CINE ESTE ADEVĂRATUL AUTOR AL PIESELOR LUI SHAKESPEARE? (13)

in Lecturi la lumina ceaiului

Alţi foşti actori – Ben Jonson este cel mai cunoscut – din perioada elisabetană au devenit autori dramatici după părăsirea scenei, deşi majoritatea dramaturgilor renumiţi contemporani cu Shakespeare – Marlowe, Kyd, Beaumont, Fletcher ş.a. – nu au fost niciodată actor, în nici un moment al carierei lor, după cîte ştim. Poate că merită să analizăm, în mai mare detaliu, carierele contemporanilor lui Shakespeare. Ediţia online a recentului Oxford Dictionary of National Biography conţine articole pentru 77 de persoane decedate între 1590 şi 1640 – contemporanii lui Shakespeare – care sînt incluse în categoria „teatru şi arte interpretative“. Şase dintre acestea sînt descrise ca „dramaturgi şi actori“. Robert Armin (1563-1615), clovnul trupei King’s Men, a scris o piesă, Two Maids of Moreclack. Thomas Drewe (cca. 1586-1627) a scris în total două piese, la fel cum a făcut şi Nathan Field (1587-1620). Samuel Rowley (m. 1624) a fost actor din 1597 pînă în 1613. A scris numai o piesă în această perioadă şi probabil că încă trei la mult timp după ce s-a retras de pe scenă. William Rowley (m. 1624) se pare că a colaborat la cel mult 16 piese, dar numai două sau trei au fost lucrările sale. Robert Wilson (m. 1600) a scris pînă la 20 de piese, dar numai două în perioada (1572-1588) cît a fost actor. Alţi dramaturgi, precum Ben Jonson, au fost actori pentru scurt timp, la începutul carierelor, dar au părăsit, cu certitudine, scena înainte de momentul în care au scris cea mai mare parte a operei lor.
De aici se poate concluziona că dacă Shakespeare a fost în acelaşi timp şi actor cu normă întreagă şi a scris şi 37 de piese – dintre care 27 au fost, probabil, scrise în anii de pînă în 1603, cînd se pare că încă mai era actor – trebuie să fi fost nu numai unic printre dramaturgii din epoca lui, un om cu o energie supraomenească, dar şi un geniu suprauman. Anomalia acestei pretenţii, cît şi totala ei imposibilitate, mi se pare a fi o dovadă prima facie că avem de a face cu doi oameni distincţi, autorul şi actorul. În timpurile moderne, este dificil să ne gîndim la un singur dramaturg de prim rang din Anglia sau din oricare altă ţară – Ibsen, Strindberg, Cehov, Shaw, O’Neil, Arthur Miller, Edward Albee, Harold Pinter – care au combinat actoria cu scrisul pentru o mică perioadă a carierei lor, dacă au făcut-o. Mai mult, a existat un interval în viaţa lui Shakespeare cînd ştim că teatrele din Londra au fost închise, între iunie 1592 şi iunie 1594 (cu foarte scurte interludii), din cauza neînţelegerilor cu autorităţile civice, urmat de o epidemie gravă de ciumă. Se pare că Shakespeare nu a folosit acest neaşteptat timp liber forţat scriind o lungă secvenţă de piese, ci a produs cele două lungi poeme, Venus and Adonis şi The Rape of Lucrece.
Puţin autori preocupaţi de viaţa lui Shakespeare, fie stratfordieni, fie antistratfordieni, au luat în serios implicaţiile acestor extrem de importante constrîngeri temporale asupra chestiunii paternităţii. Pare, cu siguranţă, cu totul improbabil ca Shakespeare să fi putut combina meseria de actor cu normă întreagă cu cea a unui excepţional de prolific dramaturg. La fel, această situaţie pare a priori să sugereze că autorul real a fost altcineva, un om cu timp la dispoziţie, fără o altă ocupaţie şi cu acces rapid la numeroasele surse pe care piesele lui Shakespeare se ştie că sînt bazate.

(va urma)
WILLIAM D. RUBINSTEIN

COMENTARII DE LA CITITORI