Cînd Mafia devine Inchiziţie (5)

in Pentru împrospătarea memoriei

În termeni de bun-simţ, proaspătul şomer prezidenţial Victor Niţelea a declarat recent postului de radio B.B.C.: „Eu i-aş spune d-lui Ion Iliescu că ar trebui să transmită clar că mai este de partea oamenilor simpli, amărîţi, cei care l-au votat, l-au ales la putere – sau, dacă nu, să transmită clar că este cu o pseudo-elită politică, legată prin interese comune de o pseudo-elită economică”. De fapt, încă de acum un an am primit informaţii că Mafia Transnaţională, care vrea să traseze o Nouă Ordine Mondială (New Age), a dat dispoziţie să fie terminaţi patrioţii români. În prima tranşă se aflau generalul Paul Cheler, primarul Gheorghe Funar şi cel care vă vorbeşte. Primul a fost pensionat aşa cum a fost pensionat, al doilea e şicanat cu ameninţarea unor procese la fel de abjecte, iar eu sînt purtat de la Anna la Caiafa, ca ultimul tîlhar. Care va fi însă reacţia populaţiei României? Îmi pare sincer rău pentru cei mai mulţi dintre colegii din PDSR, dar ceea ce încearcă unii şefi ai lor să facă acum, este ilustrarea unei teribile ingratitudini.

Cum adică, stimaţi colegi, pînă acum cîteva luni eram bun şi de mare preţ, miniştrii voştri mă trezeau şi la ora 2 noaptea să-i ajut cu vreo cuvîntare, sau să chem parlamentarii noştri la vot, v-am scăpat din cel puţin 10 încercări grele – iar acum am devenit Inamicul Public nr. 1? De ce oare? Pentru că au venit nişte inspectori străini şi au băgat în cap căpeteniilor voastre că imaginea României şi a PDSR-ului trebuie descătuşată de extremism? Care extremism, domnilor? Daţi-mi o singură dovadă concretă că eu, sau partidul pe care-l conduc, am ieşit în stradă, am atacat vreun sediu, am pichetat vreo instituţie a statului ori vreo ambasadă, am forţat frontiera de stat cum au făcut alţii, de atîtea ori! Nu puteţi să-mi daţi, fiindcă aşa ceva nu s-a produs, niciodată. Totul s-a redus, la noi, la nivelul verbal. Numai că eu ştiu că la vorbe se răspunde cu vorbe. Eu pot dovedi, cu zeci de exemple, că am publicat Drepturile la Replică ale tuturor acelora care le-au solicitat, fiindcă aşa e democratic.

Vă daţi seama cum o să vă judece lumea dacă îmi veţi ridica imunitatea parlamentară şi veţi iniţia trambalarea mea prin procese stupide? Deci, marilor mafioţi nu li se întîmplă nimic – Marcel Ivan a putut să emită zeci de medalii de aur masiv la jubileul unui an de la înfiinţarea Credit Bank, cu care a corupt tot felul de demnitari, Gheorghe Dragodan a bătut şi el vreo 30 de medalii, tot din aur masiv, cu chipul lui şi-al consoartei sale, pe care le-a dăruit participanţilor la nunta sa, desfăşurată la Casa Republicii, dar şi alte cîteva sute de medalii de argint, personajul fiind un grandoman, care se ducea cu helicopterul la taică-său în sat, să mănînce ciorbă, cînd îi venea lui pe chelie, apoi zilnic aflăm de tot felul de jafuri şi eliberări stranii; pentru stîrpirea flagelului infracţional care a înnebunit populaţia, uite că Senatul nu organizează nici o şedinţă specială – în schimb, pentru punerea mea la stîlpul infamiei se găseşte timp din belşug. Cum credeţi că va recepţiona populaţia dialectica asta a crimei – adică eliberarea tuturor borfaşilor şi încercarea de a-l băga la închisoare pe cel care poate produce mii de dovezi că s-a luptat cu Mafia internă şi externă ca nimeni altul pînă acum?! Fie că place unora, fie că nu place, voi aminti că toate cazurile grave de corupţie petrecute în ultimii 6 ani au fost prezentate şi demascate, pentru prima oară, de către mine: contrabanda cu ţigări şi jefuirea bugetului Armatei de către Niculae Spiroiu, afacerile scandaloase ale lui Gheorghe Florică (binecunoscute de Măgureanu, dar trecute sub tăcere, pentru şantaj şi stoarcere de profituri, iar la eventualul proces îl voi chema pe generalul de SRI Virgil Corşatea), scandalul Dacia Felix, scandalul Credit Bank, traficul de carne vie de la Sexy Club, jaful de la CELROM Turnu-Severin, împotriva bieţilor muncitori, tipografia de 2 milioane de dolari, cumpărată ilegal de Dumitru Iliescu, împotriva opreliştii date în scris de Curtea de Conturi a României şi multe altele. Am deranjat un cuibar de viespi, le-am stricat toate socotelile, şi acum ele încearcă să se folosească de voi pentru a mă reduce la tăcere şi a da acestui linşaj politic o aparenţă de legalitate. A produs vreunul dintre cei acuzaţi vreo dovadă că n-am avut dreptate? Nici pomeneală, fiindcă eu am venit întotdeauna cu documente imposibil de contestat.

