CINE ESTE ADEVĂRATUL AUTOR AL PIESELOR LUI SHAKESPEARE? (12)

in Lecturi la lumina ceaiului

William Shakespeare, omul din Stratford, a fost, adeseori, identificat în timpul vieţii ca „interpret“, dar niciodată ca autor, iar secolele de cercetare intensă nu au reuşit să identifice nimic de acest gen, indiferent decît de atent căutăm.
Deşi în mod clar continuă să existe o puternică argumentaţie prima facie cum că William Shakespeare a scris lucrările care i-au fost atribuite, rămîn, totuşi, motive remarcabil de puternice pentru a pune sub semnul întrebării faptul că actorul din Stratford a scris acele presupuse lucrări. Mai sus, în acest capitol, a fost prezentată o listă lungă cu asemenea argumente, dar ar fi bine să prezentăm aici şi alte considerente importante. Primul este acela că pare de neconceput ca Shakespeare actorul să fi avut timpul, energia sau resursele pentru a scrie piese, ca să nu vorbim şi de numărul extraordinar în care le-a produs, pentru că Shakespeare a fost, o mare parte a carierei sale, actor cu normă întreagă şi manager de teatru. Situaţia a fost, probabil, cel mai bine rezumată de profesorul James Shapiro, strict convins de punctul de vedere ortodox, autorul lucrării 1599: A Year in the Life of William Shakespeare: „Shakespeare şi colegii săi acţionari [ai trupei] îşi petreceau dimineţile repetînd, iar după-amiezele interpretînd alături de bărbaţi şi băieţi angajaţi, de care era nevoie pentru a completa distribuţia de aproximativ 15 persoane. Cu excepţia unei vacanţe în timpul Paştelui şi a întîmplătoarelor închideri a teatrului, datorită scandalurilor sau ciumei, se juca, fără întrerupere, tot anul. Deoarece audienţa elisabetană se aştepta la o altă piesă în fiecare zi, actorii trebuiau să stăpînească o multitudine de noi roluri în fiecare an – şi, de asemenea, să-şi amintească vechile piese favorite, de care era nevoie pentru a umple repertoriul“. Shapiro neglijează să adauge că Chamberlain’s/ King’s Men, compania de teatru a lui Shakespeare, mergea şi în turnee lungi, epuizante, prin provincie. El nu ne spune nici că Shakespeare avea două locuinţe, una semipermanentă, în Londra şi una permanentă, în Stratford, la depărtare de trei zile de drum, unde îşi avea familia şi interese de afaceri tot mai importante, şi unde trebuie să fi mers de cîteva ori pe an. Shapiro notează, însă, că „noi piese erau achiziţionate de la o multitudine de dramaturgi independenţi, care erau plătiţi, în medie, cu 6 lire sterline pe piesă (într-o vreme cînd un director de şcoală putea cîştiga 20 de lire sterline pe an)“. În ciuda tuturor acestor activităţi, Shapiro nu vede nici o nepotrivire în adoptarea pretenţiei ortodoxe că „puţinul timp liber pe care Shakespeare îl avea la începutul zilei sale de lucru trebuie să fi fost devotat cititului şi scrisului … [şi] asigurării companiei sale cu, în medie, două noi piese pe an“.
Că Shakespeare chiar a fost în stare să facă aşa ceva – nu mai e nevoie să spunem – întrece orice închipuire. Este mai presus de capacitatea oricărei fiinţe umane să se angajeze în epuizanta trudă zilnică de actor plătit la reprezentaţie pe scena elisabetană şi să mai scrie cel puţin 37 de piese, a căror majoritate a fost, cu certitudine, bazată pe o cercetare atentă într-o gamă largă de surse. Cine ar face asta, dacă ar putea obţine un venit rezonabil numai din scris? A pretinde că Shakespeare chiar putut să facă acest lucru, seamănă mai degrabă cu a crede că un fost muncitor manual din hala Fabricii Ford Motors, promovat, pe la 35 de ani, pe un post de manager, ar fi insistat, totuşi, să continue să muncească în schimburile de noapte la linia de asamblare a fabricii de 3 sau 4 ori pe săptămînă. Este imposibil! (Şi totuşi, potrivit lui Shapiro, „ştim că Shakespeare a continuat să joace alături de colegii săi de trupă şi co-acţionari pînă în 1603 … şi există puţine dovezi că şi-a luat concediu ca să scrie“!) Se pare că nimeni, în afară de Shakespeare, fie atunci, fie în timpuri mai recente, nu a trăit în acest fel.

(va urma)
WILLIAM D. RUBINSTEIN

COMENTARII DE LA CITITORI