Chipul lui Lautréamont, descoperit abia după un secol

in Polemici, controverse

Viaţa scriitorului francez Isidore Ducasse, zis conte de Lautréamont, precursor al suprarealismului, e socotită şi azi ca unul din marile mistere ale literaturii. Se ştie doar că e născut la Montevideo în 1846 şi că a venit în Franţa, unde a publicat, la 1869, vestita sa lucrare ,,Les Chants de Maldoror”, după care, un an mai tîrziu, s-ar fi sinucis. Timp de mai bine de un secol nu s-a putut găsi o fotografie sau un portret care să-l reprezinte. Pictorul spaniol Salvador Dali i-a făcut un portret imaginar, iar exemplul lui Dali a fost urmat în timp de alţi pictori şi graficieni mai puţin celebri. Abia după trecerea unui veac, istoria literară şi-a intrat în drepturi: un student la medicină, pe nume Jacques Lefrère, întreprinzînd o adevărată anchetă poliţistă la Tarbes, în Pirinei, unde Lautréamont şi-a petrecut o parte din adolescenţă, a reuşit, în 1977, să pună mîna pe o fotografie a autorului ,,Cînturilor lui Maldoror”. Ea a fost descoperită într-un album al familiei Dazet, corespondenţii lui Lautréamont pe timpul cînd scriitorul urma clasele a IV-a şi a V-a la Liceul din Tarbes. Lefrère a făcut şi alte descoperiri, pe care le-a relatat într-o carte, intitulată ,,Le visage de Lautréamont”.

COMENTARII DE LA CITITORI