CINE ESTE ADEVĂRATUL AUTOR AL PIESELOR LUI SHAKESPEARE? (8)

in Lecturi la lumina ceaiului

Pentru decenii întregi, cea mai importantă alternativă pentru Shakespeare a fost Sir Francis Bacon (1561 – 1626, mai tîrziu prim baron de Verulam şi al doilea viconte de St. Albans). Bacon a fost o personalitate recunoscută ca atare şi un scriitor important, un om de vastă cultură, care era în mod cert capabil să scrie lucrările lui Shakespeare. Data naşterii sale este bună, la fel ca şi instruirea lui la Cambridge şi profundele sale cunoştinţe juridice – a devenit lord cancelar – de vreme ce numeroşi stratfordieni pretind că Shakespeare trebuie să fi avut pregătire juridică. Există o serie de argumente clare în favoarea sa. În 1985, muncitorii care renovau un han din Secolul al XIV-lea, din St. Albans, Hertfordshire – oraşul în care s-a născut Bacon – au găsit o pictură murală ascunsă în spatele unor panouri care se pare că reprezenta o scenă din Venus şi Adonis a lui Shakespeare. După cum arată Michell, dacă această pictură murală ar fi fost descoperită într-un han vechi din Stratford-upon-Avon, ar fi fost trîmbiţată în toate biografiile ulterioare ale lui Shakespeare ca dovadă pozitivă că el a scris lucrările atribuite lui. Pentru că a fost descoperită la St. Albans, însă, a fost ignorată (sau respinsă) de către stratfordienii ortodocşi şi, de fapt, şi de oxfordieni şi de alţii. Chiar mai interesante, poate, sînt paralelele dintre o colecţie de însemnări, aforisme şi cugetări manuscrise ale lui Bacon, cunoscute ca The Promus [Storehouse] Of Formularies and Elegancies, by Francis Bacon, scrisă în jurul anului 1594-1595. Multe dintre acestea au apărut ulterior, deşi adeseori într-o formă diferită, într-o piesă a lui Shakespeare. La fel ca Biblia de la Geneva a lui De Vere, acesta este un fapt de luat în considerare, deşi multe dintre aforismele din Promus-ul lui Bacon nu sînt exact în felul în care le foloseşte Shakespeare (de pildă, „în cele din urmă, firul pîrîie”, din Promus, devine „firele vieţii au început să pîrîie”, în Regele Lear), în timp ce altele sînt pur şi simplu clişee validate de timp (de pildă, „orice Jack se crede lord”, care a apărut în Richard al III-lea, ca „orice Jack ajunge gentilom”). Alte aforisme găsite în Promus au fost folosite de numeroşi scriitori elisabetani în lucrările lor. În fine, există Manuscrisul din Northumberland. Acesta este dosarul descoperit, în 1867, în vila din Londra a ducelui de Northumberland, iniţial folosit ca mapă pentru tipărituri de mică întindere din perioada elisabetană, conţinînd nenumărate notiţe. Se pare că a fost redactat în jurul anului 1596. Printre numeroasele sale notiţe, aproape indescifrabile, se numără „de dl. Frauncis Bacon/Eseuri de acelaşi autor/William Shakespeare” şi numele mai multor piese ale lui Shakespeare. Misteriosul cuvînt „onorificabiletudine”, găsit în Love Labour Lost, se află şi el acolo. Nimeni nu ştie cine l-a scris şi de ce, deşi găsirea numelui lui Bacon şi al lui Shakespeare împreună este evident surprinzător, dat fiind că ei se pare că nu au avut nici o legătură ştiută. Probabil că Manuscrisul Northumberland a fost pur şi simplu o mapă în care Bacon a păstrat exemplare tipărite în format mic ale mai multor piese de Shakespeare, dar el rămîne un considerabil mister.
Ca şi cu De Vere, sînt foarte multe lucruri care se pot spune împotriva lui Bacon ca autor. Stilul său mai greoi era potrivit pentru un filosof sau un avocat eminent, ceea ce şi era, dar total diferit de stilul lui Shakespeare. Bacon nu a avut nici o legătură cunoscută cu teatrul.

(va urma)
WILLIAM D. RUBINSTEIN

COMENTARII DE LA CITITORI