – dar reprezintă şi pentru prezent sau pentru viitorul apropiat. Un viitor în care, la fel ca în trecut, dar mult mai pervers, se urmăreşte imbecilizarea masselor, se adîncesc crizele sociale şi se ascut săbiile crizelor militare. Istoria confimă că Ţara sovietelor, creată din şi după Octombrie Roşu, nu a generat nici crize economice, nici războaie; în toată istoria sa, Uniunea Roşie nu are la dosar decît două conflicte militare – în Finlanda şi Afganistan, plus celebrele intervenţii în Cehoslovacia şi Ungaria, ambele cu ştiinţa – şi chiar acceptul jenant – al comunităţii internaţionale. Nici războaie mondiale, nici cuceriri de colonii. Raportat la dimensiunile colosale ale URSS, este sinistru de imaginat ce ar fi provocat un stat capitalist în sîngerosul Secol XX!

Bezna comunistă, prigoana intelectualilor, proletcultismul – vorbe pe care le aud… de la cine? De la o lume al cărei simbol este promiscuitatea, bătaia de joc de orice tradiţie, ba chiar şi de legile firii, în care totul devine marfă, mai ales „intelectualul” – şi care aduce la rang de „evoluţie” excesele specifice perioadei revoluţionare – delaţiunea, suspiciunea, acuzatorii publici, spiritul gregar?! Lumea aceasta vorbeşte de „beznă”?! Pe lîngă şcolarizarea imensă de care am amintit – fapt unic în istorie – cultura generată de Octombrie Roşu a însemnat creaţie excepţională în toate domeniile – de la marile, inegalabilele şcoli de muzică, balet, filme sovietice – pînă la literatură şi arta plastică, afectate de „procesul revoluţionar”. Dar alternativa pe care o vedem care este? Literatura şi cinematografia mizeriei umane, a decăderii omului în cele mai sinistre forme – ba chiar şi o transformare a artelor vizuale în mijloace de pervertire a copiilor, iar a muzicii în deformarea adolescenţilor şi tinerilor în obsedaţi de sex pervers, limbaj trivial şi viaţă dependentă de droguri şi alcool? Da, de la idealistul filmului socialist, am ajuns la tînărul drogat şi incult, curva-model şi bogatul sinucigaş…

Ştiu, morţii lui Stalin, Gulag-ul, Holodomor-ul, deportările din Basarabia… Sună cumplit! Dar oare pot fi puse toate astea în seama lui Octombrie Roşu? Putem lua doar cifrele, ca în matematică, cifrele, omiţînd contextul unic, teribil, al unui stat izolat şi atacat din toate părţile? Nu, realitatea nu poate fi analizată creînd, după bunul plac, sisteme tautologice: aceea este manipulare, sau în cel mai bun caz propagandă. Persecuţii şi pedepse în massă au avut loc încă de la primele consemnări istorice, iar „lumea civilizată”, imperialismul capitalist, le-a făcut, ruşinos, pînă dincolo de jumătatea Secolului XX; dar în cazul lui Octombrie Roşu e altceva – trebuie negat, distrus, anihilat – pentru că dă peste cap totul! Mai precis, toată această lume promiscuă a banului, a aparenţei imbecilizante. Iar tot ce am scris aici ar putea fi sintetizat într-o singură frază: Octombrie Roşu este singurul fenomen care a dat peste cap aşa-zisa lege a firii: că există cei care sînt stăpîni şi cei care sînt slugi.

Am început cu Ludwig Wittgenstein, considerat ultimul mare filosof – de fapt, cel care îşi dă seama de decadenţa filosofiei, de pericolul ca ştiinţa înţelepciunii să se piardă în meandrele fals-argumentative ale lumii consumului – şi atunci el, logicianul, plănuieşte chiar o desfiinţare a filosofiei, prin înlocuirea ei totală cu logica. A greşit oare cel mai mare logician contemporan? Nicidecum. Raţiunea noastră, bazată pe cele cinci simţuri, alterate toate de virtualul manipulator, şi pe memorie – un cîmp de bătălie pe care individul şi grupul tradiţional l-au pierdut de mult – raţiunea nostră NU mai are nimic în comun cu logica faptelor. Lumea, deci, nu are nimic în comun cu logica. Exact ca lumea în care a apărut Octombrie Roşu. De aceea cred că logica îşi va lua revanşa imanentă, iar viitorul nu numai că va repune în drepturile analizei corecte Octombrie Roşu, dar îl va şi consemna într-o versiune reiterată, ca o consecinţă logică a unui viitor care s-a apropiat teribil. Iar la fel de teribil este că Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie a fost singurul eveniment contemporan care a schimbat cu adevărat istoria. Ceea ce devine din nou o necesitate, o cauză ce impune un efect.

DRAGOŞ DUMITRIU

 

Armata, istoria şi ingratul român

COMENTARII DE LA CITITORI