Cercetarea şi dezvoltarea, în trecutul apropiat al Poporului Român: 1945-1989 (5)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Cadre de cercetare cu înaltă calificare

în toate sectoarele de activitate (I)

Dezvoltarea puternică a economiei României, între anii 1945 şi 1989, pe fondul restructurării calitative a sistemului naţional al forţelor de producţie, şi edificarea sistemului instituţional complex al cercetărilor ştiinţifice şi inovărilor tehnologice în ţara noastră au fost însoţite de mutaţii ample în dimensiunile potenţialului ştiinţific şi tehnic uman, în calitatea şi repartizarea acestuia în toate sectoarele vieţii economice şi sociale. Înfiinţarea de universităţi, institute de învăţămînt superior şi facultăţi noi (în 1989, funcţionau 44 de instituţii de învăţămînt superior, care aveau în componenţă 101 facultăţi), cerute de dezvoltarea şi organizarea, pe baze tehnice moderne, în ritmuri rapide, atît a ramurilor şi subramurilor nou-create, cît şi a celor tradiţionale ale economiei româneşti – industria energiei electrice şi termice, metalurgia şi siderurgia, construcţiile de autoturisme, de maşini unelte, mecanica fină, electronica şi electrotehnica, chimia şi petrochimia, mineralele nemetalifere şi substanţele abrazive, materialele de construcţii şi construcţiile, industria uşoară şi cea alimentară, agricultura ş.a.m.d. – a asigurat atît formarea cadrelor de cercetare ştiinţifică şi proiectare necesare pentru toate domeniile economico-sociale, cît şi creşterea impresionantă, pînă în 1989, a numărului acestora, la mai bine de 270.000. În 1965, efectivul total al personalului din cercetare-dezvoltare s-a ridicat la cca. 45.000, faţă de 1938, cînd ajungea la 5.000 de cadre, fiind de 6 ori, respectiv de 54 ori mai redus, comparativ cu anul 1989. Importanţa saltului realizat în acest domeniu apare în amploarea sa, dacă avem în vedere că, în condiţiile perioadei noi, cadrele ştiinţifice şi tehnice reprezintă una din componentele esenţiale ale potenţialului economic naţional, ale cărei mărime şi valoare sînt date de volumul şi structura resurselor materiale şi de dimensiunile şi calitatea celor umane, la care se adaugă nivelul de valorificare a acestora. Aspectele enumerate îşi găsesc explicaţia în faptul că potenţialul ştiinţific şi tehnic uman, în cadrul fiecărui stat, se constituie în factorul care determină, în cel mai înalt grad, aria şi problematica cercetărilor ştiinţifice şi dezvoltărilor tehnologice, realizările şi progresele în procesele cunoaşterii ştiinţifice şi creaţiei tehnice originale, naţionale, efectele şi contribuţia aplicării acestora la evoluţia şi alinierea ţării la performanţele ştiinţei, tehnologiei şi economiei existente pe plan mondial. Sporirea numerică a cadrelor de cercetare şi a celorlalte categorii de personal, din sistemul activităţilor ştiinţifice şi tehnologice din România, a fost potenţată de perfecţionarea neîntreruptă a calificării lor – un număr tot mai mare de cercetători şi oameni de ştiinţă români concurînd, cu succes, la multe din cele mai valoroase proiecte de cercetare din lume. Concludentă, în această privinţă, este realitatea, care atestă că, după declanşarea crizei mondiale a petrolului, din perioada 1973-1975, activităţile de concepţie şi creaţie tehnică reflectate în numărul invenţiilor, ce se constituie în baza cu cel mai hotărîtor impact asupra dezvoltării, au situat ţara noastră în topul primelor 12 state ale lumii. Concomitent, pentru a asigura progresul general susţinut al întregii ţări, ştiinţa şi tehnica din ţara noastră avînd o contribuţie hotărîtoare la acesta, cadrele de cercetare, inginerie tehnologică şi proiectare de investiţii au fost distribuite pe ramuri şi domenii în funcţie de importanţa lor economică, tehnico-ştiinţifică şi socială. În 1989, acestea s-au concentrat în următoarele ponderi: construcţii de maşini şi prelucrarea metalelor – 15%; maşini-unelte, mecanică fină, electronică şi electrotehnică – 14%; energie, mine, petrol şi metalurgie – 13%; chimie, celuloză şi hîrtie – 10%; agricultură, gospodărirea apelor şi silvicultură – 9%; construcţii civile, gospodărie comunală şi sistematizare – 8%; ocrotirea sănătăţii şi biologie – 5% ş.a.

(va urma)

Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

COMENTARII DE LA CITITORI