Cercetarea şi dezvoltarea, în trecutul apropiat al Poporului Român: 1945-1989 (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

Sistemul instituţional şi politica unitară de dezvoltare a ştiinţei şi economiei (II)

Potrivit prevederilor actelor normative de organizare şi funcţionare a organelor centrale publice, acestea au avut ca atribuţii realizarea unitară a politicii Statului în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi introducerii progresului tehnic în economie şi în viaţa socială, promovarea creaţiei ştiinţifice şi tehnice originale, stimularea activităţii creatoare şi de concepţie a oamenilor muncii din sfera producţiei materiale şi participarea oamenilor de ştiinţă şi a specialiştilor români la eforturile desfăşurate pe plan mondial, pentru îmbogăţirea tezaurului cunoaşterii universale.

La nivel de ramuri şi domenii au fost înfiinţate 11 institute centrale de cercetare şi 3 academii de ştiinţe – Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Academia de Ştiinţe Medicale şi Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice -, subordonate atît Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, cît şi organismelor centrale de profil. Acestea au avut rolul de a coordona, îndruma şi controla activitatea de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică în ramurile şi domeniile lor de activitate, în conformitate cu orientările stabilite şi programele adoptate la nivel naţional. Atît instituţiile centrale de cercetare, cît şi academiile de ştiinţă au avut, ca sarcină, realizarea cercetării ştiinţifice, în activitatea lor practică, şi contribuţia la dezvoltarea economică şi inovarea tehnologică a ramurilor şi domeniilor în care acestea au fost create. Concomitent cu organizarea şi activitatea desfăşurată de organismele create la cele două eşaloane ale sistemului economico-social naţional al ţării noastre, între anii 1945 şi 1989 a fost organizată o reţea largă şi complexă de unităţi de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, înzestrată cu o bază tehnico-materială solidă.

La început, aceasta s-a realizat prin dezvoltarea unor nuclee în cadrul Academiei, mai multor ministere şi organe centrale, iar după aceea prin înfiinţarea unui număr mare de unităţi noi în toate ramurile, cu preponderenţă în industrie şi agricultură. În interiorul acestor ramuri s-au dezvoltat domeniile purtătoare ale progresului tehnico-ştiinţific contemporan – construcţii de maşini, chimie, metalurgie, energetică, fizică şi energie nucleară, mine şi geologie, transporturi şi telecomunicaţii, cultura plantelor agricole, zootehnie, viticultură şi pomicultură ş.a. -, cu impact complex asupra inovării tehnologice şi creşterii competiţionale a economiei.

Conform datelor statistice din domeniile de profil, în 1989, în România existau şi îşi desfăşurau activitatea un număr de 503 unităţi de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, distribuite numeric, după domeniul ştiinţific şi tehnologic, în grupe mari, cum ar fi: ştiinţe exacte şi ale naturii – 79; ştiinţe tehnice şi inginereşti – 229; ştiinţe agricole şi silvice – 159; ştiinţe ale vieţii medicale – 6; ştiinţe economice şi social-politice – 30, la care se adăugau cele peste 1.500 de secţii şi sectoare de cercetare şi proiectare din întreprinderile industriale, faţă de numai 261 de unităţi de cercetare ştiinţifică, în 1965, şi 51, în 1938. Practic, în România nu exista sector al economiei şi societăţii care să nu beneficieze de sprijinul unor puternice unităţi ştiinţifice şi tehnice proprii. După anul 1989, odată cu trecerea la aplicarea reformei economice actuale în ţara noastră, sistemul naţional al ştiinţei şi tehnologiei a fost dezorganizat aproape complet, iar reţeaua unităţilor de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică s-a redus continuu, urmînd şi condiţionînd întreaga decădere a economiei şi societăţii româneşti. Înfiinţarea, în 1992, a Ministerului Cercetării şi Tehnologiei, ca organ central public, şi atribuţiile importante ce-i revin acestuia se pot constitui într-un demers major al Statului, în cadrul eforturilor generale mari, pe care Naţiunea Română este chemată să le facă, pentru recuperarea şi ridicarea aportului cercetării româneşti la nivelul exigenţelor, menite să asigure accelerarea progresului economico-social real al României.

(va urma)

Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

COMENTARII DE LA CITITORI