Dar, isteria cea mai cumplită s-a produs atunci cînd, în octombrie 1995, am intrat în posesia unui document-unicat: stenograma unor ample dezbateri, în cursul cărora unii reprezentanţi ai Statului Israel şi ai sionismului mondial aveau insolenţa să ceară de la Statul Român retrocedarea a nu mai puţin de 400.000 de proprietăţi. Numai că aşa ceva, pe lîngă aspectul de jaf calificat, mai avea o dimensiune: ne-ar fi adus, ca popor, în sapa de lemn a celei mai negre sărăcii. Atunci, după publicarea acelor materiale incriminatorii, am fost chemat de Virgil Asztaloş-Măgureanu şi acuzat că fac jocul fundamentalismului islamic, cînd, în realitate, eu îmi apăram „sărăcia, şi nevoile, şi neamul”. Atunci s-a deschis oficial sezonul de vînătoare împotriva mea. Vreţi o dovadă că toată acea bătălie pe care am purtat-o şi-a atins scopul? Ei, bine, imediat au încetat presiunile israeliene pe această temă!

Un ziarist de la „Libertatea”, care nu s-ar spune că mă simpatizează, a publicat vineri articolul intitulat „Nu-l martirizaţi pe Corneliu Vadim Tudor”, din care vă rog să-mi permiteţi să reproduc un pasaj: „Această măsură este, de fapt, o armă cu două tăişuri. Pentru că, din acuzat, liderul PRM ar putea deveni martir. Să nu uităm că lui nu i s-a imputat nici o altă faptă gravă, cu caracter penal. Să nu uităm că mai există parlamentari suspectaţi de infracţiuni mult mai grave decît acelea de care este acuzat Corneliu Vadim Tudor. Există un parlamentar acuzat de omor din culpă; un alt parlamentar a fost acuzat de furt; foarte mulţi parlamentari au obţinut ilegal locuinţe; numele preşedintelui Comisiei Juridice din Senat a figurat în Raportul Comisiei Anticorupţie; un alt parlamentar şi-a însuşit ilegal diurna de deplasare; altul este acuzat de deturnare de fonduri; unii au eliberat, pe ochi frumoşi, certificate de revoluţionari; şi cîte şi mai cîte acuzaţii au fost aduse aleşilor neamului” – am încheiat citatul.

