Cîinii războiului

in Polemici, controverse

Indiferent ce se spune și ce ni se spune, țările care încă mai rezistă presiunilor internaționale, și mă refer aici în mod special la Rusia, Iran și Venezuela, nu o vor mai face pentru mult timp. Finalul este aproape, doar că nu știm deocamdată exact cum se va desfășura, adică prin război sau doar prin negocieri. Familiile conducătoare, actualii ,,părinți” ai umanității, nu mai au răbdare, vor ca Noua Ordine, cea prezentă, să fie în totalitate aplicată asupra tuturor țărilor lumii, și, pentru asta, ,,cioturile” actuale trebuie cumva să dispară.

SUA, cel mai războinic stat al lumii, unic și atotputernic, reprezintă brațul înarmat al acestor ,,părinți”, mijlocul de presiune ideal pentru a supune orice țară, fie prin măsuri economice, fie sîngeroase. În ultimii 30 de ani am asistat toți, ,,pe repede înainte”, la modul în care totul devine controlat și supravegheat. Statele lumii au căzut rînd pe rînd, inclusiv în Europa, așa că cele trei țări rebele sînt la zenitul rezistenței lor. Nu am spus nimic despre China, și asta doar pentru simplul motiv că diferențele majore de cultură și de mentalitate vor face ca această țară să adopte o politică neconvențională și lipsită de orice logică, așa cum, în general, cei din Orientul Îndepărtat au făcut în ultima sută de ani. Lăsînd, așadar, China la o parte, care, între noi fie spus, va accepta întodeauna să fie ,,platforma industrială a lumii”, fără a alege o cale reală de independență, Rusia va avea de ales ori să negocieze predarea către ,,globaliști”, ori să iasă din cleștele sărăciei prin utilizarea forței. Nu vor avea o a treia cale. Indiferent cît de mult își coboară Putin fruntea, cît de mult se vor umili rușii, nu vor scăpa. Cu cît această situație continuă mai mult, cu atît mai mult mă gîndesc la momentul Munchen 1938, doar că acolo Hitler era reprezentat de globalism și de adepții Noii Ordini Mondiale, iar ,,aliații”, de un președinte speriat, așa cum sînt Vladimir Putin și cei de lîngă el, în prezent. În ciuda a ceea ce se spune, a așa-zisei sale puteri, Kremlinul este slab, fricos și lipsit de orice variantă de rezervă, alta decît negocierea predării sau a unui război, poate unul norocos, limitat și fără un Armaghedon.

Se simte deja o mare nemulțumire în Rusia, nu atît din cauza sărăciei, cît, mai degrabă, a umilinței cu care zilnic această țară se confuntă. Pentru un rus, onoarea este mai presus de orice, și agresiunea asta mediatică la care este supus nu va avea un deznodămînt prea favorabil, fie pentru cei care agresează retina și timpanul rușilor, fie pentru rușii înșiși. Lumea este într-un stadiu extrem de înaintat al autodistrugerii. Criza rachetelor din 1962 a fost nimic pe lîngă ceea ce se întîmplă deja, Diferența este că acum nu mai avem la Casa Albă un om deștept, precum JFK, și nici un jucător de pocker la Kremlin, cum a fost Hrușciov. Rusia încă nu a înțeles că, pentru a fi respectat, trebuie să faci ceva în acest sens. Or, ea nu face nimic altceva decît să se înarmeze, mesajul ei fiind destul de clar, și anume că va juca totul pe o carte – războiul nuclear. Greșeala pe care acum Kremlinul o face îmi amintește de bătălia de la Kursk, locul unde soarta Frontului de Est se putea întoarce în favoarea Germaniei, cu condiția ca Hitler să nu aștepte atît de mult pentru a ataca, timp care i-a lăsat pe ruși să își pregătească o apărare stratificată. Acum, în timp ce Armata Roșie așteaptă armele acelea super deștepte, SUA și aliații își pregătesc ofensiva atît de bine, încît indiferent cîte măsuri își vor lua rușii, nu vor scăpa prea ușor și, ce este cel mai trist, sau poate mai bine, tot conflictul are să fie pe teritoriul lor, un fapt pozitiv, avînd în vedere că noi, românii, sîntem destul de aproape de ei.

Cel care acum privește harta lumii și este cît de cît conectat la ce se întîmplă, vede că în zona granițelor Rusiei armata americană și NATO își consolidează pozițiile, inclusiv cu arme purtătoare de ogive nucleare, în timp ce, în interior, rușii încearcă să țină pasul cu toți. Aliații Rusiei sînt rînd pe rînd îndepărtați, iar țările care văd pasivitatea Rusiei trec, ele însele, cu arme și bagaje în tabăra americană, pentru că nimănui nu îi place să fie partener cu un stat slab și nepăsător. Vedem că Iranul, un potențial aliat, este lăsat liber să decidă dacă să se predea sau să lupte, Rusia anunțînd clar că nu se bagă. Așa că… ce va urma? Poate o negociere cu SUA și trecerea în tabăra occidentală, un lucru bun, dat fiind faptul că se vor mai salva vieți omenești. Rusia a fost atît de speriată de SUA, încît nu au avut nici măcar tupeul de a le da S400 iranienilor. Așa cum știm că nu a avut inițiativa de a ajuta Siria, atunci cînd li s-a cerut asta. Iranul, așadar, are șansa să intre în clubul globalist sau să lupte. Cum o să fie singur împotriva întregii lumi, nu cred că va rezista mai mult de o lună atacului american. În tot acest timp, rușii se vor lamenta, ca de obicei, la cadavrul ONU, în speranța că o să fie și ei luați în seamă.

În Venezuela lucrurile vor fi cumva tot în favoarea americanilor, doar că acolo se pare că încă mai există niște militari care au o minimă verticalitate. Să vedem cît mai rezistă. Prezența specialiștilor ruși în acea zonă îi reține pe americani să intervină, și asta nu pentru că le este frică de Rusia, dar se gîndesc că un conflict atît de aproape de granițe nu își pot permite. Nu știi cînd o rachetă cu o rază medie de acțiune scapă și lovește Florida. Acolo americanii sînt puțin mai atenți, dar nu pentru foarte multă vreme.

În privința Moscovei, este posibil să asistăm la un moment dat la o lovitură de palat, fie din partea globaliștilor ruși sătui de inerția actualei guvernări, fie de rivali, sătui și ei de bătaia de joc în care a ajuns Rusia. În mod sigur însă, starea asta de fapt nu va mai dura mult, poate mai puțin decît credem noi acum. Mulți sînt de părere că nu se va ajunge la război pentru că industria occidentală de armament nu ar mai produce atît de mult dacă nu există o sperietoare. Eu, însă, cred că Noua Ordine Mondială nu va mai ține cont de nimic, pentru că, în fond, toată Planeta este a lor, așa că gestionarea are să fie comod de făcut, ,,Păpușile” vor guverna așa cum ,,părinții” le vor dicta, sexul și munca la greu vor fi promovate din plin, iar la umbra primitivismului planeta poate chiar va avea șanse să supraviețuiască.

TANO

Păreri și opinii