Chirurgul Burnei primea şpagă de la părinţii copiilor pe care îi opera

in Război corupției

Medicul Gheorghe Burnei, de la Spitalul Marie Curie, acuzat de corupţie, are venituri lunare legale de peste 7.000 de euro. Cu toate acestea, ortopedul nu refuza şpaga de la părinţii copiilor pe care îi opera.
Şeful Clinicii de Ortopedie a Spitalului Marie Curie din Capitală, profesorul Gheorghe Burnei, a recunoscut în faţa instanţei care a decis plasarea acestuia în arest la domiciliu că a primit mită de la părinţii unora dintre copiii pe care i-a operat.
Procurorii au găsit la percheziţiile făcute în biroul şi la locuinţele doctorului peste 13.000 de lei, 5.000 de euro şi 750 de dolari.
Atitudinea celebrului doctor este inexplicabilă, în condiţiile în care veniturile sale lunare din activitatea de medic şi profesor universitar depăşesc 7.000 de euro.
Potrivit ultimei Declaraţii de avere, din iunie 2016, Gheorghe Burnei a avut, anul trecut, venituri totale de 382.954 lei (85.100 euro). Astfel, de la Spitalul „Marie Curie” a cîştigat 126.271 lei, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” a încasat 60.064 lei, iar de la Spitalul „Regina Maria”, 196.619 lei – considerate „venituri din activităţi independente”. Un calcul simplu arată că Burnei cîştiga lunar 7.091 de euro.
La aceşti bani se adaugă şi veniturile soţiei, Doina Burnei, medic primar oftalmolog la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan”, care a avut venituri salariale, anul trecut, de aproape 30.000 lei.
Soţii Burnei deţin două apartamente – unul la Bucureşti şi altul la Mangalia, precum şi o casă. Gheorghe Burnei nu este un împătimit al volanului, maşina pe care o conduce fiind una modestă: Skoda Octavia 1, fabricată în 2005. În privinţa conturilor bancare, chirurgul a declarat economii de doar 35.000 de euro.
Filmat în timp ce primea şpagă
Gheorghe Burnei a fost plasat în arest la domiciliu. El este acuzat că a luat mită în schimbul unor intervenţii chirurgicale şi că a făcut experimente pe pacienţii săi.
Anchetatorii şi-au bazat acuzaţiile pe înregistrări video în care se vede cum părinţii îi dau bani chirurgului Gheorghe Burnei.
În imaginile surprinse de procurori se vede cum Gheorghe Burnei a luat numai într-o lună de 15 ori mită. Întrebat, însă, de instanţă dacă ştie de cîte ori a primit bani de la părinţi, doctorul a spus că nu-şi aminteşte, lăsînd de înţeles că este o obişnuinţă, fiind recunoscut ca unul dintre cei mai buni chirurgi ortopezi.
Acesta a fost unul dintre motivele pentru care judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis plasarea profesorului în arest la domiciliu. Un alt motiv a fost acela că „prin activitatea sa, Gheorghe Burnei prezintă un pericol concret pentru starea de sănătate, sau chiar pentru viaţa pacienţilor săi minori”. Mai exact, procurorii Parchetului Capitalei care instrumentează acest caz susţin că medicul ortoped ar fi făcut experimente pe micii pacienţi, fără ca părinţii să ştie acest lucru. Zeci de astfel de cazuri sînt cercetate acum de anchetatori.
Noi acuzaţii din partea părinţilor
Părinţii unui copil în vîrstă de 11 ani susţin că băiatul lor ar fi fost la un pas să rămînă fără un picior, după ce medicul i-a montat un dispozitiv improvizat din ciment şi sîrmă. Totul a început în 2013, cînd copilului i s-a făcut rău la şcoală. De la Spitalul Judeţean din Constanţa, a fost trimis la spitalul Marie Curie. Acolo a fost diagnosticat cu cancer osos. A ajuns în grija chirurgului Gheorghe Burnei, care i-ar fi montat la femur un dispozitiv creat de el. După un an, acesta ar fi crăpat, existînd pericolul să îi secţioneze piciorul. Părinţii spun că au dus copilul la o clinică din Italia, unde medicii i-au montat o proteză. Copilul s-a reîntors la şcoală, dar merge doar cu ajutorul cîrjelor.
Alt caz tratat de Gheorghe Burnei s-a terminat tragic. Mama unei fetiţe care suferea de scolioză şi care a murit în timpul unei intervenţii chirurgicale la coloană susţine că medicul Gheorghe Burnei i-ar fi spus că fiica ei „oricum murea“ şi că este tînără şi că poate avea un alt copil.
Burnei anunţase deja presa că va face o operaţie în premieră, însă implantul pe care l-a utilizat nu era recomandat în cazul bolii asociate pe care o avea fetiţa, amiotrofie spinală, iar doctorul a băgat un şurub în măduva spinării, ceea ce ar fi distrus nervii spinali şi ar fi dus la paralizie. Cauza decesului a fost, însă, embolia pulmonară, produsă după ce particule de grăsime din zona operată s-au desprins şi au ajuns în sînge şi apoi în plămîni, scrie „Casa Jurnalistului“, care precizează că, în acest caz, este deschis deja un dosar penal. „Implantul pe care l-a folosit nu era recomandat pentru scolioza asociată bolii de care suferea Andreea. Intervenţia i-ar fi lăsat bazinul la fel de strîmb, spun doctori care au avut acces la documentele medicale. Din cauza operaţiei, particule de grăsime din măduvă au migrat în sînge şi fata a murit. În plus, Burnei i-a băgat din greşeală şi un şurub în măduva spinării. «Oricum murea», i-a spus doctorul mamei. În ciuda bolii neuromusculare grave, fata putea să mai trăiască ani sau zeci de ani, spun doctorii. «Asta-i viaţa», i-a spus Burnei. «Eşti tînără, poţi să faci altul»“.

Sorin Ghica

COMENTARII DE LA CITITORI