Cezar – omul poporului (3)

in Alte știri

Războaiele Galice-Ascensiunea lui Cezar (2)
Cezar era pe cont propriu, pentru că se declanşase o altă problemă: în Gallia, o nouă răscoală se aprinse. Tribul Arvenilor, condus de Vercingetorix, s-a răsculat. Curînd,Vercingetorix a unit mai multe triburi galice sub comanda sa. A aplicat tactica pămîntului pîrjolit, pentru a-i înfometa pe ocupanţii romani. Cezar a capturat Cetatea Avaricum, dar a suferit o înfrîngere grea la Gergovia. Dar, în cele din urmă, a reuşit să-l încercuiască pe Vercingetorix şi forţele sale la Alesia, construind o dublă fortificaţie în jurul cetăţii. Populaţia Arvenilor era înfometată, iar apărătorii cetăţii au fost nevoiţi să-şi lase nevestele şi copii să părăsească cetatea pentru a cere îndurare romanilor de a-i lasă să treacă de fortificaţie. Dar Cezar a refuzat. Cei ce apărau cetatea au refuzat femeilor şi copiilor să mai intre în fortăreaţă. Mulţi au murit de foame la graniţa dintre cele două tabere inamice, pînă cînd Vercingetorix s-a înduplecat şi i-a primit înapoi. A fost un real război, fără ca să se scoată vreo sabie.
Dar nişte întăriri galice au venit să-i atace pe romani. Cu ajutorul călăreţilor germanici şi fiind un bun organizator tactic şi disciplinat, Cezar i-a respins. Vercingetorix, văzînd că nu mai are scăpare, s-a predat în faţa lui Cezar, iar Alesia, ultimul bastion al revoltei galice, a fost cucerită. Gallia era supusă lui Cezar. Dar, la Roma, Pompei se depărtase de el, căsătorindu-se cu fiica unui senator.
Bătălia dintre cei doi titani
În anul 49 î.Chr., senatorii optimates şi aristocraţii, chiar şi Cato cel Tînăr, au reuşit să-l convingă pe Pompei (care era, acum, singurul consul) să se întoarcă împotriva lui Cezar, desemnîndu-l ca duşman al Romei. Cezar era obligat să predea comanda legiunilor şi risca, la întoarcere, să fie arestat pentru prăduire, crime şi nesupunere sau chiar anihilat de rivalii invidioşi pe succesul şi popularitatea sa. Zarurile au fost aruncate la traversarea rîului Rubicon de către Cezar şi legiunile sale. Pompei şi susţinătorii săi, neavînd forţe militare, s-au refugiat în Grecia. Cezar n-a întîmpinat nici o opoziţie, intrînd cu armata sa în Roma. Pompei a reuşit să-şi atragă forţe duble faţă de cele ale lui Cezar. Prima confruntare a avut loc la Dyrrachium, unde Cezar a fost învins. Bătălia finală s-a dat la Pharsalus, în anul 48 î.Chr., între cele 9 legiuni ale lui Cezar şi ale sub-locotenentului său, Marc Antoniu, şi cele 12 legiuni ale lui Pompei. Cezar, folosindu-şi geniul tactic, a reuşit să respingă cavaleria şi infanteria lui Pompei cu o armată inferioară numeric, ascunzînd trupe în ultima linie. Pompei a fugit în Egipt, unde a fost decapitat de gărzile egiptene ale faraonului Ptolemeu al XIII-lea. După ce a condus o expediţie în Orient pentru a-l învinge pe Pharnaces al II-lea al Pontului la Zela şi unde a avut o relaţie intimă cu regele Bithyniei, Nicomedes al III-lea, Cezar l-a urmat pe Pompei în Alexandria şi s-a întristat cînd a aflat că acesta a fost decapitat. I-a organizat înmormîntarea cuvenită. S-a îndrăgostit de Cleopatra a VII-a, sora lui Ptolemeu. A sprijinit-o în războiul civil împotriva fratelui ei, pe care l-a învins în Alexandria şi pe Nil, şi a urcat-o pe tron ca regina deplină a Egiptului, oferindu-i şi un copil, numit Ptolemeu Cezarion. Din anul 46 î.Chr., Cezar a continuat să-i vîneze şi pe ceilalţi opozanţi optimates. În Africa, la Thapsus, a învins forţele lui Metellus Scipio şi ale lui Cato cel Tînăr. În Hispania, l-a ucis pe Titus Labienus, generalul trădător.

Unicul conducător
Cezar deţinea acum puterea deplină. A extins Imperiul şi era dictator al Republicii. Din anul 45 î.Chr., a devenit dictator pe viaţă şi Părintele Patriei. I s-a organizat un cult al personalităţii: festivităţi, purtarea robei triumfale şi a coroanei de lauri, statui din fildeş şi temple în onoarea sa, monede cu chipul său. Era considerat eliberatorul Romei şi era iubit de populaţie, mai ales de clasele de jos.
A numit, de unul singur, toţi magistraţii şi guvernatorii, trăgînd sfori. Luna Quintilis, în care s-a născut, a fost numită luna Iulius, după numele său. A anulat datorii şi a oferit bani populaţiei de rînd. S-a preocupat de achiziţionarea grînelor şi a distribuit pămînturi pentru veteranii săi. A fost ales pe viaţă şi ca Pontifex Maximus (conducătorul Colegiului Pontifilor). A revizuit calendarul roman, stabilind unul de 365 de zile, cu un an bisect la fiecare patru ani, fiind numit calendarul iulian. A iniţiat proiecte arhitecturale şi lucrări publice infrastructurale, pentru a renova Roma după zeci de ani de războaie civile şi tensiuni interne. Conflictele dintre el şi aristocraţii senatoriali s-au adîncit însă. Unii dintre ei, Gaius Cassius Longinus şi chiar Marcus Junius Brutus (fiul adoptiv al lui Cezar, cruţat şi iertat de Cezar după ce a participat, alături de Pompei, la războiul civil) au pus la cale un complot pentru a-l elimina. Astfel, pe 15 martie, anul 44 î.Chr., Cezar a fost înjunghiat în Senat de mai mulţi senatori. Imperiul Roman avea să îndure încă mulţi ani de ostilităţi.

Sfîrşit

Stan Alexandru Bogdan

COMENTARII DE LA CITITORI