Mă prezint astăzi în faţa dvs. cu fruntea sus şi cu inima împăcată. Martor poate să-mi fie oricare, în parte, că n-am dat nimănui nici un telefon şi n-am vorbit cu nimeni să voteze într-un fel sau altul. Pur şi simplu, ceea ce se întîmplă acum e o nebunie! A se ridica imunitatea parlamentară a unui candidat la Preşedinţia Ţării, chiar la începutul campaniei electorale, este o glumă de prost-gust care, domnilor din PDSR, se va întoarce ca un bumerang împotriva aceluia fără de care aţi avea şanse destul de reduse în alegeri, e vorba de Ion Iliescu. Chiar vreţi să-i faceţi răul acesta imens? Sau poate că aceasta e urzeala de păianjen în care vizitiul diavolului, Asztaloş, vrea să-i încurce, dintr-un singur pocnet de biciuşca, pe doi candidaţi la Preşedinţie – pe mine, prin irosirea timpului, iar pe Ion Iliescu, prin oprobriul public? Nu zic prin asta că nu am greşelile mele, multe şi felurite, desigur, între care cea mai însemnată este aceea că sînt la fel de pătimaş şi în dragoste, şi în ură. Asta aşa e, recunosc, ţine de natura temperamentului meu, dar a face din aşa ceva o crimă politică, e de domeniul teatrului absurd. Biblia ne spune c n-ar trebui să urîm, dar eu, unul, urăsc mizeria, urăsc sărăcia, urăsc hoţia, urăsc fariseismul, urăsc trădarea de Ţară. N-am ce să fac, nu pot să mă schimb, şi nici nu vreau. În privinţa limbajului meu gazetăresc, precizez, încă o dată, că eu sînt un om dintr-o bucată, care îi spune hoţului – hoţ, canaliei – canalie, trădătorului – trădător. De altfel, mergeţi la tribuna populară a unei arene sportive, ori citiţi şi alte opere, de Creangă sau Arghezi, şi veţi vedea că aşa vorbeşte poporul, nu-l trageţi pe Uliţa Academiei, fiindcă nu ţine. Adeseori m-am întrebat: ce deranjează atîta la mine, ce-i înspăimîntă pe unii? Probabil că, uitîndu-se la mine, îşi văd oglinda propriei laşităţi. Fiindcă, în bună măsură, şi ei gîndesc cam la fel, vorbesc cam la fel în intimitate, dar n-au curajul să ia o atitudine publică. Eu îl am, fiindcă m-am născut sub steaua unui Ideal şi cred în ea. Regretatul meu amic Nichita Stănescu, pe care cuplul iresponsabil Măgureanu-Pelin l-a făcut turnător la Securitate, ceea ce a provocat o reacţie de mînie din partea mamei nonagenare a eminentului poet, mi-a improvizat, prin anii ’70, un catren. Acesta suna astfel: „Vadime, Vadime/ Eu am loc de tine/ Tu ai loc de mine/ Vadime, Vadime!” Din nefericire, unii n-au loc de mine şi cred că, dacă mă vor reduce la tăcere, publicaţiile lor, sau partidele lor vor avea mai multe şanse. Aveţi dovada cum se poate minţi şi instiga prin anumite publicaţii – aceeaşi fiţuică ce trăieşte din cadavre şi găini violate, care nasc pui vii, „Evenimentul zilei”, a alertat lumea că eu voi veni cu dovezi zdrobitoare împotriva colegilor, furnizate de fostul secretar general al Senatului, şi că îmi voi convoca la Senat simpatizanţii, ceea ce nu este adevărat, dimpotrivă, la Conferinţa de Presă de vineri am cerut public să nu se întreprindă nici un fel de acţiune şi toată lumea să-şi vadă de treabă. Deşi unii dintre politicieni numai de frică ştiu, ca dovadă că, în ziua de 21 decembrie 1995, chiar aici, în Senat, s-a votat o Lege sub presiune. Mai ţineţi minte? Fostul şi actualul deţinut de drept comun Lazăr Cercel a ameninţat că va face un comando şi vă va lua pe toţi la rînd. Atunci unde erau procurorul-general şi ministrul Justiţiei, să-l aresteze imediat? Aceea nu mai era ofensă adusă autorităţii, ba chiar ameninţare cu moartea? Dar, ceea ce n-au făcut cei doi magistraţi, au realizat nişte justiţiari mărunţi, dar mai curajoşi, care l-au arestat pe infractor pentru a 4-a oară în viaţa lui, şi l-au băgat la Poarta Albă. Acest Lazăr Cercel a fost invocat şi el aici, printre „revoluţionari”, dar în realitate el se afla în fruntea bandei de nemernici care, în iunie 1994, a sechestrat conducerea PRM în sediul Prefecturii din Constanţa, urlînd, cu ochii scoşi din orbite: „Moarte lui Vadim!”, „Sînge pentru sînge!” Mai ţii minte, Tărăcilă? Exasperat că dl. colonel Ionel Arghiroiu nu lua nici o măsură, am sunat pe Telefonul Operativ, la cabinetul primului-ministru, am vorbit cu Hrebenciuc, cu Tărăcilă şi cu Văcăroiu, şi abia atunci Poliţia i-a risipit pe potenţialii ucigaşi. Atunci a făcut profesorul Mircea Muşat primul infarct. Şi cu acest Cercel mă ameninţaţi voi pe mine? Stimaţi colegi, nu ştiu cum se face, dar eu am noroc de documente rare, parcă sînt un magnet. Zilele trecute am intrat în posesia ultimei scrisori pe care a scris-o, pe patul de moarte, bravul general Ştefan Guşe, bun şi vechi prieten al meu, document pe care l-am predat, de asemenea, colegului Valentin Gabrielescu. Daţi-mi voie să-i dau citire: „Domnule colonel, încep prin a vă mulţumi din toată inima pentru scrisoarea trimisă de dumneavoastră. Este o binefacere pentru mine faptul că mai sînt oameni care nu m-au uitat şi, sufleteşte, îi simt alături de mine. De aceea vă mulţumesc încă o dată dumneavoastră şi familiei şi rog pe bunul Dumnezeu să vă dea sănătate şi noroc. Avem nevoie de ele în aceste vremuri atît de tulburi şi nesigure. Din păcate, am avut ghinion ca, după şocul din decembrie 1989, să mă îmbolnăvesc destul de grav. Dar am supravieţuit. Dumnezeu nu şi-a întors faţa de la mine. Sînt foarte multe de spus. M-am bucurat că mulţi oameni, chiar şi din afara Armatei, au fost lîngă mine în clipele grele. Alţii (puţini la număr) au dorit să mă distrugă total. N-au reuşit şi încearcă orice fel de procedeu care ar putea să mă afecteze cît mai grav. Nu îmi este teamă decît de Dumnezeu şi merg înainte, cu siguranţa în El. Nu mi-am dorit şi nu îmi doresc funcţii şi poziţii.

