Cînd zicem Eminescu, zicem România

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Odată cu încheierea Sărbătorilor de Iarnă, pentru drumul pe care îl are de parcurs, noul an îşi deschide mugurii cu o altă frumoasă sărbătoare, dedicată Poetului nostru naţional. Aşadar, la 15 ianuarie, românii îşi îmbracă sufletul în haina poeziei neamului lor, cultivată de Mihai Eminescu. În semn de respect faţă de memoria acestuia, 15 ianuarie a fost declarată Ziua Limbii Române. Toate acestea arată legătură profundă care există între trecutul nostru, cu străbuni destoinici, şi prezentul în care noi, ca trăitori în Mileniul III, ne facem datoria, ducînd mai departe ceea ce alţii au clădit cu jertfă. Este ştiut că viaţa noastră spirituală dăinuie prin obiceiuri şi tradiţii… Iar un obicei aparte, devenit tradiţie, este acela ca, în fiecare an, cînd calendarul îşi deschide filele, să ne îndreptăm gîndurile către cel numit Luceafărul poeziei româneşti. Titlu onorant pentru poet, dar, mai ales, pentru noi. Pentru că Eminescu a scris nu pentru sine, ci pentru a îmbogăţi zestrea noastră literară, fără a se fi gîndit vreodată că, prin creaţia lui poetică, România va intra în literatura universală. El a venit pe lume, în grădina noastră de stele şi muzică a buciumului de pe deal, cu slova lui lirică, plină de lumină, nouă revenindu-ne misiunea de a împrospăta limba acestui neam cu parfumul florilor de tei din Copoul lui literar. Scriem aceste rînduri, avînd în inimă cele mai calde sentimente de preţuire pentru poet. Poezia sa, profund umană, încărcată de trăiri dintre cele mai complexe, mai cu seamă cînd vine vorba de creaţia sa cu tematică socială, este pe cît de captivantă, pe atît de dramatică, pentru că însăşi viaţa poetului a însemnat un şir întreg de drame, lucru remarcat de biografii săi. Acum, în acest ianuarie, cu zăpadă de zurgălăi şi crivăţ de cer cu scîntei de ger năpraznic, de adună haitele de lupi la urlat pe culmi de dealuri, ne aplecăm cu înfrigurare dinaintea poetului, spre nemurirea lui. Şi el, poetul, fratele nostru de sînge, va dăinui către veacuri viitoare, pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Cu versul său a delectat generaţii întregi de cititori. Ceea ce i-a adus faimă postumă…

În concluzie, cînd zicem Eminescu, zicem România, iar cînd zicem România, zicem Carpaţi, Dunăre, Ceahlău şi Bărăgan. Pentru toate acestea, poetul a trăit sentimente de maximă intensitate şi a luptat cu pana sa de aur, folosindu-se de harul său de poet genial. Referindu-ne la patriotismul său, la imensa lui dragoste faţă de această ţară, ne punem întrebarea: de ce românii nu mai sînt la fel de patrioţi şi de ataşaţi de glia strămoşească? Oare libertatea excesivă să fie de vină? Sau, poate, bătaia de joc a politicienilor noştri? Astfel de întrebări nu credem că ar fi rămas fără răspuns în vremea lui Eminescu, aşa cum sigur vor rămîne – pentru noi, cei de astăzi – încă o bună bucată de vreme… Îi îndemnăm pe români ca, din cînd în cînd, să dea înapoi filele Istoriei şi să ia aminte la Luceafărul nostru drag. La paginile lui de publicistică. Numai atunci vom fi, cu adevărat, o naţiune modernă, în rînd cu naţiunile civilizate ale Occidentului. Altminteri, cu jumătăţi de măsură, vom ajunge cine ştie unde… Eminescu, prin atitudinea lui civică, întemeiată pe patriotismul său înnăscut, va rămîne de-a pururi brazda de pămînt roditoare de luceferi, spre nemurirea neamului de Decebali, pentru că, aşa cum spune el: ,,…Poporul românesc nu se va putea dezvolta ca popor românesc, decît păstrînd drept baze pentru dezvoltarea sa tradiţiile sale istorice, astfel cum ele s-au stabilit în curgerea vremilor”. Iată de ce îl iubim şi îl preaslăvim pe Eminescu: pentru că el e corabia visului împlinirii noastre ca naţiune, sub Tricolorul roşu, galben şi albastru! Tudor Arghezi scria, în prefaţa volumului de ,,Poezii” (Editura Minerva, 1977): ,,Eminescu nu este el, decît în româneşte”. Şi nu a greşit. Noi adăugăm că Mihai Eminescu, acum, în Mileniul III, este ceea ce a fost dintotdeauna: iubirea de neam şi de moşie, într-o lume a Europei înfrăţite.

ION MACHIDON,

Preşedintele Cenaclului ,,Amurg sentimental”

COMENTARII DE LA CITITORI