CINE ESTE ADEVĂRATUL AUTOR AL PIESELOR LUI SHAKESPEARE? (10)

in Lecturi la lumina ceaiului

Activităţile individuale sînt de o importanţă esenţială, un exemplu fiind profesorul Daniel Wright, de la Concordia University, din Portland, Oregon, care a găzduit 10 conferinţe anuale pe tema paternităţii – aproape invariabil prezentînd punctul de vedere oxfordian – în timp ce Mark Rylance, renumitul actor şi recentul şef al Teatrului Globe, din Londra, a permis teatrului său, într-un mod remarcabil, să găzduiască mai multe conferinţe pe tema problemei paternităţii. (Rylance a susţinut ideea că Bacon ar fi scris piesele lui Shakespeare, dar este neutru în privinţa pretenţiilor rivale privind paternitatea). Shakespeare Oxford Society, din Statele Unite, a găzduit, şi ea, 30 de conferinţe anuale la care au participat o mulţime de susţinători; site-ul web menţinut de Shakespeare Fellowship, care include un for al participanţilor, este unul dintre cele cîteva site-uri de pe Internet care susţin ideea antistratfordiană. Conferinţa anuală a Universităţii Concordia are loc pe parcursul a 3 sau 4 zile şi include mulţi vorbitori universitari, deşi arareori, sau niciodată, din departamentele de literatură engleză. Aş spune că nivelul prezentărilor este la fel de ridicat ca al oricăror altor conferinţe academice la care am participat. Dar este inevitabil ca unele lucrări ale unor bine intenţionaţi cercetători independenţi să pară oarecum lipsite de complexitate. Cele două conferinţe de la Universitatea Concordia la care am participat (în 2003 şi 2006), au avut, fiecare, peste o sută de participanţi înregistraţi, mulţi dintre ei fiind persoane foarte inteligente dintr-o paletă de activităţi profesionale care se situează în afara sferei universitare. Era clar, totuşi, că în marea lor majoritate erau oxfordieni convinşi, care nu erau mulţumiţi de teoriile antistratfordiene rivale, deşi, în oarecare măsură, le considerau binevenite ca aliate. Oxfordianismul a proliferat în asemenea măsură în ultimii ani, încît alte ramuri ale teoriei antistratfordiene au fost reduse la activişti individuali şi articole de infimă circulaţie, precum promotorul veteran pro-baconian Francis Carr, din Brighton, Anglia, şi autorul pro- Marlowe şi administratorul de site web, dr. John Baker, de la Washington State University. Dominaţia, aproape totală, a oxfordianismului este, în multe privinţe, o binecuvîntare, deiaerece a generat o enormă publicitate pentru cauza gîndirii antistratfordiene, mai ales pentru pledoaria care trebuie construită împotriva lui Shakespeare ca autor. Dar aceasta a produs un singur pretendent rival, Edward De Vere, al cărui caz este plin de deficienţe şi lipsit de dovezi. Mai presus de orice, nu există nici o modalitate adevărată de exprimare pentru rezolvarea problemei paternităţii şi nu există nimic de genul unui forum unde pro- şi contra-stratfordienii să poată schimba punctele lor de vedere – în principal, dacă nu în întregime, din cauza tabuului impus de profesorii universitari de literatură engleză ortodocşi. După cum pretind unii antistratifordieni, este posibil ca opinia ortodoxă referitoare la viaţa lui Shakespeare să fie o paradigmă pe cale să se schimbe dramatic, dar numai dovezi noi, sau un mult mai plauzibil candidat alternativ ar putea să determine o asemenea schimbare.

(va urma)
WILLIAM D. RUBINSTEIN

COMENTARII DE LA CITITORI