M-a durut atitudinea celor care au profitat de această perioadă, pentru a pune mîna pe ciolan. Şi au fost (şi sînt încă) destule jigodii. Eu n-am dorit decît să-mi văd liniştit de meseria pe care am ales-o de copil. Deci… voi merge înainte şi voi spune numai adevărul, chiar dacă deranjează. Oricum, sănătatea mi s-a şubrezit un pic, dar trebuie să supravieţuiesc pentru cei doi copii şi pentru bătrîna mea mamă. Principalul este că nu-mi este ruşine de munca şi activitatea pe care am depus-o în funcţiile avute şi conştiinţa îmi este curată. Am ţinut mult ca Armata să nu se simtă cu nimic culpabilizată de nişte nemernici. Voi acţiona în continuare în acest sens. Repet, unora n-o să le convină adevărul. Chiar şi pentru unii care au fost sau mai sînt în Armată. Dar… să lăsăm, timpul… M-am bucurat mult cînd am văzut scrisoarea dv. pe birou. Scuze pentru viteza mare cu care am scris aceste rînduri. Încă o dată, Dumnezeu să vă ajute sau, mai bine zis, SĂ NE AJUTE! Cu toată stima şi consideraţia, General-locotenent Ştefan Guşe.” Ce ziceţi? Vedeţi cît de actuală este?

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

(22 aprilie 1996, plenul Senatului României)

 

Cînd Mafia devine Inchiziţie (4)

COMENTARII DE LA CITITORI