Cercetarea şi dezvoltarea, în trecutul apropiat al Poporului Român: 1945-1989 (12)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Organizarea şi dezvoltarea agriculturii

pe baze ştiinţifice şi tehnice moderne (II)

Pornind de la rolul şi importanţa crescîndă a agriculturii în economie şi avînd în vedere particularităţile specifice ale acesteia în ţara noastră, programele de cercetare şi introducere a tehnicii noi au fost concentrate, cu precădere, în direcţiile dezvoltării şi modernizării bazei tehnico-materiale a agriculturii. Astfel, au luat amploare următoarele activităţi: extinderea procesului de organizare a teritoriului agricol, de amenajare a solului şi de irigare a tuturor suprafeţelor adecvate, în vederea sporirii potenţialului productiv şi folosirii eficiente a întregului fond funciar; obţinerea de noi creaţii biologice – plante şi animale – capabile să realizeze o conversie energetică maximă a resurselor ecologice, exprimată în cantitatea de produs la unitatea de suprafaţă; crearea de noi resurse energetice pentru suplinirea unei părţi din combustibil şi energie necesară procesului de producţie agricol şi pentru consumul populaţiei din acest domeniu; sporirea randamentelor de conversie prin animale a produselor vegetale, pentru obţinerea de cantităţi sporite de carne, lapte, ouă, lînă; asigurarea sănătăţii plantelor şi animalelor în contextul prevenirii şi combaterii fenomenelor de poluare chimică şi biologică ş.a.m.d.

Ca urmare a înfăptuirii programelor de cercetare şi dezvoltare a ramurilor industriale de profil, amintite anterior, în 1989, agricultura românească avea o bază tehnică de utilaje agricole, cum ar fi: 152.000 de tractoare agricole fizice, 83.300 de pluguri pentru tractor, 35.400 de cultivatoare mecanice, 43.600 de semănători mecanice, 15.600 de maşini de împrăştiat îngrăşăminte chimice, 21.000 de maşini de stropit şi prăfuit cu tracţiune mecanică, 45.000 de combine autopropulsate pentru recoltat cereale păioase, 17.200 de combine autopropulsate pentru recoltat porumb, 4.100 de combine tractate pentru recoltat porumb, 11.700 de combine tractate pentru recoltat furaje, 23.300 de prese pentru balotat paie şi fîn şi multe alte maşini şi utilaje agricole de productivitate ridicată.

Dimensiunile şi nivelul calitativ al bazei tehnice noi devin şi mai clare dacă le comparăm cu cele ale bazei tehnice mai avansate, de care dispunea agricultura românească în 1938, compusă doar din 4.000 de tractoare, şi acelea din import, inclusiv efectele utilizării diferitelor tipuri de mijloace tehnice moderne de producţie agricolă, în cele două momente. Ilustrativ este şi faptul că suprafaţa arabilă ce revenea pentru un tractor fizic, în ţara noastră, a scăzut de la 850 de hectare, cît era în 1938, la 62 de hectare, în 1989. Îmbinarea eforturilor de investiţii productive din agricultură cu aplicaţiile generalizate ale realizărilor tehnicii şi ştiinţei româneşti, în această ramură, a rezolvat, complet, nu numai problemele mecanizării, ci şi pe cele ale chimizării agriculturii, în 1989 îngrăşămintele chimice azotoase, fosfatice şi potasice utilizate ridicîndu-se la 1,2 milioane de tone, comparativ cu 6.000 de tone, în 1950, în anul 1938 acestea lipsind cu desăvîrşire. Concomitent, au fost realizate mari sisteme de irigaţii, pe aproape 4 milioane de hectare, şi s-au efectuat importante lucrări de îmbunătăţiri funciare, de ameliorare a solului, care au mărit potenţialul productiv al pămîntului. S-au folosit, la scară largă, procedee moderne, îndeosebi cele biologice şi agrotehnice, pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor; s-au creat soiuri şi hibrizi de plante cu producţii mari şi rezistenţă superioară, rase de animale cu productivitate ridicată; au fost dezvoltate, considerabil, producţiile în legumicultură, viticultură şi pomicultură. Efectele nemijlocite ale mutaţiilor tehnice şi ştiinţifice, care au avut loc în agricultura ţării noastre, s-au regăsit în producţiile agricole vegetale şi animale obţinute de România în aceşti ani, ea situîndu-se pe aceeaşi poziţie cu state a căror economie era avansată, atît la recoltele de grîu, evidenţiate anterior, cît şi la alte produse agricole de bază. Potrivit datelor statistice, în 1989, producţia de porumb în ţara noastră a fost de 292 kg/locuitor. În acelaşi an, în Austria era de 196 kg/locuitor, în Franţa – 230 kg, în Germania de Vest – 25 kg, în Italia – 109 kg, în Spania – 83 kg. În 1989, în România, producţia de cartofi, aliment cu multiple întrebuinţări, a fost de 191 kg/locuitor, iar în Austria de 111 kg, în Franţa – 208 kg, în Germania de Vest – 126 kg, în Italia – 45 kg, în Spania – 135 kg. La acestea s-au adăugat producţiile pe locuitor de secară, orz şi orzoaică, sfeclă de zahăr, lînă brută, legume, fructe şi animale. În afara celor prezentate, trebuie menţionat că asemenea schimbări pozitive esenţiale în sistemele tehnice de producţie şi în structura activităţilor productive, realizate cu aportul hotărîtor al cercetărilor româneşti, s-au produs şi în celelalte ramuri şi domenii – în construcţii, transporturi, telecomunicaţii, circulaţia mărfurilor, învăţămînt, cultură, ocrotirea sănătăţii şi turism.

Elaborarea şi promovarea programelor naţionale şi de ramură de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, cu deosebire în domeniile industriilor de materii prime şi energie, industriilor prelucrătoare mari purtătoare ale progresului tehnic contemporan, industriilor bunurilor de consum cu folosinţă îndelungată, producţiilor agricole vegetale şi animale şi în celelalte sectoare ale sferei producţiei materiale, dublate de aplicarea largă a rezultatelor obţinute în practica economică şi socială, au sporit aportul ştiinţei şi tehnicii româneşti la dimensiuni incomparabile cu trecutul mai îndepărtat al ţării, la extinderea limitelor cunoaşterii şi la participarea, tot mai activă, a României, cu contribuţii proprii, la schimburile economice şi tehnico-ştiinţifice care se desfăşoară pe arena mondială. Cercetarea ştiinţifică şi inovarea tehnologică, realizate cu aportul hotărîtor al Poporului Român, au devenit, astfel, nu numai factorii determinanţi ai dezvoltării economice şi sociale a Patriei, dar şi o componentă de bază a capacităţii şi forţei Naţiunii Române, de a se afirma demn şi în independenţă deplină între toate celelalte naţiuni civilizate ale lumii.

Sfîrşit

Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

COMENTARII DE LA CITITORI